The Lost

Bantuita de sentimente

Deschid ochii timid. Sunt inca pe holurile orfelinatului. Cat timp am stat aici? Simt ca inghet si tremuratul schizofrenic vrea sa-si faca din nou aparitia. Dar acea....creatura... Trebuia s-o vad din nou. Trebuia sa aflu ce sau cine e..dar corpul meu care era inca in stare de lesin nu-mi permitea nici sa ma ridic,apai sa fug dupa cine stie ce chestie.

Cum picioarele mele nu aveau puterea sa ma sustina,mi le-am adus usor la piept si am inceput sa astept, sa vad daca mai stie cineva de existenta mea.

N-am asteptat mult ca si dintr-o parte a coridorului isi facu aparitia Ash, care indata ce ma vazu alerga panicata spre mine.

-Kay,ce s-a intamplat? Ti-am zis sa nu mai umbli ca o bezmetica pe holuri! ma cearta ajutandu-ma sa ma ridic. Vazand ca mi-a revenit tremuratul m-a pus in pat,invelindu-ma cu mii de plapume si paturi,punandu-se mai tarziu langa mine.

Am stat asa cam o ora,din cate cred, timp in care mi-a trecut tremuratul dar tot frig imi era. Peste cateva minute intra si Aiden in camera,vizibil furios ,trantindu-se-n pat parca neobservandu-ne.

Amandoua ne uitam cand una la alta, cand la Aiden. El statea cu capul infundat in perna,asa ca nu puteam sa-mi dau seama daca plange sau doar e...nervos.

Am incercat sa ma ridic din pat si sa vad daca e bine. Ash m-a vazut dar cum a observat ca puteam sa merg m-a lasat in voia sortii. M-am pus pe o margine a patului si am inceput sa-l mangai pe cap,in semn de 'esti bine?'. Si-a intors capul spre mine. Nu planse, dar i se vedea in ochi durerea... Dezamagirea... S-a uitat scurt la mine dupa si-a intors capul la loc,stand in aceeasi pozitie deploranta, ca un copil lenes ce nu voia sa scrie.

M-am apropiat de el mai mult si l-am fortat sa se uite la mine. Parea mai mult decat devastat..parea rupt de lumea asta.

-Esti bine? il intreb nesigura de ceea ce va raspunde.
Se uita la mine lung. Parea sa-si fi pierdut glasul..sau cuvintele.. Prima lacrima isi facu aparitia pe obrazul rumen. Dupa cateva secunde intense in care ne uitam unul la altul a scuturat usor din cap, si l-a pus la loc si a soptit un tremurat 'sunt bine.'. Insa cea mai rea parte in a fi bine e ca bine e departe de fericit. Bine e spatiul acela gri de mijloc in care te trezesti in fiecare zi si iti vezi de viata, chiar razi si zambesti des,dar bine nu e fericire.Bine nu e sa astepti cu nerabdare fiecare secunda a zilei tale si bine nu e sa profiti din plin de viata.A fi bine e ceea cu ce se multumesc majoritatea oamenilor, inclusiv eu, si ne prefacem ca bine e in regula,cand de fapt uram asta si petrecem majoritatea timpului asteptand sa evadam din a fi pur si simplu bine.

Dar chiar si-asa, cum eram sigura ca nici bine nu era,si cum is tareee enervanta in cele mai proaste situatii,am insistat.

-Esti un mincinos deplorabil,asa ca acum zi-mi. Ce-ai patit?
-Mama...m-am certat rau cu ea si.. A incercat sa se sinucida.. E la spital.
-Aiden...imi ...pare rau. Stiu cum e.. Sa nu ai parintii aproape... Tatal tau ce-a zis?
-LUI NU-I PASA! NICIODATA NU I-A PASAT! striga nervos si vizibil deranjat,incepand sa planga mai tare.

Eu si Ashley ,care era maidemult pe langa pat si asculta ce vorbeam, l-am luat in brate. Dupa cateva secunde a raspuns si el la imbratisare strangandu-ne tare.
-Hooo...mai usor hercule! spune Ash amuzata,facandu-l sa rada.
-Totul va fi bine..spun si eu dupa un moment de liniste si Aiden ma strange iar in brate.
-Mersi fetelor..ce ziceti daca am iesi diseara in oras sa uitam de griji?
-A...nu cred c-ar fi o idee prea buna.. spun gandindu-ma la faptul ca abea puteam sa merg si data trecuta cand am fost pe holuri m-a imobilizat o chestiune ceva...mda..
-De ce nu? Vad ca te simti mai bine.. mda ..intr-adevar ma simteam mai bine dar nu asa bine incat sa ies afara. -Si daca ti se face rau te iau in brate si te duc acasa..
-Bine ,merg! zic ca arsa. Nu mi-am dat seama exact de ce cedasem asa repede...dar tipul asta imi parea chiar simpatic si chiar pare sa aiba nevoie de o iesire ca asta.