M-am trezit cateva ore mai tarziu. Agitatia a inceput sa ma cuprinda iar, dar corpul meu simtea efectele ingrijirii. Se vindeca, si asta m-a ajutat sa ma calmez si sa-mi controlez doza de neliniste ce curgea alarmant de repede prin venele mele. In ultimul timp curgeau multe lucruri prin venele mele...
Soarele batea cu putere prin perdelele subtiri ale salonului. Spital sau ce era ala, dar cu siguranta nu erau prea eficienti. O camera intreaga pentru un singur pacient, pe cand acasa aveam o singura incapere mare in care toti oamenii bolnavi se adunau, in timp ce noi ceilalti, din familia tatalui meu primeam ingrijiri in propriul nostru pat. Bineinteles ca nu intotdeauna exista cineva care sa fie batut pana la lesin asa ca nu stiu, poate aveam si acasa astfel de locuri doar ca nu am fost eu nevoita sa le vizitez.
Am incercat sa ma misc dar respiratia mi s-a taiat si inima a inceput sa imi bata cu putere aparatele facand galagie in jurul meu. Ce melodramatic suna, dar e adevarat. Aerul pur si simplu nu intra in plamanii mei si o durere surda de splina ce se transforma in paralizie atunci cand faceam efortul supraomenesc de a incerca sa inspir, m-a cuprins mumai decat. Un doctor... acelasi doctor a venit si m-a ajutat sa imi revin. Nu imi amintesc exact ce mi-a facut, pentru ca dupa aceea mi-a dat un calmant ce m-a facut sa adorm aproape instantaneu.
- Cand te trezesti incearca sa nu te mai misti, am auzit vocea lui in timp ce ma urcam in trenul pentru un somn adanc si linistit.
Inainte sa plec cu totul am auzit usa si vocea lui Raymond intreband ce mai fac. M-am panicat atat de tare incat nici nu a mai fost nevoie sa gandesc. Corpul meu a reactionat instinctiv la auzul vocii lui si muschii mi s-au incordat, dar am adormit totusi. Un somn agitat si obositor, dar macar eram dearte de realitatea in care eram nevoita sa coexist cu el.
Incet, incet am inceput sa imi revin. Corpul meu se simtea din ce in ce mai bine si vanataile dispareau in fiecare zi. Ma bucuram mai ales cand vedeam ca cele de pe fata incepeau sa se vindece si umflatura de la ochiul drept se retragea lasandu-ma sa il deschid din nou. Coastele mele erau inca bine bandajate si primeau multa ingrijire de la doctorul care era destul de dragut cu mine. Am refuzat sa ma mai plang ca imi vedea corpul, ori asta ori murea, si abia ce mi-am dat seama cat de frica imi e de moarte si cat de nepregatita sunt sa mor.
E atat de noapte aici si acum. Camera de camin e rece dar mai scot o patura si o pun pe mine. Caloriferele sunt fierbinti iar eu nu stiu daca imi e frig pentru ca temepratura din camera e scazuta sau pentru ca m-au cu[rins fiorii la amintirea celor petrecute.
Tin minte ca intr-una din zile doctorul s-a uitat pe fisa mea apoi s-a uitat la mine si mi-a zambit apoi mi-a spus:
- Esti o mica supravietuitoare, in locul vietii mi-ar fi frica de tine, si apoi a plecat.
A contat enorm de mult pentru mine sa il adu spunandu-mi acele cuvinte si incurajandu-ma. Atunci cand a trebuit sa fax exercitii pentru a ma putea misca din nou incurajarile lui au fost foarte bine venite. A fost ca un parinte pentru mine, chiar daca stiu ca era doar job-ul lui. Nu cred ca era job-ul lui sa fie dragut cu mine. Mi-am recapatat fortele dupa zile lungi de truda si dureroase exercitii. Mancarea de acolo nu avea niciun gust si de multe ori imi erau injectate proteine pentru a putea sa ma recuperez mai repede.
- Bine, Amira, mi-a spus doctorul cand a intrat luand fisa si uitandu-se iar pe ea, ca de obicei... Cum ne simtim azi?
- Mai bine, multumesc.
Imi facusem un obicei din a-i multumi pentru orice, si ii eram cum nu se poate de recunoscatoare pentru ca ma lasa sa fac asta dar si pentru ca imi spunea Amira. Suna atat de familiar. Sa-mi aud numele era o placere in sine si ma aducea mai aproape de adevarata eu. Ma facea sa ma simt in siguranta pentru ca atunci cand mi se spunea asa eram in siguranta.
- As vrea sa iti aduc un vizitator astazi, ce spui? A tot venit aici in fiecare zi si s-a interesat de starea ta.
