Din nou...

11 1 0
                                    


Din nou, din nou fac aceiași greșeală pe care nu ar mai fi trebuit să o fac de ceva vreme. O imagine, atât mi-a fost, chiar dacă totul a durat o secundă, am rămas din nou cu sufletul întins în palmă în speranța că cineva va fi în stare să-l ia o data și să mă lase definitiv fără el. Dar oare ce se întâmplă dacă ajung să fiu ca "ei", ca acei oameni fără suflet care privesc doar înainte fără a-si întoarce capul și a admira peisajul.

Un moment, o secundă, ceva extrem de mic m-a făcut să mă uit din nou cum timpul trece pe lângă mine, lăsând în urmă tot ceea ce am suferit cândva. Mi-am spus că e gata și că toată speranța mea trebuie să moară, însă undeva acolo, acea speranța a găsit o cale de ieșire și s-a împrăștiat din nou în jurul meu.

Dacă totul este trist și noi, oamenii fără suflet, cei cu sufletul de mult pierdut ajungem să ne dăm seama că poate tot trecutul nostru a fost un greșeală, atunci ce mai avem de făcut? Faci ceea ce ți-ai jurat că nu vei mai face și privești în spate doar pentru ați aminti că totul e o simplă distragere ce poate te-a costat mai mult decât ți-ai fi imaginat. Dacă facem pasul acesta nu este clar că putem uneori să rămânem blocați acolo și să ne întrebăm "De ce?". De ce a meritat să ne întoarcem? Pentru ce? Și dacă încerci mai mult vei află răspunsul, un răspuns la care nu te-ai fi gândit niciodată. Pentru unii poate merită să te întorci, poate mai schimbi ceva, însă pentru alții este doar o amintire dură ce i-a marcat...

Din nou, totul se duce departe și mă lasă visez știind că zilnic trecutul trece pe lângă mine, părând două entități care probabil nu au avut niciodată legătură una cu cealaltă. Doi străini, doi oameni care și-au uitat animtirile și au pășit înspre lumina fără să se mai gândească a două oară. Visul se încheie și, din nou, totul devine pustiu, știind că și acea ultima speranță se stinge și te lasă într-un întuneric ce începe să te ademenască înspre el cu ceea ce nu ești și probabil ceea ce nu vei fi niciodată.

Din nou, iluzia pune stăpânire pe realitate și apar din nou acele fragmente ce trebuiau aruncate. Undeva acolo cu siguranță va fi mereu un coș de gunoi de unde amintirile vor ieși mereu la suprafața și îmi vor strică dispoziția aruncându-mă în acel loc de unde vin ele, un loc plin de tristețe.....


Simple rânduriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum