My diary | The Fight

15.Totul intr-o singura secunda

                     -Melody!Nu stii cat de dor mi-a fost de tine!spune cand ma lasa jos.

                    -Doamne si mie!De abia astept sa iti povestesc prin tot ce am trecut!spun,iar lui i se lumineaza ochii.

                  -Melody!Imi cer milioane de scuze!Chiar nu am vrut sa te ranesc si chiar nu am vrut sa te fac sa suferi.Esti speciala pentru mine.Si stiu ca am fost cel mai penibil om cand ti-am spus lucrurile alea de la inceput.Te plac Melody,dar asta inseamna ca te vreau fericita,putem sa fim amici,prieteni,ce vrei tu,doar lasa-ma sa fac parte din viata ta!spune si se pune in genunchi in fata mea,aplecandu-se.Am tresarit si l-am ridicat repede.

                 -Mereu vei fi cel mai bun prieten al meu.M-ai ajutat cand mi-a fost mai greu.Hai sa lasam totul in urma.Bine?spun si imi amintesc ca Dylan e in spate,uitandu-se la noi.Alerg spre el sa il asigur ca sunt bine.

                -Melody,eu am niste treaba in oras.E ok daca te las aici cu Jack?intreaba ingrijorat.

               Dau din cap ca e totul in regula.Dylan m-am luat de mana,s-a uitat in ochii mei si m-a sarutat pe frunte.Am inchis ochii,iar cand masina lui a disparut printre copaci am respirat adanc.I-am simtit rasuflarea puternica a lui Jack si m-am intors.Am mers in liniste in locul in care Jack statea mai devreme si ne-am asezat pe ponton.

            -Cum a fost viata ta?il intreb,iar o lacrima ii cade pe obraz la auzul acestor cuvinte.M-am mirat,dar am ramas acolo,in fata lui fara sa il incurajez.M-am simtit groaznic ca nu am facut nimic.

          -Pai mai nimic.Adica dupa ce am plecat de la tine,m-am intalnit cu Sabrina.I-am spus ca nu avem ce sa mai discutam,iar ea s-a suparat.La doua saptamani dupa mama...ei bine...mama a murit.Doctorii au spus ca din cauza stresului creierul ei nu a mai putut sa lucreze si asta i-a incetinit si inima.Dar eu nu cred in asta.Stiu ca mama avea cancer pulmonar.Totusi era in jumatatea primei faze,acum un an.Trecuse in faza a doua atat de repede.Din cate stiu eu,nu ai cum sa mori, nu?spune si vestea vine spre mine ca un glont.Cum sa fiu atat de egoista sa nu il ajut si sa nu fiu langa el cand avea cea mai mare nevoie.Cand am auzit cuvantul cancer am inlemnit,nu voiam sa zic nimic.Era prea dureros.

        -Depinde de organismul fiecaruia.Imi pare asa rau!Nu pot sa cred ca din cauza geloziei mele,tu nu ai avut suportul pe care il mertit.Totul se intampla din vina mea!spun si incep sa plang.Eram cea mai groaznica persoana.Cum am putut sa ii fac asta?

       -Nu, Melody!Ce a fost a fost!Vreau sa il cautam in continuare pe tata...poate stie el cauza mortii mamei!spune cu lacrimi in ochi.

      -Sunt atat de josnica!Cum am putut sa fiu asa de rea,de egoista,de...Doamne!Tu trebuia sa fii suparat pe mine,nu eu pe tine!Jur ca il voi gasi pe tatal tau indiferent cum,il voi gasi!spun si incep sa ma linistesc.

      -Nu mai plange,te rog!Uite,mai bine facem asa!Poveste-mi ce ti s-a mai intamplat!spune si incearca sa zambeasca.

      -In majoritatea timpului am stat cu Dylan.Dar a fost ceva.Ieri!Ne-am dus la o petrecere.Acolo era o fata care a pus ochii pe mine.Mi-a dat un pahar cu alcool,iar dupa concertul pe care l-a sustinut,m-am dus la ea.Am facut chestii de care nu sunt foarte mandra.Sunt atat de rusinata de ce am facut!Dar asta merit.Acum am inteles de ce mi s-a intamplat asta!Am fost o prietena groaznica si nu te-am sustinut!spun si iar incep sa plang.Lacrimilie pur si simplu curgeau si nu stiam de ce.Eram nervoasa pe mine si in acelasi timp si foarte fericita ca am clarificat lucrurile cu Jack.

      -Il placi nu?intreaba,incercand sa schimbe subiectul.

      -Pe Dylan?Nu pot sa zic ca imi displace.E amuzant,dragut,grijuliu,dar azi nu este vorba despre asta!spun si il iau in brate.

      Era o pozitie ciudata,pentru a lua pe cineva in brate,dar totusi am facut-o.Apoi pur si simplu am stat.Am stat sa ne uitam la cer,la lac,la animalele ce traiau acolo.Mi-am adus aminte de mama lui Jack.De momentul ala in care am dormit la el,iar mama lui era acolo si dimineata ne-a gasit la Jack in camera.La cat am discutat atunci,la prima oara cand am vazut-o,la tot.Incercam sa imi tin lacrimile in mine.Nu puteam!

       -Iti e dor de ea?intreb si realizez cat de tampita era intrebarea.Normal ca ii era dor de ea,e mama lui.Singurul parinte care a avut grija de el toti anii astia.Era unica.O femeie care si-a crescut singura copilul.Mai sunt multe mame de genul asta,dar nu asa ca ea.

         -Da...ma gandesc la ultimele sale cuvinte! ,,Ai grija de tine si de Melody!E o fata speciala!Te iubesc!" si dupa a inchis ochii.Pur si simplu a murit in bratele mele,iar eu nu am facut altceva decat sa ii strang mana,sa plang si sa tip sa se intoarca!spune,uitandu-se in gol.S-a auzit o masina ce se apropia,stiam ca e Dylan.Am clipit incet si m-am uitat la masina lui,apoi la Jack.M-am apropiat de Jack si i-am lasat un sarut pe obraz.

       -Totul o sa fie bine,promit!am spus si am lasat capul pe umarul sau.

     Pleoapele imi erau grele.Stiam ca voi ajunge la spital,stiam ca voi lesina,stiam ca boala se extinde,dar nu am zis nimic.Am simtit cum Jack mi-a sarutat fruntea,dar in momentul in care a constientizat ce patisem,m-a luat pe sus si a fugit cu mine spre masina lui Dylan.Am fost intinsa pe bancheta din spate,cu capul in poala lui Jack.Trebuia sa ajung la acea lumina,era ceva cu ea.Era mama sa!Trebuia sa o aduc inapoi!

    

           Bun!Ce crezi ca a patit Melody?Astept parerea despre capitol in comentarii! :* :)