DVRK (ro) // finalizata

Aici nu se intra !

Era ziua de 24 aprilie, și un grup de prieteni format din Alan, Razor și Stanye, au decis să impresioneze puțin fetele de la bloc. Toți aveau în jur de 10-12 ani, și erau puțin cam ... neserioși în sensul că făceau o grămadă de prosti pentru a se da mari, sau chiar și ca să impresioneze – în cazul nostru – fetele de la bloc.

Au început ei să se ia în seamnă și au decis să se joace Adevăr Și Provocare. O fată, cam sigură de sine cu mutra mereu pe sus, i-a provocat pe băieți să le arate cele mai tari schematorii cu mingea de fotbal pe care le știu. Așa au continuat timp de mai mult, până când într-un moment, una din fete i-a provocat să se ducă în „Casa bântuită de pe Follver Street". Nu era o casă bântuită, era foarte bântuită.

Aceștia s-au dus, și s-au mai prostit ei înainte să intre și dintr-o dată băieții au început să tragă de timp, într-un mod cam șiret. Au început să facă glume, unii la adresa altora, astfel încât fetele, care erau cinci la număr, începeau să râdă. Dar după cum toți știm totul are un sfârșit! Aceștia au intrat în acea casă încet, foarte încet. Au pus mâna pe clanță și au împis de ea ca să se deschidă, iar ușa acea „veche de aproape" cinci sute de miliarde și catralioane de ani, a scos un scâțăit infernal, mai ales că ei deschideau ușa cu frică pe ei și foarte încet.

Când au intrat, și-au adus minte de toate zvonurile că aici au fost cam trei-patru crime. Și ce să vezi: era un perete care era plin de sânge, peste tot. Avea cam așa din vedere vreo cincisprezece litri de sânge pictat pe el. Ei, bărbați în toată firea, sau mai bine spus plozi în toată firea, n-au decis ca un om normal să iasă de acolo, să se mute cât mai departe de cartierul, țara și continentul acela, nu... ei mari „baștani" au decis să mergă mai departe.

Nu era mai un „mai departe" , ci era o ușa pe care era o bandă groasă care scria : „Să nu dea Sfântul să intri aici! Pericol de exorcizare!" Credeți că asta i-a convins să nu intre acolo, în acea cameră? Ei bine, răspunsul este bineînțeles ................... da. Au fugit, au ieșit de acolo, au eșuat la fetițe și au plecat obosiți de la atâta alergat și văzut chestii care nu trebuiau văzute. S-au dus binemersi înapoi acasă unde s-au culcat. Asta este valabil pentru o minoritate dintre ei, ceilalți nu au putut dormi, fie părinții i-au dus la psiholog să nu-și mai amintească de acele clipe horror maxim.

Nici măcar psihologii n-au putut ce face. Au spus că „Domnule/doamnă fiul dumneavăastră nu mai poate fi reparat. Mintea lui și creierul este distrus, și nu mai pot face nimic în privința asta!" Atunci chiar era o mică, mare problemă.

A două zi, speriați până în dinți de acel loc, la toți în același timp, le-a sunat soneria de la ușă. Știți cine era? Ei bine, erau fetele! I-au scos pe toți afară la „joacă" și direct i-au trimis din nou în acea casă.

Acești mari mofioți curați, cu coarnele diavolului pe sus, au decis din nou să intre să treacă de acea ușa. Dar înainte de asta, deodată la știri, la televizor, s-a făcut public un filmuleț de douăzeci de minute, care un preot avea legat o cameră video de piept și a intrat în acea casă și nici nu trecuse de ușa, că deodată, din senin, ceva sau cineva îl împinse pe jos și începu ori să-l mănânce, ori să-l bată până la moarte.

Atunci, se poate spune frică. Ajunși la acea casă, ei intrase în casă și se duse aproape de ușa aia. Pe jos era o cameră – respectiv cea a preotului – și o mare baltă de sânge și jumătate de stomac, smuls dintr-un om. Da! Era vorba despre preot, acesta a fost măcelărit acolo în acea casă. Dar, de unde era hardiskul camerei, dacă acea cameră era încă acolo?

Ei, își puseră întrebarea asta. Era momentul! Momentul în care trebuiau să deschidă acea ușă. Dar hhaha, era închisă. Gata. Voiau să plece acasă, până când unul dintre ei spuse că știe el să deschidă ușile închise – la fel cum știu eu să „deschid" fetele „închise" dacă mă înțelegi – și pentru câteva minute, cu o agrafă și o monedă, „hackuise" ușa.