Stiam ca doctorul trebuie sa fi stiut ce s-a intamplat cu mine, dar nu m-a pus niciodata sa ii povestesc ce am patit cu adevarat, un alt lucru pentru care il consider si acum un om minunat. Mai stiam si ca vizitatorul nu putea fi altcineva decat Raimond. Oricat de tare mi-as fi dorit sa fi fost altcineva nu avea cum sa fie. Nu mai cunosteam pe nimeni aici inafara de doi sau trei oameni care probabil m-au uitat oricum din moment ce erau oamenii lui Raimond. Am strans din buze incercand sa fiu puternica si am incuviintat cu fermitate o singura data.
Doctorul mi-a zambit intelegator si s-a indreptat spre usa:
- Amira? Doar nu-l lasa sa te tulbure. Bine? i-am zambit in timp ce iesea si inchidea usa dupa el.
Inima a inceput sa imi bata din nou cu putere. Am lasat capul pe spate si am inchis ochii incercand sa ma calmez. Minutele treceau dar nimeni nu a venit la mine. Probabil nu avuse chef chiar atunci sau s-a dus sa mai bea ceva...
E ciudat cum lucrurile se schimba atat de brusc si repede la o simpla bataie de vant. Suntem precum frunzele. Ne leganam incoace si incolo schimbandu-ne credintele si parerile iar apoi cedam si cadem pe pamant devenind tarana. Era un sentiment nou pentru mine. Sa judec pe cineva, sa incep sa am sentimente de ura. Ura e un sentiment atat de puternic incat pentru un moment m-am simtit coplesita si am avut un puternic sentiment de repulsie fata de gandurile mele. Imi era mila de cat de mult decazusem...
Abia seara o bataie in usa s-a auzit apoi s-a intredeschis incet. Prima data am vazut cel mai superb buchet de flori creat vreo data. Un amestec salbatic de maci si iasomie. Dar iasomia nu mai insemna pentru mine acelasi lucru. Acum a devenit un simbol al suferintei mele si o detestam cu inversunare. Nu stiu daca o mai fac si acum, dar atunci imi venea sa plang doar cand o vedea. Prea multa durere in prea multa frumusete.
Cu sfiala a intrat si Raimond. Ma asteptam sa fie el, cine altul ma mai inebuneste cu comportamentul lui schimbator? Cine altul ar aduce un simbol atat de proaspat al suferintei mele intr-o incercare aparent patetica de a ma face sa ma simt mai bine. Incpeusem deja sa ii cunosc tactica. Intai se interesa de mine, avea grija sa ma vindec pentur ca mai apoi sa ma poata schilodi din nou. Ma intrebam daca eu nu valoram totusi mai mult decat un sac de box, din moment ce odata am fost o micuta si dragalasa printesa.
- Hei, mi-a spus apropindu-se si scarpinandu-si cu o mana ceafa emotionat. Ti-am adus astea, mi-a spus atunci cand a vazut lipsa mea totala de reactie.
In fond, ce puteam sa mai fac? Cum puteam sa mai reactionez? Ca raspuns m-am uitat pur si simplu la florile lui intinse spre mine, apoi in ochii lui iar apoi la bratele mele prinse bine in tot soiul de branule.
- Ah, corect, mi-a spus si a retras buchetul in timp ce eu continuam sa il privesc fara sa ii spun nimic.
S-a invartit ca un bezmetic pri camera cautand, cred eu, o vaza fara sa vada ca erau doua pe noptiera de langa mine pana cand s-a decis sa le puna pur si simplu pe picioarele mele. "Ca la morti" mi-am zis in sinea mea si am ridicat o spranceana fixandu-le cu privirea. Iasomia chiar devenise un simbol al mortii pentru mine.
- Deci ce mai faci? m-a intrebat agitat.
Agitatia lui ma agita si pe mine si ma facea nervoasa. M-am uitat la corpul meu blocat in patul acela, apoi la aparatele din camera si apoi la el si am ridicat o spranceana. Nu aveam de gand sa vorbesc cu el decat daca ar fi fost absolut necesar. Nu aveam de gand sa raspund tentativelor lui jalnice de a face conversatie, mai ales cand punea intrebari idioate. Si-a scarpinat stanjenit palma apoi mi-a spus aproape soptit:
- A, da. Corect. Ai nevoie sa iti aduc ceva? Vrei sa vorbesc cu personalul? Sper ca se poarta dragut cu tine ca alt...
- Vreau sa pleci, i-am spus inca fixand florile de pe picioarele mele cu privirea.
S-a facut un moment de liniste in care niciunul dintre noi nu a spus nimic apoi el a spus pur si simplu cu ceea ce mie mi sa parut a fi resemnare:
- A, da. Corect.
Si a plecat. Nu s-a mai intors de atunci. L-am rugat pe doctor sa arunce florile de la el dar acum imi doresc sa nu o fi facut, in fond, erau singurele flori pe care sicriul meu le va primi vreo data...
_____________________________________________________________________________
Ce regina absoluta a dramei sunt :))
Stiu ca e scurt si necorectat, dar chiar ar trebui sa fiti recunoscatori ca postez atat de des. Sper ca a inteles deja toata lumea ca faza cu postatul rar dar mult nu merge la mine, asa ca mai bine putin si des... ;)
