My diary | The Fight

1.Jurnalul

              M-am asezat pe pat si am deschis jurnalul la prima lui pagina.M-am uitat la ea cateva secunde,admirand vechimea caietului in sine.Am vrut sa vad despre ce scria misterioasa femeie, asa ca am dat paginile pana am ajuns la un scris impecabil.Am trecut cu mana peste litere iar acestea era scoase in relief ceea ce inseamna ca respectiva persoana a scris acel ,,capitol din viata ei" cu o oarecare nervozitate.Suna cam asa:

             Nu stiu cum sa incep,sau mai bine zis nu stiu cum sa exprim aceste sentimente...Am 16 ani, iar mama a decis sa ma mute de la scoala!Toata viata am sa o invinuiesc pentru asta si nu doar pentru ca m-a indepartat de prietenii pe care oricum ii vad,ci pentru ca m-a mutat de la scoala fara sa ma intrebe pe mine.Isi bate joc de mine?!Unii colegi chiar dau in mine si imi lasa vanatai pe corp.I-am spus asta mamei, dar ea doar s-a uitat in gol,a inghitit in sec si mi-a spus ca problema este la mine si ca eu trebuie sa incerc sa ma acomodez.Dar cum te poti acomoda,cand ai doar 16 ani,ai petrecut minim 10 ani cu un gen de oameni si acum te afli intr-un mediu total strain inimii tale cat si creierului tau?Copilaros sau nu,eu nu am de gand sa tolerez asa ceva.

          Pot sa spun ca stau singura in banca,in pauza,la ora de sport,unde toata lumea vorbeste cu toata lumea ,iar eu trebuie sa stau in banca,singura,neavand cu cine sa vorbesc.Acum nu zic ca eu m-am chinuit foarte mult ca sa ma fac placuta.Am intrat in vorba cu ei si cand am vazut ca nu sunt acceptata, am iesit usor,usor.Pic teste,examene,iar ei rad.Nu sunt proasta,pur si simplu numai am chef sa invat.In loc sa ma lase in pace si sa nu ma bage in seama,toti ceilalti rad de mine.Toate astea ma afecteaza extrem de mult...de acum incolo suntem doar noi doi,jurnalule!Stiu ca ultima parte a sunat ca si cum ar fi fost spusa de un copil de cinci ani,dar totusi momentele de genul acesta ma fac sa ma comport ca unul,ba chiar si mai rau.

       Am inchis cartea si mi-am pus-o la piept.Cum era posibil ca cineva care a locuit in casa asta,sa aiba exact aceasi soarta ca a mea?Adica lucrurile majore sunt identice,detaliile mai putin, dar in mare chiar sunt impresionata.Am mai rasfoit jurnalul fara sa-l citesc si in unele locuri am gasit scrisori.Le-am lasat totusi acolo, pentru ca probabil aveau legatura cu ce scria pe repesctiva pagina, deci nu aveam de unde sa inteleg daca nu citeam.Am dat la o parte tot si am coborat in sufragerie.Cand am vrut sa intru,am fost surprinsa ca parintii mei erau acolo si stateau de vorba cu o femeie de aceeasi varsta cu mama.Cat stătusem să citesc,pierdusem noțiunea timpului.Doamna era superba, blonda,cu ochii caprui.Langa ea se afla un adolescent.Avea ochii mari,aurii,parul brunet spre blond,cu o placuta constructie a corpului.

          -Oh!Melody ,el este  Jack, iar ea este mama lui.Tu si cu Jack aveti aceasi varsta.Nu ca e minunat?spune mama incantata de cum intru pe usa.
         -Draga mea,ar fi cazul sa pui altceva pe tine,spune ,uitandu-ne cu totii la hainele mele de casa.
        Eram intr-un tricou si pantaloni scurti.Aveam parul strans intr-un coc dezordonat deci nu era mare chestie.Nu era ca si cum mi-a spus ca vom avea vizitatori sau ceva.

         -Jack,poti sa te duci cu ea in camera daca vrei!spune tata.
        De la un timp,tata isi aduce asociatii acasa cu tot cu copii lor,sperand sa imi fac noi prieteni.De la noua scoala clar nu voi avea niciun amic.Ii primesc la mine in camera,le vorbesc,dar toti sunt plicticosi si deloc genul meu de oameni,asa ca nu ii mai contactez.Acum imi dau seama ce parinti disperati am.Urcam amandoi pana in pod.Cand ajungem,ii fac  semn sa se aseze pe canapeaua din dormitorul meu.

       -Deci ai propriul spatiu de locuit ,ha?intreaba uitandu-se la mine.

       -Da...cam asa ceva.Pari interesant,povesteste-mi despre tine!

      -Pai m-am nascut in America,sunt pasionat de fotografie...altceva pot sa iti mai spun... sunt foarte ciudat.Tu?Viata ta cum e?spune si da din umeri.

      -Pai m-am nascut in America, dar m-am mutat aici de doi ani.Nu am niciun prieten, pentru ca inca nu m-am integrat sau, de fapt ceilalti sunt problema.Vrei sa ne uitam la un film?intreb, iar el aproba.

        Ma plictisisem pur si simplu de discutia cu el.Ba nu!Ma durea sa le vorbesc oamenilor despre viata mea sociala inexistenta,a să ca am reușit să arunc pretextul filmului ca să nu vorbesc.

      N-am putut alege ce film sa pun ,asa ca am inceput o conversatie cu Jack.Un subiect pe care creierul meu l-a acceptat.

     -Tocmai in seara asta,eu si prietenii mei mergem intr-un local,ai vrea sa vii?ma intreaba.

     -Nu stiu,nu cred ca voi veni ,dar mersi de invitatie!spun.

      -Te las sa te mai gandesti,da-mi numarul tau ca sa te pot anunta la ce ora venim sa te luam,bine?spune si dupa ce isi noteaza numarul meu,coboram ca mai apoi sa imi iau la revedere de la el si de la mama lui.
      Era ceva ciudat cu baiatul asta si cum sunt eu curioasa trebuia sa aflu ce era cu el.Dar dupa toata discutia cu el am o vaga senzatie cu nu este doar un tip foarte aratos si cu creier.

      Mi-ar fi de folos părerea voastra despre capitol în comentarii.
      Enjoy! :)