Ușa se deschise acum, înăuntru era cam patru, cinci mese de operație, iar pe o altă masă (la propiu) era instrumente de operat. Pe tavan erau puse cam trei microfoane, iar ascunsă după ușa, era o cameră de televiziune mare, care era îndreptată fix spre acele tărgi.

Atunci, ce se întâmplase acolo? Filmări? Exorcizări? Operații? Oare acestă clădire o fi fost un spital foarte vechi, ori un fel de spital mai restrâns și ascuns? Nu se știa.

Până când Stanye, începu să aibă dureri de cap ceva mai puternice. Iar peste câteva secunde începură să aibă poftă de organe, să îi fie sete, să amețească, avea vedenii nu o fată care avea părul pus pe față. Pielea verde-gălbuie, venele ieșite pe afară, ochii aveau o combinație de negru cu mov și ploapele.... nu le avea. Gura era cusută pe jumate, și limba scoasă parcă cu cleștele.

Stanye, leșinară acolo. Razor și Alan atunci aveau frica înfiptă în oase. Iar dacă vă ândiți acum că puteau să sară pe geam, eu vă spun (opțional) geamurile era blindate cu bare de fier pe exterior și în interior erau bătute scânduri în cuie.

În fugă, Razor și Alan au fugit, lăsându-l pe Stanye acolo, pe jos, semi-mort, leșinat. Peste vreo două minute mai aveau doar să coboare scările și să fugă cât pot ei de tare afară și să nu se mai întoarcă. Dar văzând în față, o fată cu părul dat pe față, pielea verde ...... etc. Oare aceasta era invizibilă, și doar Stanye ?

Vâzând-o șansa lor de supraviețuire scăzuse de la 87% la 0,00000001%. În momentul acela, acea fată tot repetase „Eu sunt cea cu care voi nu vreți să vă puneți! ". Alan și Razor, s-au liniștit deodată, pentru că nu mai avea rost să se zbată, să fugă, să lupte; știau deja că sunt ca și morți. Dar acea fată nu era violentă, ci doar a scos două lese și două lanțuri și i-a legat pe băieți de o țeavă de scurgere a gazelor, în caz că vor să fugă și vor trage de lanț acea țeavă se va rupe și va exploda. Nu prea aveau ce face.

Acel moment când îi legase, Alan și Razor, și-au dat seama că acea creatură este cam corcitură din om și .... ce mai e ea, pentru că era cam inteligentă pentru o creatură. Dar atunci s-au întrebat, de ce scria pe acea bandă pericol de exorcizare și de ce fix preotul a intrat atunci în această clădire? Peste vreo cincisprezece zile, Alan și Razor aveau o rezervă adusă de creatură, niște carne de om proaspătă negătită, biscuiți și apă într-un bol.

În a douăsprezecea noapte, era cam vreo trei noaptea, beznă totală, iar Alan și Razor vorbau despre niște subiecte ceva cam negative. Și deodată îl auzise pe Stanye cum țipase, dar cam cinci secunde, iar apoi o liniște totală se făcuse cam trei secunde. Apoi un fel de o mulțime de oase se auziră cum se rupse și cum pocnise.

Hmm.... era o exorcizare cumva? Nu prea... dar creatură unde este? Alan strigase cu cel mai mare tupeu la creatură. Aceasta nu venise, și nici măcar nu răspunse. Dar Alan simțise cum i se făcură pielea de găină, ca și cum ar fi o prezență cam nepoftită acolo printre ei. Nu era creatura, deoarece ea ar fi trebui să țipe dacă auzise vorbe tari emise. Stanye .................... nici atât, el e exorcizat, mort, leșinat, împuțit acolo sus – nu în Rai sau în Iad, ci la etajul unu – și cine mai putură fi?

Ei bine, ne-am înșelat, era Stanye cu un cuțit în mână plin de sânge verde care părea că era a creaturii. Alan și Razor se uitară la el și s-au ușurat crezând că îi va elibera. Dar acesta spuse „Șhhh, faceți liniște,totul are un sfârșit!" Și în acel moment Stanye le înfipse ușor, încet cuțitul în partea de jos a capul astfel încât să nu simtă nimic.