Deci ieri a fost...oribil. Mama mi-a făcut-o din nou.
Puștanul avea 10 și îl cheamă Cristi ( mama i-a încurcat numele cu cel al fratelui său ). Am mers în parc să se dea pe leagăne eu fiind din nou bonă. Mai groaznic de atât nu prea se putea nu? Păi defapt... am alunecat și m-am făcut pe pantaloni numai noroi, și de parcă nu ar fii fost de-ajuns...
*FLASHBACK*
-Cristi nu mai râde și ajută-mă să mă ridic.
- Ai...hahahahahaha căzut hahaha așaahahahaha...o hahahaha nu mai pot hahaha.
- Da, foarte amuzant.*am zis eu enervată* Haide acasă, trebuie să mă schimb de hainele astea.
- Cristii *am auzit cum cineva îl strigă de undeva din spate*
- Bună Todd. Unde mergi?* i-a zis Cristi unui tip, probabil fratele lui, în timp ce încă mai chicotea amintindu-și de căzătura mea*
- Veneam după voi. Mama mi-a zis că sunteți aici și te-aaaaa, ăă ești bine?* mi-a zis el holbându-se la pantalonii mei care erau mai mult decât murdari*
- Todd, să vezi ce trântă a luat * a zis ăla micu și s-a apucat iar să râdă*.
- Mda, foarte amuzant piticanie. Sunt bine, eu plec acasă.
- Stai. Nu am făcut cunoștință dar presupun că tu ești Hope. Eu sunt Todd.
A întins mâna pentru a mă saluta și... eu cu jegoasa mea de mână l-am murdărit.
- Ohh, îmi îmi pare așa de rău. Nu, adică ă, Am uitat că..că sunt murdară. Eu, ămm... mai bine merg să mă schimb.
- Nu-i nimic. Mama te-a invitat la cină deci ăă...dacă ai vrea să vii...păi..ă.
- Ă... cred că am să vin...
- Super
- Ă mda
- Alooooooo. Eu sunt încă aici. Hai acasă Todd.* Țânc enervant*
*END FLASHBACK*
Șiiii planurile s-au încurcat...rău...
Adică: Eu am uitat să îi spun mamei de invitația la cină, am adormit, mama nu m-a trezit...și nu am mai mers... Genial nu ?
Astăzi stau și ascult muzică în patul meu confortabil și moale. Nu am prea făcut nimic toată ziua. Viața plictisitoare. Mâine la școală presupun că va fii la fel.
CITEȘTI
HURT
RomanceNu voi zâmbi și pretinde că nimic nu sa întâmplat. Pentru că sa întâmplat. Totul a fost real. Era mai bine dacă era doar un vis, pentru că mă puteam trezi. Dar este un coșmar devenit realitate. Și nu pot să îmi revin. Nici nu cred că voi putea vreod...