Blestemul Sabiei de Foc (Percy Jackson fanfiction)

Capitolul 29

Peste 3 zile

Perspectiva lui Apollo

3 zile... 3 zile și tocmai acum au reușit să deschidă un portal spre sala zeilor egipteni. Cu ce ne-am ocupat în ultimele 3 zile? Oh, știți voi, glume, râsete, vise ciudate, discuții amuzante, atacuri zilnice, depănări de amintiri...
Ce ați zis? Atacurile? Oh, evident că au fost și din alea... Harpii, demoni, dracene și un gryphon, cu acești îngerași am avut d-aface în ultimele 3 zile. Nava a necesitat reparații urgente, prin urmare, în loc să zburăm, acum nava este pe apă, ceea ce a reprezentat o problemă pentru cei cu rău de mare.
Leo a lucrat ca un nebun, însă asta părea a fi perfect pentru el, distrăgându-i atenția de la problemele lui personale. Îmi place forța de muncă a elfului latino.
Restul găștii? Ei bine, o să vă surprindă, dar totul pare să revină pe o pistă mai senină. Nu mai plânge nimeni, se aud tot mai des râsete și zâmbetele ne luminează chipurile aproape în permanență. Evident, nimeni nu a uitat că suntem în plin război, un membru al echipajului e mort, altul trădător, și o sabie puierilă a apărut din neant și ar putea să reprezinte armaghedonul tuturor zeilor. Însă, gândind tot timpul la chestii negativiste ca astea, am observat cu toții, nu ne ajută, ci mai mult ne împiedică să ne concentrăm.
Hermes e singurul care refuză orice distracție. Nu mai poți scoate nici măcar un zâmbet micuț de la el. A fost foarte afectat de plecarea lui Kat. Leo măcar a reușit să își ia rămas bun de la iubita lui, însă Hermes nu a avut această variantă căci iubita lui e în viață și îi plănuiește moartea lui.
În fine, trecând peste durerea lui Hermes...
Eram toți pe punte, în haine ceva mai elegante și cu armele deghizate în bijuterii sau alte lucruri pe care le putem ține la îndemână.
Am rămas printre ultimii care intrau în portal. O strâng de mână pe Kalliope care îmi zâmbește slab. Purta o bluză neagră cu guler auriu, pantaloni de stofă, drepți, și pantofi negri joși. Avea părul aranjat într-o împletitură complicată. Îi examinez chipul angelic: ochii albaștrii-verzui, ca ai mamei ei, buzele puțin colorate cu luciu de buze, nasul delicat și obrajii trandafirii. E așa frumoasă...
"Salivezi!" îmi spune Abeus.
"Mai taci, bilă uriașă de gaz!"
Mă aplec puțin și o sărut scurt. Un sărut ce spunea: "Voi fi acolo, nu se va întâmpla nimic rău.".
Ea e următoarea care intră și o urmez imediat după ce îmi aranjez din nou cămașa albă și mă asigur că n-am scame pe pantalonii negrii.
Mă uit la Hermes,care urma să păzească nava cu Grover în lipsa noastră și dau din cap zâmbind slab.
Intru prin tornada de nisip numită portal și închid ochii așteptând să ajung. Să înceapă distracția.

Sala zeilor era gigantică, cam ca sala tronului din Olimp, însă asemănările se opresc aici. Era un palat impunător cu coloane înalte și picturi complicate. Diverse constelații se roteau pe pardoseala de marmura lustruită, de parcă întreaga galaxie (Sau Chaos pentru noi) ar fi sub picioarele noastre. Pe un podiu, în capătul camerei, era tronul lui Horus, unul impunător, masiv.
Un tânăr cu ten ars de soare, ras în cap și musculos stătea pe tron. Purta armură egipteană și o coroană greu de descris în cuvinte. Atâta vedeam de la această distanță.
Lângă el stătea o femeie frumoasă, cu rochie albă fină, aripi în culorile curcubeului și păr negru împletit cu grijă.
Printre coloane se perindau mai mulți zei, sub forme de bile de lumină sau în forme umane. Am văzut un babuin ciudat, un vultur urâțel, un crocodil îmbrăcat în zale verzi și cu un toiag din care țâșnea apă. Erau în jur de 50 de zei pe acolo, însă atenția tuturor era îndreptată spre băiatul de pe tron.
–Horus,Isis, salută Carter și Sadie în unison.
Anubis ridică două degete în semn de salut, iar Bast face o plecăciune plictisită.
Mă uit spre Artemis întrebând din privire: "Noi ce facem?". Ea își dă ochii peste cap și face o plecăciune politicoasă. Îi urmez nepăsător exemplul, iar restul echipajului se conformează.
–Carter și Sadie Kane! Cu ce ocazie ne onorați cu vizita voastră și a... Prietenilor voștrii?
Carter ne prezintă pe toți lăsându-ne pe mine și Arty la sfârșit:
–Iar ei sunt..,începe Carter arătând spre sora mea și spre mine.
–Apollo și Artemis. Zeii gemeni, soarele și luna, îl întrerupe Isis. Le-am simțit aura de îndată ce ați intrat.
Mă gândeam la un comentariu inteligent. Nu i-am mai întâlnit pe cei doi zei,mamă și fiu, până acum. Am avut interacțiuni cu alți zei egipteni ca babuinul de Babi sau cu tocilarul de Thoth, însă atât.
–Ne bucurăm să vă cunoaștem în sfârșit, Majestățile voastre, spune sora mea politicoasă.
Dacă ar fi așa politicoasă mereu... Ce bine ar fi...
Mă pregătesc să deschid gura să comentez când observ privirea insistentă și rece a lui Isis, însă o mână mică și delicată o prinde pe a mea și degetele subțiri ale iubitei mele se împletesc cu ale mele.
O privesc subtil și îi citesc privirea: "Nu zi nimic tâmpit!".
–Putem afla și noi scopul vizitei, sau e doar una amicală,vechi prieten? întreabă Horus,adresându-se lui Carter, însă tonul folosit nu era la fel de călduros ca cuvintele.
–Dacă îmi permiteți, Majestatea voastră, spune Annabeth făcând un pas în față, suntem aici să vă cerem ajutorul.
Mă simt de parcă ar fi datoria mea de a formula discursul, fiind zeul poeziei, însă cred că fiica Atenei face o treabă mai bună decât aș fi făcut eu.
Îi explică lui Horus totul, fiecare cuvânt fiind ales cu grijă. Îi seamănă așa bine mamei ei...
–Deci, concluzionează Horus, voi ați venit să îmi cereți ajutorul mie și armatei mele, să protejăm alte tărâmuri,alți zei...
–E pentru binele comun, spune Anubis. Și ei au fost atacați, și dacă protejăm un singur loc, nu le va fi așa ușor primordialilor.
–Ei bine, noi nu am avut parte de atacuri,deci nu avem niciun interes în a vă ajuta, spune Isis,iar Horus o aprobă.
Mă uit la Allison scurt. Nu era atentă la mine, ci părea pe altă planetă. Privea în gol și nu avea nicio expresie pe chip. Mă îngrijorez un moment apoi îmi dau seama că ea de fapt se gândea.
–Să nu-mi fie cu supărare, stăpână Isis, începe Bast, dar este o minciună.
Toți se uită la Bast. Nu părea să îi pese dacă îi înfurie pe cei doi zei. Stătea sprijinită de un stâlp și se uita direct în ochii plini de mânie ai lui Isis. Cine zicea că pisicile nu-s curajoase?
–Au fost numeroase atacuri și demonii se agită. Unde mai punem că Set deja s-a alăturat "părții răului", spune Bast.
Se ridică și face câțiva pași în față țanțoșă. Avea un aer sfidător. Ok,știu că Bast îi era loială fostului Faraon, Ra, dar eram uimit că le vorbea sfidător lui Isis și Horus...
–Au fost atacuri? întreabă uimită Sadie.
Isis se uită urât la Bast,iar Horus oftează. Un moment de liniște apăsătoare învăluie camera în al lui văl subțire. Scuze, am momentele mele de zeu al poeziei.
–Nu e vorba doar de atacuri, intervine Jason. Există o sabie, una care poate ucide zei.
–Deci situația e gravă și avem nevoie de tot ajutorul posibil, zice Magnus.
Fața încruntată a lui Horus trece de la mânie la șoc.
–Ce minciuni! Credeți că așa ne veți face să vă ajutăm?! spune el vizibil în starea de negare.
–Nu ar avea cum să încerce să mintă în preajma zeului adevărului, spun eu. Subsemnatul. Măritul eu!
O văd pe Artemis dându-și ochii peste cap lângă mine. Și îl mai aud și pe Percy întrebând în șoaptă: "De când e și zeul adevărului? Aoleo!".
Amuzant cum muritorii uită atribuțiile mele care nu-s deloc multe.
"Ai peste 15 atribuții! Până și tu le uiți!" spune Abeus enervat.
Înapoi la Horus! Așa...
El și Isis par puși pe gânduri. Și după un lung moment în care liniștea a domnit peste sala zeilor, și singurul lucru pe care îl auzeam erau respirațiile noastre și bătăile inimilor noastre, Horus s-a ridicat de pe tron.
–O să invoc un consiliu al zeilor cât de curând,anunță zeul războinic. Mâine pe vremea asta veți primi verdictul nostru. Acum... Bastet,fi drăguță și condu oaspeții noștrii spre odaile pentru musafiri de la etaj.
