Secrete din trecut

Capitolul 4

- Trebuie sa cureti covorul de la etajul al patrulea, sa speli draperiile de la parter, sa cureti toate dormitoarele de la etajul 1 si sa cureti statueta de la intrare.

- Ce?!

Toata dimineata si dupa-amiaza am curatat holul de la etajul 2. Din cauza aceasta toata podeaua straluceste, incat iti poti vedea refelxia. Eram lipsita de puteri,iar ce am facut nu a fost nici macar inceputul.

- Nu pot sa fac atatea intr-o singura zi, este prea mult si eu deja sunt extenuata.

- Nu te-am intrebat daca poti sau nu. Tu faci doar ce iti spun, iar daca nu asculti sunt nevoita sa ii spun stapanului ce va  veni in orice moment, si nu va fi bucuros sa auda ce faci tu in prima zi de lucru. Asa ca mai bine iti tii gura si treci la treaba.

Plec enervata spunand in minte nu lucruri prea frumoase despre femeia de adineauri. Nu inteleg, aici nu mai sunt alte servitoare decat eu? Stiu ca trebuie sa ascult ordinele, dar nu pot sa fac atatea lucruri intr-o singura zi. Ma opresc din gandurile mele vazand din nou tabloul de ieri. Ma apropii de acesta privind din nou pe barbatul care imi atrasese atentia ziua precedenta. Trasaturile ii erau perfecte, fara vreo imperfectiune. Jos era scris in ce an a fost creat tabloul. Anul 1706. Probabil de aceea erau imbracati in acel stil vechi, iar castelul nu are vreo tehnologie de ultima generatie,decat un telefon fix, care si acela era unul vechi. Poate principele a vrut sa pastreze stilul antic al castelului, sa ii dea un aer mai  elegant, mai misterios.

Prinsa in gandurile mele si mergand cu capul plecat, nu mi-am dat seama cand am lovit pe cineva si am dat toata apa din galeata pe care o aveam pentru a curata covorul pe acesta

- Ce crezi ca faci?

- Eu..eu, imi pare rau! Nu am vr.....

Am ramas muta, nemaiputand sa termin propozitia atunci cand am privit in acei ochi negrii, fara nici o emotie, mult prea cunoscuti. Era...era el, barbatul din tablou. Dar cum? Nu se poate!

- Ce? Ti-a mancat pisica limba? Raspunde-mi la intrebare sau te zbor din castelul meu!

- Eu, nu v-am vazut, nu eram atenta si...Va rog frumos sa ma scuzati! spun si las capul in jos.

- Hm, pentru asta nu scapi nepedespita. Te astept in biroul meu peste o ora. Sper sa nu intarzii pentru ca altfel va fi mult mai rau. Ai inteles?!

-D-da, am inteles.

Acesta ma studie din cap pana in picioare si intrebandu-ma:

- Tu cine esti? Mi se pari cunoscuta. Ne-am mai intalnit cumva?

- N-nu, nu ne-am mai intalnit.

- Da, in orice caz. Te astept in biroul meu.

Acesta pleca, pasii lui auzindu-se din ce in ce mai incet in camerele castelului.

***

Nu poate sa fie adevarat. El nu are cum sa fie barbatul din tablou. Seamana perfect cu acesta, fiecare trasatura a lor este identica. Tabloul a fost facut in 1706, asta ar insemna ca are peste..300 de ani? N-nu, nu, nu are cum. Poate o fi vreo ruda,sau..nu stiu. Ceva ciudat se intampla aici si am sa aflu ce.

***

Am ajuns in dreptul usii principelui. Un gol in stomac mi s-a format,iar frica a pus stapanire pe fiecare particica a trupului meu. Imi e teama de acest om, teama sa nu patesc ceva.

Bat usor in usa, si aud un "Intra" raspicat.

Deschid usa incet si intru cu capul plecat.

- Intra, nu musc. Cel putin nu acum. il aud pe acesta spunand.

Statea rezemat pe masa sa de lucru. Era imbracat mai lejer, cu o camasa sangerie si pantaloni negrii. Camasa era deschisa la primii 2 nasturi, dandu-i acestuia un aer neglijent,dar in acelasi timp si atragator. Avea corpul bine facut si nu parea sa aiba mai mult de 20 de ani. Parul inca ii era ud, cateva fire cazandu-i pe fata palida care contrasta cu camasa de matase pe care o purta.

- Daca te rog sa nu te mai uiti atat de atent la mine, ai face-o? Deja devine incomod pentru mine, si nu-mi place asta.

- Imi, imi pare rau! spun si imi mut privirea de la acesta pe fereastra.

- Nu am timp pentru scuzele tale. Mi-au ajuns cele de mai devreme. Trebuie sa iti gasim o pedeapsa, nu? De asta ai venit aici. Deci, oricare ar fi numele tau...

- Sofia, ma numesc Sofia.

- Deci, Sofia, pedeapsa ta va fi aceea de a deveni sclava mea. Vei face tot ce iti spun eu si cand vreau eu. Imi vei indeplini toate dorintele si poruncile. Esti obligata sa ma asculti si sa nu treci peste cuvantul meu, altfel va fi vai si-amar de tine. Ai inteles?!

Nu mai puteam sa scot nici un cuvant, de parca gura mi-a fost pecetluita cu un lacat. Vestea pe care mi-a dat-o m-a izbit exact ca un cutit in piept.

- Graieste!

Eu tot nu spuneam nimic. Ramasesem la fel ca o stana de piatra privind in gol.

In urmatoarea secunda, principele se afla la cativa centimetrii fata de mine.

- Cum...

Nu am apucat sa spun ceva deoarece ochii sai patrunzatori parca imi citeau in adancul sufletului facandu-ma sa aprob tot ceea ce el mi-a spus.

- Ai inteles?

- Da,stapane!

Nici nu mi-am dat seama cum au iesit acele cuvinte. Parca nu erau ale mele,parca nu eram eu.

Un zambet discret ii aparu in coltul gurii.

- Retrage-te!

Ies grabita din biroul acestuia si alerg pe holurile imense ale castelului pana in dreptul camerei mele. Noaptea se lasase,iar totul devenise infricosator. Nu stiam ce sa fac. In ce m-am bagat?!