Kitty făcu cunoştinţă şi cu doamna Stahl. Această relaţie şi prietenia cu Varenka avură asupra ei nu numai o puternică înrâurire, dar îi alinară şi durerea. Găsi alinare, pentru că i se deschise o lume cu totul nouă, care nu avea nici o legătură cu trecutul său – o lume superioară şi frumoasă, de la înălţimea căreia putea să-şi privească liniştită trecutul. Descoperi că în afară de viaţa instinctivă, pe care o trăise până atunci, mai exista şi o viaţă spirituală. Viaţa aceasta i se revela prin religie, dar printr-o religie care nu semăna întru nimic cu cea cunoscută de Kitty din copilărie, care se mărginea să meargă la liturghii şi la vecernii în biserica de pe lângă Casa Văduvei, unde putea întâlni cunoscuţi şi învăţa pe de rost, cu un preot, texte slavone. Era o religie înălţătoare, misterioasă, legată de gânduri şi de sentimente sublime, în care credinţa nu era o datorie de împlinit, ci un act de iubire.
Kitty află toate acestea nu din cuvinte. Madame Stahl vorbea cu Kitty cum ai vorbi cu un copil drăguţ pe care-l admiri în amintirea propriei tale tinereţi. Doar o singură dată pomeni ea că numai iubirea şi credinţa aduc mângâiere în toate necazurile omeneşti şi că nu există dureri cât de mărunte care să nu atragă mila lui Iisus; apoi schimbă numaidecât vorba, în fiecare gest, în orice cuvânt, în fiecare privire „îngerească" a doamnei Stahl, cum spunea Kitty, şi mai ales în toată povestea vieţii sale – pe care o cunoştea prin Varenka – în toate... Kitty afla „ceea ce era însemnat" şi ceea ce nu ştiuse până atunci.
Dar oricât de distins ar fi fost caracterul doamnei Stahl, oricât de înduioşătoare ar fi fost povestea ei, oricât de înălţătoare şi de duioasă i-ar fi fost vorba, Kitty observă fără voie la dânsa unele trăsături care o nedumeriră. Observă că, atunci când o întrebase despre rudele sale, madame Stahl zâmbise cu dispreţ – ceea ce nu se potrivea cu bunătatea creştină. Mai bagă de seamă că, întâlnind o dată la ea un preot catolic, madame Stahl îşi ascunsese stăruitor faţa în umbra abajurului şi avusese un anumit zâmbet. Oricât de neînsemnate ar fi fost aceste două observaţii, ele o stinghereau. O făcură să aibă unele îndoieli asupra caracterului doamnei Stahl. În schimb, Varenka – orfană, fără rude, fără prieteni, cu o amară dezamăgire, o fiinţă care nu dorea nimic şi nu regreta nimic – era desăvârşirea însăşi, la care Kitty abia dacă-şi putea îngădui să viseze. În faţa Varenkăi, Kitty înţelesese că, de îndată ce uiţi de fine însuţi şi începi să iubeşti pe alţii, ajungi să fii calmă, fericită şi frumoasă. Aşa voia să fie şi ea.
Acum, dându-şi bine seama care anume era lucrul cel mai însemnat, Kitty nu se mai mulţumi numai să-l admire, ci se dărui numaidecât, cu tot sufletul, vieţii noi care se deschidea înainte-i. Din povestirile Varenkăi despre ceea ce făceau madame Stahl şi alţii din cercul ei, Kitty îşi alcătui planul viitoarei sale vieţi. Întocmai ca nepoata doamnei Stahl, Aline, despre care Varenka îi povestise multe, Kitty se hotărî să caute şi ca nenorociţi, oriunde s-ar fi aflat, să-i ajute din toate puterile, să le împartă Evanghelii şi să citească din ele bolnavilor, criminalilor, muribunzilor. O ispitea mai ales gândul de a citi ucigaşilor Evanghelia, aşa cum făcea Aline. Dar acestea erau visuri tainice, pe care nu le împărtăşea nici mamei sale, nici Varenkăi.
De altfel, în aşteptarea timpului când şi-ar fi putut îndeplini pe o scară mare planurile, Kitty găsi prilejul şi acolo, în staţiune, unde erau atâţia bolnavi şi nenorociţi, să-şi pună în aplicare noile reguli de viaţă, după pilda Varenkăi.
La început, prinţesa băgă de seamă doar atât: că fiică-sa se afla sub puternica influenţă a engouement-ului, cum îi spunea ea, pentru doamna Stahl şi mai ales pentru Varenka. Vedea că Kitty o imita pe Varenka nu numai în activitatea ei, ci fără voie chiar şi în felul său de a merge, de a vorbi şi de a clipi din ochi. Dar pe urmă prinţesa înţelese că în afară de faptul că se afla sub farmecul acestora, Kitty trecea printr-o serioasă schimbare sufletească.