Bast murmură o încuviințare și o ia înainte, fără să zică nimic. O urmăm toți în șir indian. Nu mi-am dat seama că Allison încă mă ținea de mână până când nu s-a lipit de pieptul meu în timp ce mergeam. Zâmbesc și îmi pun mâna în jurul ei. Era ca un pui zgribulit. Puiul meu.
Bast ne conduce până la un etaj liber, unde nu mai era nimeni. Ne spune că putem sta cum vrem în camere, iar cum domnii Jackson și Grace sunt sunt genii fără egal, au vrut pe cupluri. Iar Liam și Anubis i-au susținut.
Erau evidente fețele roșii ale fetelor. Mai ales a lui Kalliope. Singurii care nu aveau nicio problemă cu asta erau Nico și Will,care oricum stăteau împreună.
Leo a început să vorbeasca rapid în spaniolă, deoarece el și Rose aveau să stea împreună,fiind singurii rămași.
–Nu putem sta ca pe navă? întreabă Rose îmbujorată?
–Nu,răspunde Percy plin de sass și intrând în camera lui cu Anna.
Hope a iesit cel mai bine din această ecuație fiindcă nu are iubit și avea să stea cu Bast. Oh,și Carter care avea să stea în unicul dormitor pentru o singură persoană. Ce drăguț,putea și el să o lase pe Rose acolo și să stea cu Leo,dar vezi Hades,nu! Carter are fobie de elfi spanioli care controlează focul (minciună).
După ce toți ceilalți pleacă în camere protestând, rămânem doar eu și Kally. Ridică capul să mă privească.
–Dacă te deranjează, putem să căutăm încă o cameră liberă,sau să vorbim cu Bast să faci schimb cu Hope sau...
–Apollo,mă întrerupe ea, e ok. Nu e prima dată când dormim în aceeași cameră,nu?
Zâmbește dulce. Zei,ador zâmbetul ăsta. O ador le ea!
–Ești sigură? Pe atunci nu eram...
–Împreună? Știu. Pentru mine nu e nimic diferit de atunci.
Fără să mai zică nimic merge în camera alocată nouă și o urmez. Dormitorul era din două culori: negru și galben nisip. Erau două paturi de o persoană, cu așternuturi negre, câte o noptieră, un dulap împărțit în două compartimente pe un perete, și o terasă. Perdelele negre de la ferestre împiedicat lumina să între în cameră și îmi dădeau o stare de somnolență.
Kalliope se așează în fața dulapului, inspectând conținutul lui.
–Ceva în el? întreb eu.
–Da. Sunt haine de magicieni, știi tu, ca hainele stil pijama ale lui Carter și Sadie.
–Sunt comode măcar? Căci eșuează la capitolul frumoase, sunt hidoase,spun râzând.
Râde la remarca mea și i-a o pereche de pantaloni și o bluză din bumbac (absolut "oribiloase"). Îmi zâmbește și merge la baie să se schimbe. Îi urmez exemplul și mă schimb și eu într-o pereche de pantaloni albi și o bluză cu mânecă scurtă. Trebuie să recunosc, sunt destul de comfortabile.
Când iese din baie nu pot să mă abțin să nu mă holbez. Purta hainele acelea albe,ce o făceau să pară așa de naturală și inocentă, își despletise părul și îl lăsase să îi cadă pe spatele micuț într-o cascadă de bucle. Nu obișnuiește să se macheze, și azi nu făcea excepție. Singurul accesoriu pe care îl purta,era lănțișorul ei magic.
–S-a întâmplat ceva? întreabă ea când îmi sesizează privirea insistentă.
Scutur din cap incapabil să îmi găsesc cuvintele.
"Revino-ți,idiotule!" mă mustră Abeus. "Ai avut iubite mult mai impresionante ca ea!"
"Tacă-ți rezervorul,idiotule! Ea e cea mai frumoasă dintre toate zeițele și muritoarele pe care le-am văzut! E... perfectă." spun eu furios.
Kalliope se așează turcește pe patul meu,foarte aproape de mine,care stăteam înșezut,cu spatele sprijinit de spătarul patului.
–Și...ce facem acum? întreabă ea.
–Orice vrei tu,Sunshine, spun eu mângâindu-i obrazul ușor.
Își închide ochii punându-și mâna peste a mea. Un zâmbet suav domnind pe chipul ei,făcând-o, dacă e posibil, și mai frumoasă.
Mă aplec puțin și o sărut scurt. Dar evident,nu m-am putut abține și am lungit sărutul. Buzele ei au aromă de cireșe și sunt dependent ca de un drog de mirosul ei de vanilie și zambile,și ceva ce aduce cu apa sărată,deși nu a fost pe plajă de cam o lună.
