My diary | The Fight

16.Lumina e prea puternica

              -Uite ,Melody!Am gasit ceea ce cautam!Trezeste-te ca sa ma ajuti cu asta!spune o voce pe care o aud infundat.Nu puteam sa deschid ochii,nu puteam sa ma ridic,eram numai eu si mintea mea!

            -Jack,are nevoie de odihna.E in coma,nu isi va reveni decat in momentul in care va vrea!aud alta voce si se pare ca e a lui Dylan.

          Puteam auzi tot ce se intampla in acea camera,dar nu puteam reactiona.Stiam ca am intrat in coma,stiam ca voi intra in operatie.Dar totusi nu voiam sa ma misc,inca putin,imi ziceam.Puteam oricand sa intrerup sunetele pe care le auzeam si sa vorbesc cu mama lui Jack.Era acolo,cu mine,vorbeam in fiecare zi,de fapt discutam mereu.Voiam sa o conving sa se intoarca,dar era imposibil.Nu puteam negocia cu moartea.Am vazut-o pe Tania,venise ca sa vorbim.

           -Buna Melody!spune ea.Imi apare ca un inger in  minte.

          -Hei!Jack tocmai a plecat!Zicea ceva despre tatal lui.Nu ne-ai putea ajuta?intreb,schitand un zambet.

          -Tatal lui Jack,ei bine,nu am cum sa iti spun.Va trebui sa te intorci acolo ca sa il ajuti sa afle!spune,zambind la randul ei.

           -Dar nu am cum!Operatia este de abia peste doua zile.Sti ca daca voi reveni mai devreme,tumoarea se va extinde si pot muri.Aici macar e un loc sigur!spun,uitandu-ma in jur.

          E ca si cum merg printr-o padure si ajung intr-un luminis.Decizia era a mea:ma intorc sau ajung la acea lumina fara a realiza nimic in viata.Pana acum nu era dureros,chiar deloc.Dar cand operatia va avea loc,va trebui sa ma lupt.Oare vreau sa ma lupt?Sau vreau sa parasesc lumea asta chiar cand incepe sa prinda culoare?

         -Ai dreptate!Va trebui sa mai astepti ceva!Se pare ca a mai venit cineva!spune si dispare.Nu stiu cum face de stie cand vine cineva sa ma viziteze.Aud imediat zumzete.

        -Melody...uite stiu ca nu am cum sa te trezesc,iar tatal lui Dylan spune ca te vei trezi cand vei vrea,dar de ce nu mi-ai spus ca ai cancer?Ai o tumoare in creier,iar tu te-ai comportat perfect normal.De ce nu ai putut avea incredere in mine?Te-as fi ajutat!Nu te-as mai fi suparat!Ai fii fost cat se poate de bine ingrijita!spuse el.

      -Nu am spus nimianui.Numai eu si parintii mei stim.Nu mi-am urmat tratamentul si uite unde am ajuns!Dar o vad pe mama ta in fiecare secunda si vorbesc cu ea!O s-o aduc inapoi,daca nu pe ea,pe tatal tau cu siguranta!voiam sa spun,dar nu puteam.

      Eram treaza,insa nici ei,nici doctorii nu si-au dat seama.Medicina a evoluat mult,insa oamenii ce au avut cancer...au murit,putini au scapat,putini si-au continuat viata pana la capat.Daca supravietuiesc mi se va zice ca sunt o eroina.Dar eu nu ma simt asa.Ma simt ca o lasa.Ca stau aici si ca nu infrunt viata.Popasul pe care l-am facut,aici, sunt flori.In mintea mea eu chiar sunt intr-o padure.Cate o data vine Tania,cate o data ii aud pe ceilalti si alte ori pur si simplu merg.Merg si cant.Pare ciudat,dar pentru mine e atat de logic ce se intampla acum.

       -Fa-te bine!Te rog!Daca nu pentru tine,atunci pentru mine!spune si simt cum imi lasa un sarut pe frunte.Am inchis din nou legatura cu lumea si pur si simplu m-am asezat pe o buturuga.Mai aveam foarte putin de mers.

        -Tania!il strig pe inger.

        -Melody?Ar trebui sa mergi in contiuare!tipa la randul ei,iar vocea ii amuteste si dispare.

        Stiam ca maine ma va opera.Aici timpul trece asa de repede.Acum ai ajuns aici,acum esti la jumatatea drumului,acum trebuie sa te lupti pentru viata ta.Ceea ce ma surprinde e faptul ca parintii mei nu au aparut deloc.Continui sa merg cand timpanele mi se desfunda si ii aud pe ei.

      -Scumpa mea!Totul o sa fie bine,da?o aud pe mama,tragandu-si nasul.

