HURT

Ziua 24.

După două săptămâni.

Naratorul

-Grăbește-te Rose! a zis fata cu părul tuns bob bătând ușor din piciorul stâng.

-Vin acum, ce sunt eu, tren?

-------------------------------------------------

Azi am alergat împreună cu Diana la Clubul de Chitară pentru că eram în întârziere și speram ca profesorul să nu fi venit dar.... nu avem noi norocul ăsta. Când am ajuns acasă am intrat pe internet și  am observat din prima postarea ta de pe Ask.

              You have no idea how hard is to force myself to stop thinking about you, sometimes.

Asta scria pe imaginea respectivă. Nu știu ce s-a întâmplat dar un sentiment ciudat m-a străbătut.A fost gelozie. Am auzit...întâmplător că te-ai despărțit de prietena ta. Și prin întâmplător vreau să spun că eu mi-am făcut curaj și te-am întrebat, cu anonim, normal. Nu mi-ai dat detalii, ai zis simplu Da.

Eram fericită și totuși... mă gândeam, oare te doare?

Încă mă gândesc la tine. Nu contează câte zile au trecut, eu încă o fac. Dar știu că noi nu vom mai fi împreună. Asa știu sigur. Pentru că nici eu nu știu dacă mai pot avea încredere în tine, în noi. Pentru că NOI nu mai existăm și poate nu am existat niciodată. Poate a fost doar imaginația mea... dar...nu, nu a fost doar asta. Să zicem doar că mă ai în lista ta lungă de relații. Știu că înainte de NOI ai mai fost cu două fete. Cu Marina și Simona. Ele au plecat, Marina la tatăl ei în Spania și Simona s-a transferat la sora ei. Dar cred că tu știi deja asta. Mă întreb dacă știi și despre mine. Dacă știi prin câte am trecut.

Sincer...nu știu de ce încă mai scriu în acest jurnal, care e ca o scrisoare ce nu se mai termină.

Poate pentru că simt nevoia de a vorbi cu cineva. Nu știu dacă atunci când îți povestesc ȚIE mă refer exact la TINE sau doar la cel care citește. Sunt confuză acum.

Tocmai am observat că am o întrebare pe ask.

    Ce faci când te simți singură. ?

Răspunsul meu e : Scriu.

Mi-aș dori ca întrebarea asta să fii fost de la tine, dar tu nici nu știi că am ask. Facebook-ul mi l-am dezactivat deci nu mai ai cum să știi ceva de mine.

M-am imaginat că nu pot trăii fără tine dar tu ai putut trăii fără mine, așa că te-am lăsat să pleci. Am lăsat amintirea ta să plece.