In ultima mea zi acolo totul s-a desfasurat in ceata. Mi s-a spus cu "bucurie" ca sunt bine sanatoasa si ca voi fi externata. Asta ar fi reprezentat cu siguranta un motiv de bucurie daca as fi fost acasa, dar nu eram, si nici nu prea aveam unde sa ma duc. Un moment mi-a trecut prin cap ca Raimond ar fi putut veni sa ma ia de acolo si sa ma duca din nou in colivia aceea blestemata, dar de cand venise si ii spusesem sa plece nu s-a mai intors niciodata la mine. Au trecut mai multe saptamani, aproape 4 sau 5 de cand am fost internata si implicit tot atata timp de cand am fost batuta pana am ajuns la o frumoasa si atragatoare culoare de mov galbui si verzui.
Medicul mi-a mai prescris niste medicamente si mi-a dat un dosar cu un biletel pe care scria datele cand ar fi trebuit sa merg sa mai fac un control. Eram derutata si am devenit destul de agitata atunci cand un barbat mi-a adus niste haine. Le-am recunoscut, erau cele luat de Raimond si nu imi placeau deloc, dar le-am imbracat. Nu puteam iesi in halat din spital si pana si eu stiam asta.
Despartirea de omul care mi-a fost alaturi atatea saptamani de suferinta a fost grea si lacrimogena, dar intr-un final a trebuit sa ii dau drumul. Hainele imi confirmasera cumva ca Raimond trebuie sa fi stiut ca eu ieseam in acea zi din spital dar nu il vedeam pe nicaieri. Probabil se astepta sa gasesc cumva drumul spre casa sau ceva, cel putin asta a gandit atunci.
Afara ma astepta acelasi barbat care a intrat cu hainele mele. S-a uitat de sus pana jos la mine iar apoi mi-a zambit cu blandete si cred eu, cu mila. Mi-a deschis portiera din spate si mi-a facut semn sa intru. De la radio se auzea o melodie country dar m-am concentrat mai mult pe drumul care credeam eu ca duce spre casa. Pe masura ce treceau orele incepeam sa ma intreb daca nu cumva ceva era gresit, nu mergeam acasa, si habar nu aveam daca omul asta fusese trimis intr-adevar de Raimond sau nu, dar am tacut, nu aveam energia necesara sa mai lupt cu cineva sau cu ceva.
Dupa mai multe ore de mers am ajuns la un aeroport. Lucrurile care s-au intamplat acolo sunt atat de confuze in mintea mea. Era galagie si agitatie, si oamenii vorbeau unii peste altii si se impingeau sau radeau zgomotos trecand in grupuri. Barbatul care ma insotea a scos o doua valize mari din portbagaj si le-a carat pana la o banda pe care mai erau si altele. M-am lasat condusa de el pana la un punct de trecere. Cumva stiam procedura pentru ca aproape zburasem odata cu tatal meu cand aveam 12 ani si trebuia sa mergem la nunta unui unchi de al meu, dar eu am fost intparsa din drum pentru ca imi prinsesem mana in ceva si mi-o rupsesem. Barbatul nu a trecut cu mine, doar mi-a dat un bile si s-a uitat fix in ochii mei.
- Sa fii fericita, mi-a spus inainte sa se intoarca si sa plece.
Urarea lui atat de confuza, nicio alta exlicatie in prealabil... aveam sentimentul ca Raimond nu stia de toate astea, ca cineva planuise ca eu sa fug, dar asta ar fi fost imposibil. Nimeni nu putea trece de Raimond, iar demonstratia puterii lui imi era atat de proaspata in minte incat am reusit sa ma conving ca pana la urma asta era ceea ce voia.
Nu i-am mai raspuns barbatului. Intr-un fel ciudat nu vorbisem niciodata cu el, din moment ce singurele cuvinte rostite intre noi au venit din partea lui, dar am incercat sa-mi alung gandu-l asta din minte in momentul in care m-am asezat pe locul meu si am lasat capul pe spate.
A fost un zbor scurt avand in vedere ca a fost spre necunoscut. Ma asteptam la ceva mai mult. Eram agitata, foarte agitata. Mi-as fi dorit sa fi fost cineva acolo cu mine pe timpul zborului. Ma refer la cineva care sa fi fost pentru mine. Inca imi aminteam ultima calatorie de acest fel. Atunci cand am fost adusa la Raimond nu am avut totusi atat de multe conditii ca de data aceasta, dar tot simteam nelistitea pe care ti-o da gandul ca te indrepti spre ceva si habar nu ai spre ce.
Dupa aterizare, in urma careia m-am pricopsit cu o durere enervanta de cap si un gol imens in stomac, am iesit derutata de pe pista si m-am indreptat spre intrarea in aeroport. Pe timpul zborului am auzit tot felul de anunturi, iar cand s-a anuntat aterizarea s-a anuntat si locul in care urma sa ma aflu, dar durerea de cap nu m-a lasat sa ma concentrez asupra a ceea ce se spunea.
