Am ajuns în parc. Am multe emoții, m-am pus la o salcie plângãtoare și am început sã plâng, am plâns pentru cã eu sunt....
-Hei, nu mai plânge! Te rog! a zis Castiel îngrijorat
Eu nu știam cum sã zic, și cum sã fac! Sunt panicatã, ce ar trebui sã fac??
-B-bi-bine, am zis eu între timp ce îmi ștergeam lacrimile
Dupã puțin timp( 2 minute) a venit și David, și m-a vãzut și a zis
-Ce s-a întâmplat? și el pãrea îngrijorat
L-am tras puțin pe Castiel și am zis șoptind* mã duc pânã la râu sã fac ,,magie,,* dupã care am zis
-Vreau sã stau singurã, bine?
-Vin, cu tine! a zis David
-Nu!
-Ba da!
Atunci am început sã iau apã sã o transform în sãgeatã îndreptatã spre el și am zis
-NU!!
El a rãmas amuțit, nu știa ce sã zicã, m-am dus la râu, și a venit, David care mi-a zis
-Te iubesc, Camelia! Nu vreau sã te sperii
-Nu ești speriat?
A început sã râdã dupã care s-a așezat lângã mine și cu apa a fãcut o inimã și a înghețat-o....
-Aaaaa, înțeleg!
-.........
-Ce? am zis eu
-Nimic, nimic, e doar...
-Da?
-Tu
(m-am înroșit iar pãrul meu a devenit albastru cu mov)- Nu, știu
- Ce ai pãțit la pãr?
-Ou, pãrul meu îți schimbã culoare în funcție de cine stau, sau cel puțin cred!
