Simple rânduri

Singurătatea....

Singurătatea, cuvântul ce mă defineşte cel mai bine. Realizez că sunt înconjurată de oameni ce stau în jurul meu doar pentru a obţine ceva şi simt nevoia de a mă rupe de tot şi de toate , reuşind să mă regăsesc pe mine însămi .

Privesc în jur şi simt că nici eu nu mai pot înţelege fiecare context în care mă aflu. Mă simt un simplu străin într-o lume în care exist de ceva vreme. Nu mai sunt în stare să înţeleg nimic şi ajung să sufăr din această cauza. Am ajuns să cred că cel mai bine este să mă retrag cât mai departe, într-un loc liniştit şi să meditez asupra a tot ce înseamnă infinit .

Dacă stau să mă gândesc, această singurătate şi-a pus amprenta destul de bine asupra mea, reuşind să mă facă să văd câteodată lumea cu alţi ochi. Recunosc, sunt singură şi fiecare înțelege această afirmaţie cum vrea, însă cred, într-un fel sau altul că am reuşit să mă cufund într-o lume în care nici eu nu credeam că voi ajunge. Lumea cărţilor. Am ajuns să îmi scriu evenimentele importante ce se întâmplă în viaţă mea într-o carte. Dacă cineva mi-ar fi spus că voi ajunge să fac acest lucru, probabil i-aş fi râs în faţă, însă se pare că viaţă ne surprinde pe toţi.

Mai mereu mă gândesc la cuvintele, câteodată surde, pe care le-am scris acolo. Un cuvânt, o frază sau poate chiar un paragraf ar putea descrie starea pe care am simţit-o când am scris ceva în carte. De obicei, sub influenţa stărilor de tristeţe şi melancolie, ajung sa îmi adaug cititori obsedaţi de scenele indecente şi care nu îşi doresc altceva, ajungând să uite de ce se află în interior, sentimentele ce reuşesc să modifice viaţa(cum s-a întâmplat în cazul meu). Până la urmă ştiu că voi ajunge o persoană care trăieşte sub un alt nume, doar pentru a-mi hrăni orgoliul cu paragrafele scrise.

Totul parcă s-a schimbat, sau poate m-am schimbat doar eu, fie în bine, fie în rău, însă acest lucru i-l datorez singurătăţii. M-a făcut să îmi dau seama că totul poate fi interpretabil şi că totul se percepe diferit, fie că eşti adult sau adolescent.

Până la urmă, am ajuns să scot la iveală latura pe care tot încerc să o ascund. Latura sensibilă, latura de care îmi e cel mai frică pentru că ar putea să mă schimbe radical şi nu cred că sunt încă în stare să îi fac faţă. Totuşi este bine că am reuşit să gândesc şi cu partea "pozitivă" din mine, aşa că pot spune doar aceste lucruri:

Mulţumesc, Singurătate!