Secrete din trecut

Capitolul 11

Ziua următoare aveam o durere groaznică de cap. Nu am putut dormi toată noaptea deoarece m-am gandit la ce s-a petrecut ziua precedentă cu Ivan si principele Vadnik. Acesta s-a comportat destul de ciudat cand l-a văzut pe prietenul meu. Oare a fost gelos? Nu, nu are cum. Principele este un bărbat frumos, cu multe calități. Cu vocea sa superbă care te hipnotizează atunci când îți vorbește, cu ochii săi negrii în care te pierzi cu ușurință si cu buzele sale care atunci când te ating te simți în al nouălea cer. Stai! La ce mă gândesc? Revino-ți,Sofia! Nu ai timp să te indrăgosteşti acum! Sau poate că...nu,nu e bine.
Ies din camera mea îndreptându-mă spre salonul de la intrare unde trebuia să fac curat. Pe când mă apropii aud mai multe voci dinspre acel loc.
- Trebuie să avem un plan bine pus la punct pentru a putea să fim noi câștigătorii, altfel vânătorii vor câștiga. îl aud pe unul dintre bărbații ce se aflau acolo.
Trec pe lângă aceştia spunând doar un "Mă scuzați", dar unul dintre ei mă oprește.
- Vadnik, cine este această frumoasă ființă? îl întreabă acesta pe principe studiindu-mă din cap până-n picioare.
Principele îsi drese glasul, iar privindu-l pe bărbatul din fața mea destul de urât spune:
- Karl, ți-o prezint pe frumoasa mea Sofia. spune acesta punând accent pe cuvântul "mea".
- Îmi pare bine, dragă Sofia. zice bărbatul din fața mea, întinzându-mi mâna. Fac același lucru şi eu, iar acesta îmi sărută ușor mâna.
Zâmbesc discret, iar principele văzând asta se apropie de mine si mă prinde de talie spunând:
- Cred că trebuie să ne continuăm discuția. Sofia, ar trebui să pleci. Cred că ai multă treabă de făcut. Mai târziu vom discuta între patru ochi.
Dau afirmativ din cap şi apoi părăsesc camera. Instant îmi apăru un zâmbet larg pe buze, gândindu-mă că principele a fost gelos, chiar a fost gelos.

***

În timp ce mă plimbam puțin prin spatele castelului observ o uşă care duce în jos. Curiozitatea m-a făcut să încerc uşa pentru a vedea dacă este închisă. Din fericire aceasta era deschisă. Intru şi observ nişte scări ce duceau in jos. Era foarte întuneric, doar torțele mai luminau drumul. Ajunsă undeva unde erau foarte multe....celule, aud un zgomot  în  dreapta mea. Mă întorc şi îl văd pe acel bătrân într-una dintre celule. Fug repede spre acesta şi mă proptesc de gratii.
- Ce cauți tu aici? întreabă acesta.
- Am dat de acea uşă care duce aici şi din curiozitate am vrut să văd ce se află dincolo de ea.
- Trebuie să pleci imediat de aici. Este foarte periculos!
- Dar cum rămâne cu povestea pe care trebuia să mi-o spui?
- Nu am cum să-ți spun aici sub nici o formă. Îți aduci aminte ce ți-am spus? Şi pereții au urechi in acest castel. Ştiu că este extrem de important să îți spun, dar daca voi divulga secretul aici ți-aş pune viața în pericol, la fel şi mie. După ce voi scăpa ne vom întâlni lângă lacul din grădină. Îți voi trimite eu un bilet atunci când voi fi liber. Dar acum fugi! Fugi, Sofia!
Îl ascult si fug repede pe scările întunecate până ce ajung la lumină. Încerc să-mi reglez respirația şi bătăile inimii.
- Sofia!
Scot un mic țipăt şi îl  văd pe principe în spatele meu.
- Ce faci aici?
- Eu...ăm...mă plimbam puțin.
- Bine...chiar dacă nu făceai asta o să trec cu vederea.
Înghit în sec nemaispunând nici un cuvânt.
- Ai vrea să facem o plimbare prin grădină? mă întreabă acesta întinzându-mi mâna.
- Sigur. spun şi îmi pun mâna peste a lui.
- Povestește-mi ceva despre tine. Despre copilăria ta, părinții tăi...
- Toată viața mea am petrecut-o la orfelinat. Nu mi-am cunoscut niciodată părinții deoarece aceştia au murit într-un accident, iar unchiul meu m-a abandonat la orfelinat deoarece nu a vrut să  mai aibă grijă de mine. Asta e tot ce ştiu.
- Îmi pare rău. Nu meritai asta. spune acesta punându-se în fața mea.
Eu doar am zâmbit lăsând capul in jos.
- Nu ştiu de ce am impresia că te cunosc de mult timp. De când ai venit aici mi-ai devenit atât de dragă şi vreau să te am mereu aproape, să te ştiu lângă mine. Trebuia să recunosc asta. M-am purtat foarte urât cu tine, ştiu, şi îmi pare rău. Dar mereu curiozitatea ta mă enerva la culme, însă nu-mi dădusem seama că asta te face atât de specială. Iar întâmplarea de ieri cu acel băiat...nu ştiu ce a fost cu mine. Nu am suportat să te văd în preajma lui.
Cuvintele lui mi-au rămas întipărite in minte. Nu-mi venea a crede ce principele tocmai mi-a mărturisit. Îi sunt dragă. Vestea m-a făcut sa zâmbesc, iar dintr-un impuls ce m-a izbit în acel moment i-am cuprins gura principelui într-un sărut tandru, care devenea din ce în ce mai intens. Buzele noastre duceau un adevărat război de dominație, principele devenind câștigătorul.