Mă trezisem buimacă, privind în jur. Atunci când privirea mi-a alunecat spre geam, am lăsat un mic suspin să-mi părăsească buzele uscate. Afară era foarte puțin luminat, apoi am observat că de abia atunci, soarele, se înălța pe cerul uşor roşiatic. Nu ştiam de ce, exact, mă trezisem atât de dimineață, dar ştiam un singur lucru: regretam.
Regretam că mi-am adus aminte ce se întâmplase în acea zi blestemată, regretam că am ales să retrăiesc acele momente, regretam că te-am abandonat. Te abandonasem! Fugeam de ceva ce îți făceam chiar eu, ție. Nu asta îmi era intenția, nu am vrut să fac aşa ceva, te iubeam.
Eram cei mai buni prieteni, nu puteam lăsa un sentiment stupid, de al meu, să ne strice prietenia, ştiam că dacă lăsam să se întâmple asta, urma să regret enorm pentru că, aveam să te pierd.
Mă ridicasem leneş din pat, având în minte un singur gând: să-mi petrec toată ziua alături de tine, să te fac să îmi uiți comportamentul idiot de seara trecută.
CITEȘTI
Micuță stea
Short StoryToată lumea are un punct slab, secretul este să nu-i cedezi. Dar îi poți rezista atunci când reapare, în fiecare clipă, adâncind ranile din ce în ce mai mult, nelăsându-te să te vindeci? Se spune că o cicatrice reprezintă o întâmplare importantă din...
