Vai, ce durere chinuitoare si ce plictiseala teribila mi-a cuprins sufletul in zilele acelea. Duceam o viata linistita in lipsa lui, dar in urma asaltului devastator si a cantitatilor gigantice de adrenalina, tristete si teama din ultimul timp, tanjeam dupa ceva mai mult. Mi-as fi dorit ca el sa fi fost acolo si sa-mi fi spus ca nu-i place aia si nu-i place cealalta.
Tipul s-a scurs nemilos de greu in cele 2 saptamani cat lipsise. Priveam pe ferestre (mereu pe cele de la etaj) si ma simteam ca nefericita pasare inchisa intr-o colivie de aur. Putea fi si mai rau, imi ziceam, putea sa fie o cusca ruginita si plina de sobolani...
Primele cateva zile am continuat sa vorbesc cu el la telefon, dar eu nu prea spuneam multe si de multe ori il simteam iritat din cauza aceasta, asa ca pur si simplu la un moment dat a incetat sa ma mai sune. Stateam ore in sir cu telefonul in mana asteptand sa sune si formam de zeci de ori numarul vrand sa-l sun chiar eu, insa teama de reactia lui m-a oprit intotdeauna.
Restul zilei gateam sau stergeam praful. Am profitat de situatie si m-am uitat peste tot prin casa, nu aveam de gand sa renunt la ideea mea, iar daca as fi izbutit vreo data sa-mi duc la indeplinire visul aveam sa fiu sotia lui, deci un fel de stapana a casei atunci cand el lipsea. Cateva usi le-am gasit incuiate dar m-am gandit ca oricum nu as fi avut mare lucru de vazut. Pe langa asta i-am cerut acelui Josh sa imi aduca carti de gramatica si dictionare perfectionandu-mi limba engleza, desi in privinta accentului nu prea aveam ce face.
Intr-una din zile ma fataiam prin camera de dormit fara un scop real, doar perindam de ici pana colo repetand la nesfarsit un segment din Divina Comedia. Am ales pasajul care vorbeste despre paradis lasandu-ma prada fanteziilor si viselor mele utopice. Prinsa in propria mea visare am creat in jurul meu un vid. Nu vedeam si nu auzeam nimic in timp ce continuam sa ma zbantui prin camera aflata in semi intuneric.
Inca murmurand versuri dintr-o traducere mai veche in araba cand m-am aplecat sa miros florile din vaza. Omul pus de Raimond sa ma supravegheze imi adusese cu o zi inainte niste flori, desi nu nimerise ceea ce ii cerusem, vaza mea arata splendid. Un amestec salbatic de culori si o explozie de parfumuri dulci si puternice se declansa de fiecare data cand imi varam nasul in mijlocul lor. Ridicandu-ma in graba, esarfa mi s-a agatat de plante desprinzandu-se si cazand pe jos. Am scapat un chicot amuzat in timp ce ma aplecam sa o ridic, dar un alt chicot s-a auzit din spatele meu.
M-am intors grabita sa descopar intrusul. Nu am avut timp sa ma gandesc la cine ar putea fi sau sa imi fac griji cu privire la ce ar putea sa faca, si bine am facut. M-as fi ingrijorat de geaba. De usa statea sprijinit Raimond purtand celebra lui bluza neagra si blugi. Bratele ii erau incrucisate la piept iar corpul inclinat. S-a indreptat si a aprins becul lasandu-ma sa vad mai mult din expresia lui amuzata.
Nu imi puteam gasi cuvintele. O stanjeneala cumplita m-a cuprins. De cateva zile repetasem tot ceea ce urma sa fac si sa spun atunci cand avea sa se intoarca. Incepand de la usa si pana as fi strans masa, dar acum ca el era aici si habar nu aveam ce sa spun. Obrajii mei s-au colorat putin atunci cand mi-am dat seama in ce ipostaza ciudata m-a prins si mi-am muatat privirea rusinata in alta parte.
- Ce faci? mi-a spus inca teribil de amuzat. Imi lipsise vocea lui, iar acesta a fost un gand care m-a surprins chiar si pe mine. M-am scuzat imediat pe motiv ca, la cat de mult statusem inchisa in casa, era normal sa ma bucur sa aud o voce. Orice voce.
- Foarte bine, dragul meu, i-am raspuns etalandu-mi noile capacitati lingvistice, dar nu am facut decat sa il amuz mai tare.
- Ti-a fost dor de mine?
- Da, am raspuns cu fermitate iar el a inaintat in camera asezandu-se pe marginea patului.
- Cat de mult.