      Stiu ca sunt tristi,dar nu vreau sa planga.Daca voi muri,nu vreau ca nimeni sa planga.Vreau doar sa zambeasca.Nu vreau ca vietile lor sa fie umbrite de moartea mea,nici pentru o secunda.I-am mai ascultat pe cei doi pana cand doctorul White le-a explicat ce presupunea operatia de maine.Mi-am continuat drumul spre luminis.Il puteam vedea.Am facut un popas,eram obosita si nu voiam sa ma lupt cu moartea fiind obosita.

        ***

     -Melody!Sunt doctorita Megan!Te rog sa ma asculti bine de tot!M-am uitat prin salon inainte sa te bagam in operatie.Doi baieti:Jack si Dylan sunt aici pentru tine.Vor sa para puternici,dar i-am surprins pe fiecare plangand cand erau singuri.Parintii tai sunt aici!Plang amandoi.Eu nu pot vedea oameni care plang asa ca hai sa facem o invoiala:lupta cat poti tu de bine,lupta cu moartea fata mea,iar daca nu castigi vreau sa imi demostrezi ca nu ai castigat pentru ca nu ai putut,nu pentru ca nu ai vrut!aud o voce suava de femeie.

      Aseara ajunsesem la marginea luminisului.Am dormit.Prima oara de cand am ajuns aici,am dormit.M-a trezit vocea femeii,ceea ce mi se parea ciudat.Intram in operatie si in acelasi timp in aceea lupta nemiloasa.Am simtit cum toti se inchina si dintr-o data padurea s-a zguduit.Am ramas nemiscata,gandindu-ma la familie,la cei doi prieteni ai mei.Am doar doi prieteni,mama si tata nu imi acorda atentia cuvenita.Chiar merita sa ma intorc?Am ascultat-o pe doamna ce imi vorbea.Am pasit in luminis.Am asteptat mult semn ca operatia decurgea bine.Dintr-o data totul s-a facut negru,apoi a revenit la normal.

      -Arata-te!Sau iti este frica?ii tip mortii in fata.

         Am mai facut un pas si ea a aparut.Nu era cum toti ceilalti o descriu:un schelet cu mantie si coasa.Era frumoasa:par lung,blond,pielea maslinie plina de tatuaje.Semana cu Mell si asta m-a propulsat un pic.Voiam sa o inving.Ceea ce a facut m-a lasat cu gura cascata.In loc sa ma atace s-a apropiat de mine si m-a sarutat.Am vrut sa ma retrag,dar niste catuse au aparut de nicaieri.Era doar un sarut asa ca am zis sa o induc in eroare.Am sarutat-o inapoi.Am executat tot ceea ce facea,am copiat fiecare miscare.Mi-a scos catusele  pentru a putea si eu sa o ating.De necrezut,lupta mea era, de fapt, doar un eveniment drastic pe care il avusesem cu cateva zile in urma.Am continuat,ea vrand sa ma dezbrace.Atunci am refuzat si  ne-am oprit.S-a aruncat la gatul meu,vrand sa ma sugrume.Am lovit-o cu piciorul in piept,reusind sa o dezechilibrez si sa o fac sa cada.

      -Mereu ai fost o curva?intreaba,ridicandu-se.Nu am stiu ce sa zic asa ca m-am oprit.Ea doar se uita la mine si ranjea.O dara de sange i-a aparut,curgand din nasul sau.

     -Tu nu vezi cat de patetica esti?Pur si simplu te lupti ca sa revii la familia care nu te iubeste si la lumea care nu te vrea!striga,razand cu pofta.M-am lasat in genunchi,cantarind decizia.Avea dreptate.Nimeni nu avea nevoie de mine.

     -Melody!Nu o asculta!Nu e adevarat!Chiar daca numai o mana de oameni te iubeste.E de ajuns!E de ajuns sa te iubeasca ei.Parintii tai te iubesc,Jack te iubeste!Nu trebuie ca toata lumea sa tina la tine!E important ca cei care tin sa te iubeasca sincer si nu doar ca sa obtina ceva de la tine!spune Tania ce apare fub forma unui inger,invizibil pentru Mell,vizibil pentru mine.

      Ma ridic,ceea ce o ia prin surprindere pe fata.Scurtez dinstanta dintr noi si o imping.Se pare ca a fost buna tactica,deoarece s-a lovit de un copac si s-a transformat intr-un nor negru.Apoi o lumina alba m-a inconjurat si dintr-o data am vazut altceva decat aceea padure.Nu dispăruse pentru că o lovisem, a fost ceva minor, dispăruse pentru că nu am vrut sa mor, încă.