Mă plimbam leneş prin oraşul nostru, gândindu-mă la ce mai faci, dacă eşti bine, dacă mă mai cunoşti, daca îți pasă. Nu ne mai văzusem de un an, deşi ne consideram cei mai buni prieteni. Deşi îmi e greu să recunosc, îmi era foarte dor de tine. Iar atunci, te-am văzut.
Erai chiar tu, în fața mea. Ochii tăi ca două oceane mă priveau intens, nevenindu-le să creadă, în timp ce părul tău şaten era uşor răvăşit de vântul ce adia uşor, odată cu venirea unei noi seri de vară. Te schimbasei enorm. Erai mult mai înalt, dar asta nu prea conta, ce părea total schimbat la tine, era privirea mult mai matură, iar aerul ce te înconjura era altfel.
Mi-ai zâmbit, iar eu am înroşit. Atunci când te-am văzut că te apropii de mine, foarte lent, inima mea a început să îmi bată nebuneşte, dar ştiam că nu voi mai putea rezista mult. Fără nicio ezitare, am început să alerg spre tine, iar tu ți-ai deschis larg brațele. Nu m-am oprit până nu ți-am simțit brațele protectoare în jurul meu, iar atunci când am făcut-o, am expirat lung, mă simțeam în siguranță.
CITEȘTI
Micuță stea
Short StoryToată lumea are un punct slab, secretul este să nu-i cedezi. Dar îi poți rezista atunci când reapare, în fiecare clipă, adâncind ranile din ce în ce mai mult, nelăsându-te să te vindeci? Se spune că o cicatrice reprezintă o întâmplare importantă din...
