Vronski dansă cu Kitty câteva tururi de vals. Apoi ea se duse la maică-sa; şi n-apucă să schimbe cu contesa Nordstone decât câteva cuvinte, că Vronski şi veni după dânsa pentru primul cadril. În timpul cadrilului, nu vorbiră nimic deosebit. Conversaţia, mereu întreruptă, căzu asupra soţilor Korsunski pe care Vronski îi descrise foarte nostim, ca pe nişte copii drăguţi de patruzeci de ani, apoi vorbiră despre un viitor teatru de societate. O singură dată o tulbură conversaţia, când atinse o latură a vieţii sale – când Vronski întrebă dacă şi Levin era acolo, adăugind că-i plăcuse mult. Dar Kitty nu se aştepta la mai mult de la cadril. Aştepta, cu inima strânsă, mazurca. I se părea că totul trebuia să se hotărască în timpul mazurcii. N-o îngrijora faptul că Vronski n-o invitase la mazurcă în timpul cadrilului. Era sigură că va dansa cu el mazurca, la fel ca şi la celelalte baluri. Refuză cinci cavaleri, spunându-le că e angajată. Tot balul, până la ultimul cadril, a fost pentru Kitty un vis fermecător, plin de culori vii, de sunete şi de mişcare. Numai când se simţea prea obosită nu dansa şi avea nevoie de câteva clipe de odihnă. Dansând însă ultimul cadril cu un tânăr plicticos, pe care nu-l putea refuza, Kitty se pomeni în faţa lui Vronski şi a Annei. Nu se întâlnise cu Anna de la sosire şi acum o vedea iarăşi într-o lumină nouă şi neaşteptată. Descoperi la ca o stare de spirit pe care o cunoştea foarte bine: încântarea succesului. Vedea că Anna e ameţită de vinul admiraţiei pe care o stârnea. Cunoştea simţământul acesta. Îi ştia simptomele şi le descoperea acum la Anna. Îi vedea licăririle jucăuşe ale ochilor, zâmbetul de fericire şi de încântare care-i arcuia involuntar buzele... graţia plina de siguranţa şi armonie a mişcărilor.
„Cine o fi? Se întrebă Kitty. Toţi, sau unul singur?"
Kitty nu prea întreţinea conversaţia cu tânărul său dansator, care pierdu firul vorbei fără a-l mai putea înnoda. Supunându-se aparent veselelor şi sonorelor strigăte de comandă ale lui Korsunski, ocupat să dirijeze pe toată lumea, când en grand rond17, când en chaâne18, Kitty observa totul, şi inima i se strângea din ce în ce mai mult. „Nu, nu e îmbătată de admiraţia mulţimii, ci de aceea a unui singur bărbat... Cine o fi? Oare n-o fi el?" Ori de câte ori Vronski vorbea cu Anna, în ochii ei fulgera o lucire de bucurie şi un zâmbet fericit îi arcuia buzele rumene. Părea să caute a-şi stăpâni bucuria care-i izbucnea pe faţă, fără voia ei. „Dar el?" Kitty îl privi şi se înspăimântă. Sentimentul care se răsfrângea pe faţa Annei ca într-o oglindă era acelaşi care se vedea şi pe chipul lui. Unde-i era atitudinea veşnic calmă şi energică? Unde, expresia liniştită şi fără griji a feţei sale? De câte ori îi vorbea Annei, Vronski îşi apleca puţin capul, vrând parcă să i se prosterne la picioare. Privirea lui avea o expresie de supunere şi de spaimă. „Nu vreau sa va jignesc, spunea parcă de fiecare dată privirea lui, vreau numai să mă salvez şi nu ştiu cum." Faţa lui avea o expresie pe care Kitty nu i-o văzuse niciodată.
Amândoi spuneau, despre nişte cunoscuţi comuni, lucruri fără nici o importanţă, dar lui Kitty i se părea că fiecare cuvânt rostit de ei hotăra atât soarta lor, cât şi pe a ei. Şi, ciudat, într-adevăr, deşi amândoi vorbeau despre Ivan Ivanovici care era caraghios cu franţuzeasca lui şi despre domnişoara Eleţkaia pentru care s-ar fi putut găsi o partidă mai bună.
— Aceste cuvinte aveau însă pentru dânşii o însemnătate deosebită. Îşi dădeau seama de aceasta deopotrivă, atât ci, cât şi Kitty. Pentru Kitty, balul şi tot ceea ce o înconjura începeau să înoate în ceaţă. Numai educaţia severă pe care o primise o susţinea şi o silea să facă ceea ce i se cerea, adică să danseze, să răspundă la întrebări, să vorbească, ba chiar să şi surâdă. Dar înainte de începerea mazurcii, când scaunele începură să fie trase la perete, iar câteva perechi şi trecură din saloanele mici în sala cea mare, Kitty trăi clipe de deznădejde şi de groază. Refuzase cinci cavaleri şi acum vedea că nu va dansa mazurca. Nu mai spera să fie invitată, tocmai fiindcă avusese prea mare succes în societate şi nimănui nu i-ar fi putut trece prin minte că n-o invitase nimeni până atunci. Ar fi trebuit să-i spună mamei că e bolnavă şi să plece acasă, dar nu era în stare. Se simţea zdrobită.
