HURT

Ziua 7.

Azi după ce mi-am revăzut colegii ei lăudându-se cu câte chestii și amintiri din vacanță ... mă tot uitam după tine. Speram totuși să te revăd. Nu a fost să fie. Tu ai plecat.

- Rose ești bine? * m-a întrebat Clara trezindu-mă din transă*

- Mda.

- Am auzit că te-ai despărțit de El și deja e cu alta. Îmi pare atât de rău.

- Nu-i nimic. Stai ce? C-cum? Cu cine e?

- Ă... cu una. Nu o cunosc, nu e de aici. Și-a făcut adresă de Ask.fm și e acolo o poza în care e ea... plus alte întrebări.

Nu m-am mai putut ține pe picioare și dintr-o dată am căzut. Probabil și pentru că nu mâncasem de zile întregi. Cuvintele Clarei îmi răsunau în minte. 

TU. Deja ai găsit pe altcineva? C-Cum e posibil...cum ai putut să mă uiți așa de ușor. O săptămână...doar o săptămână a trecut. O săptămână care a fost o eternitate pentru mine. Iar acum...o altă fată te sărută, te îmbrățișează și îți spune că te iubește. Dar nu o va face niciodată ca mine.

Dar ai apărut tu. Sigur încă eram în stare de leșin pentru că nu aveai cum să fii aici. M-am ridicat de pe scaun și am mers la tine. Eri îmbrăcat în aceleași haine cu care te-am văzut ultima oară. Îți simțeam mirosul care mă făcea să mă topesc, și îți priveam buzele ca și cum ar fi fost ultimul lucru pe care l-aș fii privit.

- De ce? * am întrebat neștiind dacă chiar vreau un răspuns*

- Îmi pare rău. Dar nu mai faci parte din viața mea. De ce nu vrei să înțelegi asta.

- Nu pot. * și atunci am început să plâng *

- Te rog. încearcă.

- Nu, nu înțelegi, nu pot. Ești tot ce am mai bun pe lumea asta, sau cel puțin erai, nu pot să trec peste. Nu pot. Vreau să știu. De ce m-ai schimbat atât de repede. De ce?

- Îmi pare rău. * ai spus și ai dispărut.*

Am căzut în genunchi și am început să plâng în hohote. Nu mai suportam. Viața mea se transformase într-un calvar. Într-un iad, sau chiar mai rău. Acum mai am un singur scop. SĂ MOR.