Secrete din trecut

Capitolul 9

Începusem sa fac deja curățenie în pod. Pânzele de păianjen dominau în  toate colțurile, iar praful făcea ca aerul să fie greu de respirat. Singura sursă de lumină era acel geam micuț prin care razele soarelui intrau în încăpere.
Ce am facut astăzi l-a supărat atât de rău pe principe. Din ce mi-a povestit bătrânul sunt din ce în ce mai curioasă. Vreau sa aflu toată povestea. Nu stiu de ce, dar cred ca are legătură cu mine. Simt asta. Acum, important este, să ies cumva de aici.
***
Seara începu ușor să îsi facă apariția. Asta îmi îngreunează terminarea curățeniei. Nu pot să mai văd nimic, iar tot podul arăta ca unul desprins din filmele de groază. Înghit în sec si îmi închid ochii pentru un moment pentru a-mi regla bătăile inimii si sa nu las frica sa pună stăpânire pe trupul meu.
- Noelani!
Deschid ochii dintr-o dată, auzind acea soaptă. Ma uit în stânga si în dreapta dar nu pot observa ceva.
- Noelani!
Respirația mi s-a intretaiat,iar bătăile inimii mi s-au accelerat. Tremuram toată, iar cu un glas stins am spus:
- Ci..cine esti?
Dintr-un colț al camerei se auzi ceva miscandu-se. Apoi o femeie în alb se infatişă in lumină lunii ce intra pe geamul micuț. Semanam atât de bine cu ea. Același par roșcat, aceiasi ochi verzi si aceeasi fața palidă.
- Trebuie sa ai grijă! Doar tu esti ultima noastră speranță! Doar tu ne poți elibera sufletele din infernul în care am trăit în tot acest timp. Tu esti ultima noastră speranță, Noelani!
- Ce?! De ce eu? Cine esti? Ce legătură am eu cu toate astea?
- Esti puternică! Îți vei da seama de asta. Vorbește cu Feodor si îți va explica totul.
În acel moment mâini lungi cu gheare au iesit din podea si au prins-o pe acea femeie.
- Nu mai ai mult timp! Găsește răspunsul celui mai mare secret din trecut si doar asa ne poți salva! Grabeste-te!
Ăsta a fost ultimul său cuvânt, după care acele maini înfricosătoare au tras-o în jos dispărând.
Am inceput sa tip cât ma țineau plămânii, iar apoi am fugit către acea trapă, care mă ținea închisă în acest loc îngrozitor.
- Dați-mi drumul! Vă rog! Lăsați-mă să plec! tipam atât de tare încât ma puteam auzii de la mii de kilometrii depărtare.
În următoarea clipă trapa s-a deschis, iar eu am căzut peste principe imobilizandu-l la podea.
- Ce naiba s-a întâmplat de tipi asa? mă întreabă acesta ridicându-se si scuturandu-si hainele.
- Voi toți sunteți niște nebuni! Nu stiu ce dracu se întâmplă aici, dar de un lucru sunt sigură, nu mai rămân nici o secundă în acest loc ciudat. Am spus eu printre suspine, lacrimile curgând râuri pe chipul meu.
- Stai puțin! Tu nu pleci nicăieri! Acum spune-mi ce s-a întâmplat!
- Ce s-a întâmplat? Tu te-ai întâmplat! Daca nu veneam aici, viața mea ar fi fost una normală. Pentru ca tu mi-ai facut cele mai adânci si dureroase răni într-un timp atât de scurt.
- Crezi ca mie îmi este ușor? Simt ca te cunosc de o viață, ca pot vorbi despre orice cu tine. Crezi ca motivul pentru care nu te las sa pleci este ca ai aflat ca sunt vampir? Puțin îmi pasă, oricum nimeni nu te-ar crede. Motivul pentru care nu te las sa pleci este acela ca vreau să te cunosc mai bine, sa aflu ce legătură ai tu cu mine si de ce dracu îmi este atât de greu sa te las în pace. Iar până nu gasesc raspuns la toate intrebarile astea,tu, nu o sa părăsești acest castel. Sa fie clar!
- Esti un monstru! Nu ai inimă! Te urăsc din tot sufletul meu!
- Să stii draga mea, că atunci când te-nveti cu durerea înveți sa suferi în tăcere.
Astea au fost ultimele sale cuvinte, după care mi-a cuprins buzele într-un sărut tandru, plin de dorință.