Mulţumită frumoaselor sale aptitudini, Stepan Arkadici învăţase cu uşurinţă la şcoală. Fiind însă leneş şi zvăpăiat, ieşise din şcoală printre cei din coadă. Dar cu toată viaţa lui uşuratică, şi deşi n-avea titluri mari şi era încă tânăr, Oblonski ocupa un post tic vază plătit, ca director al unei instituţii din Moscova. Căpătase acest post prin mijlocirea lui Alexei Alexandrovici Karenin, soţul surorii sale, Anna. Acesta ocupa o funcţie foartă înaltă în ministerul de care ţinea instituţia aceea. Dar chiar dacă Alexei Karenin nu şi-ar fi numit cumnatul în acest post, Stiva ar fi căpătat, totuşi, prin legăturile sale cu sute de persoane – fraţi, surori, rude, veri, unchi şi mătuşi – acelaşi post, sau altul asemănător, cu o leafă de vreo şase mii de ruble, sumă de care avea nevoie, întrucât afacerile îi mergeau prost, deşi soţia sa avea o avere frumuşică.
Stepan Arkadici era rudă sau prieten cu jumătate din populaţia Moscovei şi a Petersburgului. Se născuse în mediul acelor oameni care erau sau ajunseseră puternicii zilei. O treime dintre bărbaţii de stat, oameni bătrâni, fuseseră prieteni cu tatăl său şi-l cunoşteau pe Stiva încă din leagăn. Cealaltă treime se tutuia cu dânsul. Iar ultima parte era alcătuită din prietenii săi cei mai buni. Prin urmare, distribuitorii bunurilor pământeşti, sub formă de slujbe, arenzi, concesiuni şi aşa mai departe, erau toţi prietenii lui şi nu puteau ocoli pe unul de-al lor. Oblonski nici nu trebuia să facă sforţări deosebite ca să capete un post bun. Era de ajuns numai să nu refuze, să, nu invidieze pe nimeni, să nu se certe şi să nu se supere, ceea ce nu făcuse niciodată, datorită bunătăţii sale înnăscute. Ar fi râs dacă i-ar fi spus cineva că nu va căpăta postul plătit cu leafa care-i trebuia lui. Mai ales că nici nu cerea un lucru extraordinar. Cerea numai ceea ce primeau cei de-o seamă cu dânsul. Şi ştia că e în stare să facă faţă slujbei nu mai prost decât oricare altul.
Cunoscuţii nu numai că-l iubeau pe Stepan Arkadici pentru firea lui bună, veselă, sau pentru netăgăduita-i cinste; dar înfăţişarea-i frumoasă şi senină, ochii săi strălucitori, părul şi sprâncenele-i negre, albul şi rumeneala feţei lui – totul stârnea voie bună şi prietenie în sufletul celor ce-l întâlneau în cale „A! Stiva! Oblonski! Uite-l!" izbucneau toţi, aproape totdeauna cu un zâmbet de bucurie pe buze, când se întâlneau cu dânsul. Chiar dacă uneori, după o convorbire cu el, se vedea că nu se întâmplase nimic îmbucurător, a doua sau a treia zi lumea se bucura totuşi la fel, întâlnindu-l.
În trei ani, de când ocupa postul de director al acelei instituţii din Moscova, Stepan Arkadici îşi câştigase nu numai dragostea, dar şi respectul colegilor, subalternilor, superiorilor şi al tuturor celor ce avuseseră de-a face cu dânsul. Principalele însuşiri, care îi asiguraseră un respect unanim în serviciul său, erau următoarele: în primul rând, o nemăsurată îngăduinţă faţă de oameni, întemeiată pe recunoaşterea propriilor sale lipsuri; în al doilea rând, un liberalism desăvârşit, nu acel din gazetă, ci acel pe care îl avea în sânge, şi graţie căruia se purta la fel cu toţi oamenii, fără să ţină seama de rang sau de avere; iar în al treilea rând – lucrul cel mai însemnat – o totală nepăsare pentru meseria cu care se îndeletnicea... Ceea ce-l făcea să nu pună niciodată patimă în aceste chestiuni şi deci să nu greşească.
Ajuns la instituţia lui, Stepan Arkadici, petrecut cu respect de portar, care-i ducea servieta subsuoară, trecu în biroul său, îşi puse tunica de uniformă şi intră în sala de consiliu. Copiştii şi slujbaşii se ridicară voioşi în picioare, salutându-l cu respect. Se îndepărtă grăbit ca de obicei spre locul lui, strânse mâna membrilor consiliului şi se aşeză. Glumi şi vorbi tocmai cât cerea buna-cuviinţă, apoi începu lucrul. Nimeni nu ştia mai bine decât el să păstreze limita dintre libertate, simplitate şi atitudine oficială, cât se cere pentru ca munca să fie plăcută. Vesel şi respectuos faţă de Stepan Arkadici, ca de altfel toată lumea, secretarul veni cu lucrările şi spuse cu tonul familiar şi liberal, introdus de şef:
