Trasam linii însângerate pe abdomenul meu, plângând în hohote. Îmi uram viața, nu te aveam alături, ştiam că ai fugit din țara ta, doar pentru că eu am rămas însărcinată, dar iubeam un singur lucru, pe lângă tine, iubeam faptul că mi-ai dăruit puiuțul nostru. Voiam ca el să se nască, şi să aibă parte de tot ce e mai bun, să nu aibă o viață jalnică, cum a avut mama ei.
Da, "mama ei", am aflat sexul, avem o fetiță sănătoasă. Cel putin aşa era când aveam cinci luni de sarcină. În ultimele două luni mi-a fost ruşine să mă prezint aşa în fața doctorului, din cauza viciului meu, de a-mi tăia fiecare părticică din corp.
Am aruncat lama în cadă, imediat ce am auzit nişte bătăi în uşă, probabil vreun vecin s-a plâns din cauza gălăgiei ce o provoaca plânsetul meu, nu că ar fi prima oară. Mi-am trântit repede, un halat pe mine, apoi m-am dus în sigura cameră pe care o aveam, pe lângă baie, deschizând uşa.
Am încremenit când te-am zărit în pragul uşii, cu un buchet mare de trandafiri, având pe tine o cămaşă şi nişte pantaloni militari.
CITEȘTI
Micuță stea
Short StoryToată lumea are un punct slab, secretul este să nu-i cedezi. Dar îi poți rezista atunci când reapare, în fiecare clipă, adâncind ranile din ce în ce mai mult, nelăsându-te să te vindeci? Se spune că o cicatrice reprezintă o întâmplare importantă din...
