HURT

Ziua 5.

Îmi doresc să știu de ce ai plecat. Să îți fii știut gândurile, motivele.Pentru că în tot timpul în care am fost împreună doar pe tine te-am văzut. Îmi doresc să te fi putut opri. Să îți fii spus că te iubesc, să te sărut până te-ai fii răzgândit, să îți spun că aș fii făcut orice, numai să rămâi cu mine.

Dar...dacă aș putea să mă întorc în timp  la ziua în care te-am întâlnit, aș face-o. Și te-aș face să rămâi.

Mă întreb... m-ai iubit vreodată? Ai simțit acei fluturi în stomac de fiecare dată când eram prin preajmă? Ai simțit că lumea nu mai e la fel dacă eu nu sunt în ea?  Pentru că eu am simțit. Și încă simt.

Mama azi iar a încercat să mă convingă să mănânc dar...nu reușise. Nu pot mânca...nu pot să merg...nu pot să fac nimic. Mă trezesc pe la 11 dimineața, încep să plâng, adorm plângând, iar mă trezesc, iar îmi amintesc de noi și îmi fac mii și mii de scenarii, iar încep să plâng... și cam așa decurge viața mea. De mâine începe școala. Nu vreau să merg. Nu vreau să văd toate acele fețe fericite. Mă întreb doar... vei fii și tu acolo ? Am auzit că nu te-ai mai întors în oraș... că te-ai mutat la mătușa ta Belinda. Asta mi-a zis mama ieri. Nu am crezut-o. Nu pot și nu vreau să cred că nu vei mai veni vreodată pe aici. Te vreau înapoi. Îmi e dor de săruturile tale, de îmbrățișările tale calde, de cuvintele tale dulci, de ochii tăi albaștri care mă convingeau să fac orice îmi cereai. Îmi e dor de tine. Au trecut puține zile de când ai plecat...dar pentru mine aceste zile au fost un infern. Nu mai pot să suport mult acest sentiment. Nu pot. Totul a fost așa de rapid. Gresia rece parcă încă o simt sub picioare. Cuvintele tale îmi răsună în urechi. Nu te-ai întors nici o clipă să mă privești, să îmi privești lacrimile ce se rostogoleau pe obrajii mei. Oare nu ți-a păsat? Nu te-a durut? Nu ți-am rămas nici o secundă pe conștiință pentru ce mi-ai făcut?