Sentimentele, vorbele din interior care te ajută să vezi totul cum ar trebui să fie, sau poate nu. De la o persoană la altă se poate ca aceste sentimente să fie diferite. E cald şi totuşi pustiu în jurul meu şi în suflet.
Am ajuns o persoană căreia îi e greu să îşi mărturisească sentimentele interioare din cauza trecutului. Întotdeauna trecutul este de vină. Acum, din nou aflându-mă în întunericul nopţii stau cu capul îndreptat înspre stele şi privesc în gol. Ceva în interiorul meu se mişcă, mă face să tresar atunci când mă gândesc la el. Sentimente ciudate, sentimente pe care nu le-am mai avut până acum. Nu ştiu cum să reacţionez şi cum să mă comport în preajma acestora.
Se pare că sufletul meu rece a reuşit să fie umplut de căldură şi chiar dacă a fost până la urmă ceva spontan, nu aş putea spune că regret. Până la urmă acesta este viitorul şi poate până la urmă este un semn în schimbarea gândirii. Melancolia şi tristeţea au fost eliminate şi înlocuite de un mic gram de fericire ce creşte pe zi ce trece, făcându-mă să mă minunez şi eu de schimbarea mea.
Liniştea din jurul meu a reuşit să fie acoperită de gălăgia pe care sperăm că într-o zi să o pot simţi din nou. De la persoana aceea rea care nu avea suflet, am ajuns să văd totul vesel, lăsând în urmă ceea ce a fost şi mergând mai departe. Cel care mi-a stricat toate speranţele a fost trecutul, cel de care îmi era cel mai frică, însă se pare că printr-o mică speranţa l-am învins, fiind capabilă să simt din nou.
Sentimente surde, sentimente adevărate sau poate şi sentimente incerte m-au făcut să reuşesc să îmi revin din nou la cine eram, eliminând persoană în spatele căreia m-am ascuns până acum. Totul se schimbă pentru orice persoană, chiar dacă această este fie rea, fie bună, însă tot ce trebuie să faci este să speri, să speri că totul va fi că înainte şi că nu va există nicio cale de a pica departe de lumina.
Până la urmă s-a întâmplat şi am reuşit să plutesc pentru câteva secunde, până când toată speranţa mi s-a distrus, auzind:
"Nu ţi se potriveşte! "

CITEȘTI
Simple rânduri
RandomCâteva vorbe-n vânt ce m-au făcut să realizez că nu totul e aşa cum pare...