DVRK (ro) // finalizata

Ed cel orb

Ed era un tip ca oricare altul.. Bine zis „era". Un adolescent obisnuit. Se ducea la liceul din orasul sau, fiind genul ala de persoana foarte sociabila care era prietena cu toata lumea din jur. Toate erau bune si frumoase pana cand s-a intamplat. Ce s-a itamplat, ei bine o sa aflati chiar acum.

Totul incepe intr-o seara obisnuita de Vineri. Cartierul uitat de lume, in care locuia Ed era mai pustiu ca niciodata si pe cat de pustiu pe atat de linistit. Nu puteai auzi absolut nimic, era o liniste totala, pana cand.. Pana cand din casa lui Ed se aude un tipat. Puteai sa iti dai foarte usor seama ca era strigatul unei femei, din cauza vocii subtiri. Pustiul nu avea nicio sora, deci nu putea fi nimeni alta decat mama sa, o femeie oarecare care incerca din rasputeri sa mentina un trai decent in familie, muncind pe bani putini intr-un restaurant de doi bani din partea raufamata a micului orasel. Exact acea mama care acum tipa, pare ca cere ajutor, dar intrebarea este „De ce?", de ce tipa? Au urmat cateva minute (sau au fost ore?) de liniste. Ceva se auzea de undeva din spate, in departare. Cel mai probabil din strada aflata cu cateva case distanta. Parea a fi o sirena, nu parea ci era o sirena, una de politie. Eram foarte obosit, asa ca am ignorat sunetul si tragand plapuma pe mine, am adormit pe loc.

Sambata – 18 Septembrie: „2 CADAVRE AU FOST GASITE INTR-O LOCUINTA DIN NEW STORM"; Reporterul J. Walther afirma: „Aseara in jurul orei 11 PM sectia de politie din New Storm a fost informata de comiterea unei posibile crime, acestia pornind imediat catre locul faptei. Nu am avut acces la multe detalii, dar va pot spune ce mi s-a spus si mie. Am aflat ca in casa au fost gasite doua cadavre, un sot si o sotie. Ni s-a raportat ca raposatii soti aveau si un fiu, dar acesta nu a putut fi gasit nicaieri. Deja a fost raportat ca si disparut, autoritatile incercand sa il gaseasca. Cel mai ciudat este ca trupurile neinsufletite nu au fost ranite in nici un fel, exceptand ochii.. Ochii acestora lipseau, parand ca au fost smulsi cu brutalitate. Autaritatile cred ca pustiul ar putea fi implicat in crima si a fost declarat periculos, asa ca daca il vedeti pe acest adolescent pe strada contactati de urgenta politia! Acesta are parul castaniu, ochi caprui, are o inaltime medie si ultima oara a fost vazut imbracat cu o camasa rosie in carouri si o pereche de blugi. Oamenii legii cerceteaza in continuare cazul, incercand sa il gaseasca cat mai repede pe Ed."

Cam asta i s-a intamplat lui Ed, dar povestea lui nu se incheie aici, in nici un caz. Abia acum am constientizat ca posibilul psihopat ar putea sa stea chiar acum in spatele unei cladiri, asteptand in intuneric urmatoare victima nevinovata pentru a-i smulge ochii din cap! „De ce naiba ma gandesc la chestile astea?!"

Orele de curs s-au terminat ca in fiecare zi la ora 6:50 PM si luandu-mi rucsacul m-am indreptat spre statia de autobuz. Ajuns acolo, impreuna cu restul colegilor, am fost informat ca autobuzul are o problema si nu mai poate fi folosit. Dupa majoritatea, defapt dupa toti au venit parintii sa ii duca acasa, numai dupa mine nu a venit nimeni... Parintii mei aveau ore suplimentare la serviciu asa ca nu ma putea lua nimeni de la liceu... „LA NAIBA!" mi-am zis. Eram nevoit sa merg pe jos, pana acasa! Am mers cred ca mai bine de o ora si in final am ajuns. Becul din bucatarie era aprins, parintii mei cred ca deja ajunsesera acasa si cel mai probabil ma asteptau disperati. M-am grabit sa tranversez strada si intrand in casa am strigat: „Mama? Tata? Am ajuns!". Nu am primit niciun raspuns, m-am gandit ca poate isi faceau un dus dupa o zi grea de munca. Dupa ce am traversat holul, am intrat in sufragerie si dupa o cautare intensa am gasit intrerupatorul pentru a aprinde lumina. Am apasat butonul si i-am vazut! ...I-am vazut pe parintii mei. Erau asezati unul langa altul intr-o balta de sange si fara... fara ochi! Un singur cuvant mi-a zburat prin minte, un nume: „Ed!". El a fost. El a facut toate astea. Acum sta undeva ascuns asteptand sa fac urmatoarea miscare, miscarea care imi va pune capat zilelor. „Ochii mei, viata mea, nu vreau sa le pierd!" mi-am zis cu o groaza de nedescris in voce. Brusc lumina dispare si intunericul se asterne in incapere. Pot sa vad ceva in coltul camerei, o forma umana.

-E.. Ed? Tu esti? intreb eu disperat.

Forma se apropie incet si o pot, il pot vedea clar. Este Ed, numai ca acum este „putin" diferit. Nu mai avea ochi, nu puteam vedea pe fata lui decat doua gauri rosi, unde ar fi trebuit sa se afle doi ochi. Acum gaurile acelea sunt atintite drept inspre mine. Se aproprie lent de mine cu pasi marunti.

-Ce vrei de la mine?! Strig eu acum, inghetat de groaza.

Buzele au inceput sa se miste si au spus scurt:

-Ochi, vreau doar ochi!