DVRK (ro) // finalizata

Alice (NU "In Tara Minunilor")

  Stau in blocul asta de multi ani dar niciodata nu s-a intamplat nimic neobisnuit. Mereu am avut vecini draguti cu care tineam legatura destul de des. Intr-o zi vecina mea de alaturi si-a adus nepoata in vizita. O fetita de vreo 7 anisori. Mi-a povestit ca parintii ei au lasat-o sa-si petreaca vacanta aici. Vecina mea fiind in varsta nu putea sa aiba grija de ea mereu pentru ca era obositor asa ca m-am oferit sa am eu macar pana mi se termina concediul.
Deci eram dadaca pentru Alice. Ii citeam sute de povesti dar nu pareau sa o incante. Nimic nu parea sa fie pe placul ei. Era mereu plictisita, nu prea manca, nu vorbea aproape deloc.
Era in schimb incantata de foarfeca mea. La inceput nu am vrut sa i-o dau pentru ca imi era frica sa nu pateasca ceva, dar dupa ce am vazut ce forme frumoase decupa din hartie, am acceptat. Asa ca in fiecare zi imi decupa cate ceva: un om sau mai multi, o inima, o casa, diverse.
Dupa cateva saptamani trebuia sa imi incep munca asa ca m-am dus sa ii dau vestea vecinei si sa imi iau adio de la Alice. La auzul vorbelor mele vecina parea terminata. Fata ei se ingalbenise si mai avea putin si lesina. Atunci m-a poftit in casa. Alice facea acelasi lucru ca intotdeauna, decupa. Vecina a trimis-o in alta camera ceea ce ma ingrijora. Batrana m-a luat de maini si mi-a multumit ca am avut grija de nepoata ei. Apoi mi-a marturisit. Alice defapt era alungata de acasa si parintii ei nu o mai voiau. Ea a incercat sa o adopte fiind singura ruda ramasa, dar si ea avea sa moara curand si nu stia ce sa faca. M-a tras afara din apartament si s-a pus in genunchi si a inceput sa planga. Voia sa o adopt eu. Mi-a zis ca in mine avea cea mai mare incredere si ca va face orice si imi va da cati bani vreau doar sa ii promit ca am grija. Nu stiam ce sa fac dar din mila pentru batrana am acceptat.
Chiar ziua urmatoare veni si moartea batranei. Am crezut ca e o coincidenta, dar nu era asa.
Alice decupa in continuare forme cu nepasare. Eram mirat ca nu plange pentru bunica ei, dar am zis ca e mai bine asa. Nu prea am dat importanta formelor decupate de ea in ultima vreme dar acum observam. Nu mai taia forme si pur si simplu ciopartea hartia. Le taia capetele oamenilor, casele pe jumatate. Ma gandeam ca totusi poate asa isi arata ea supararea pana am vazut ca pe toti oamenii taiati scria acelasi lucru: „mama, tata si buni". Mi se parea intradevar sadic faptul ca isi ciopartea familia dar in continuare nu am invinovatit-o. Erau doar hartii si ea era doar un copil nu?
Apoi a inceput sa planga.
„Ei nu ma vor" repeta si suspina. Am incercat sa o calmez dar in zadar. „Ei nu ma plac" „M-au lasat" „Ei nu ma vor"
S-a ridicat de pe scaun si a inceput sa alerge spre iesire. Am incercat sa o opresc. Am fugit dupa ea dar nu am reusit. Tot ce am apucat sa zic a fost „nu alerga cu foarfeca pe scari" si apoi s-a intamplat. Tin minte ultima ei privire. Ochii ei verzi se uitau la mine inlacrimati. Foarfeca era infipta in zona stomacului.
Am fost devastat. Dupa inmormantare nu as mai fi iesit niciodata din casa daca nu trebuia sa imi castig traiul. Dar niciodata nu am mai coborat pe scari. Am luat mereu liftul. Si mereu evitam macar sa ma uit la scari. Nu am mai pus in mana o foarfeca si stateam departe de obiectele ascutite.
Dupa cateva luni petrecute asa, veni frica mea cea mai mare. Liftul era defect. Am decis sa nu mai ies. L-am sunat pe sef sa ma invoiasca dar a spus ca e nevoie urgenta de mine, sa iau un antibiotic si sa vin. Asa ca am incercat totusi sa imi inving frica. Ma tineam cu mana de balustrada. Tremuram tot. Parca totul se invartea in jur cateva momente. Am coborat totusi mai departe. Apoi am auzit vocea ei. „Ei nu ma vor", „Ei nu ma plac", „M-au lasat". Am zis ca am inebunit. Ca mintea imi juca feste. Apoi am vazut-o. Fugea pe scari spre mine. Avea foarfeca in mana. Avea o gaura in stomac si sange peste tot. Normal as fi fost in culmea fericirii sa o revad. Dar nu era ea. Ea era moarta. Am inceput sa fug dar scarile parca nu se mai terminau. Alunecau in jos spre ea. M-am prins cu mainile de balustrada si am incercat sa ma prind. Venea dupa mine si imi sfarteca picioarele cu foarfeca ei.
„Si tu ma lasi?" , „te rog nu ma lasa"
Au fost cuvintele pe care le-am auzit inainte sa imi cioparteasca ochii.
„Nici tu nu ma placi?"
Mi-a infipt foarfeca in gat. Mi-am pus mainile sa astup durerea dar simteam lichidul scarbos cum imi vine pe gat si prin nari. Asta mi-a fost sfarsitul.