Când mă desprind din vraja ei, deschid ochii și o privesc intens. Ochii ei străluceau,iar obrajii îi deveniseră trandafirii. Zâmbesc. Uneori era așa rușinoasă...
Stăm așa,privindu-ne,cu frunțile lipite și eu mângâindu-i obrazul tandru, ceva timp până rup tăcerea.
–Mergem în grădina palatului? întreb eu împletindu-mi degetele de la mâna liberă cu ale ei.
Îmi zâmbește și încuviințează. Ne ridicăm din pat și ieșim pe ușă,eu luând-o în brațe în mers. Era evident că roșise,însă și eu o făcusem nițel.
"Nițel mai mult." râde Abeus de mine.

Ai crede că egiptenii nu știu ce-s alea grădini verzi cu flori frumos mirositoare,însă ei ne fac concurență serioasă nouă,Olimpienilor,iar la noi Persefona,Hestia,Hera sau Demetra îngrijesc de două ori pe săptămână grădina.
Drumul de piatră era înconjurat de un gard viu, iar în spatele acestuia erau flori multicolore și foarte frumos mirositoare.
După puțin mers prin grădină am găsit o pătură de picnic (din mătase și cusută cu aur,evident) lângă un lac frumos amenajat.
Fără să ezităm, eu și Kalliope ne așezăm pe pătură privind în jur fascinați. Era superb locul, cu fluturi zburând în jurul nostru, cu păsări în copaci și cu flori pretutindeni în jurul nostru.
–E superb,spune ea fermecată, culegând o zambilă.
Zâmbesc văzându-i bucuria, iar inima îmi sălta în piept. Apoi ochii îmi cad asupra florii pe care o ținea. O zambilă...
"Ce ai cu biata floare?" întreabă Abeus.
"Eu am creat floarea aceea, Abeus..." spun trist.
Era de parcă mi-aș fi văzut trecutul și prezentul unul lângă altul. Hyacinthus...frumosul prinț Spartan de care eram îndrăgostit peste poate, cu părul lui negru buclat, zâmbetul cald,ochii purpurii și tenul puțin măsliniu... Mai că îi și vedeam sângele curgându-i din rana de după ureche pe iarba din curtea palatului... Zambila e floarea pe care am creat-o în cinstea lui, pentru a-mi aminti de el veșnic...Zambilele roșii amintindu-mi de sângele lui,cele mov de ochii lui nemaiîntâlnit de frumoși...
Însă frumusețea florii sau a fantomei băiatului pe care l-am iubit pălește pe lângă fata din fața mea. Ea e așa naturală...
Ea este prezentul meu, Hyacinthus și...Daphne...repezintă trecutul meu dureros.
–Apollo, răsună vocea ei melodioasă, s-a întâmplat ceva?
Puteam citi îngrijorarea din ochii și vocea ei. O cută drăguță apărând între sprâncenele subțiri.
–Sunt ok,Sunshine, spun eu zâmbind.
O văd gândindu-se o secundă,apoi realizarea apare pe chipul ei. Lasă jos floarea,coborându-și privirea în pământ.
–Scuze,nu realizasem, spune ea tristă.
Îi iau mâna într-a mea și îi ridic bărbia cu degetele făcând-o să mă privească.
–Nu-i vina ta. Nu ar trebui să mă mai gândesc la el. E vina mea. În plus, știu că e floarea ta favorită.
Îi dau un pupic în creștet și îi zâmbesc luând-o de ambele mâini.
–Ce zici de un joc? întreb eu.
–Ce fel de joc? întreabă ea și îi observ flacăra din ochi la auzul cuvântului "joc".
Este o fire jucăușă, și știu că așa va fi mereu. O lume în care Kalliope nu râde și se joacă,e o lume în care nu vreau să trăiesc.
–Un joc în care ne cunoaștem mai bine, spun eu. Câte o întrebare fiecare.
–Dar tu știi totul despre mine, zice ea râzând.
–Nu chiar totul. Sunt chestii pe care nici prietenii nu și le spun, iar acum nu suntem "doar prieteni".
–Bine,zâmbește ea. Eu prima.
–Ascult, pui mic.
–Culoarea preferată?
–Albastru și,sau, galben.
–Are legătură cu mine că îți place albastrul? se încruntă ea.
–Nanana! Asta e o altă întrebare! Acum e rândul meu! o cert jucăuș.
Își dă ochii peste cap râzând și gesticulează să dau înainte cu întrebarea.
–Ce părere au Poseidon și Amfitrite despre relația noastră? întreb eu.
Observ cum cade pe gânduri profund. Se uită în sus la cer înainte de a răspunde:
–Lor le erai deja drag... Nu de puține ori tata spunea că îi pare rău că ai avut ghinionul să fii fiul lui Zeus, care este un tată ocupat și ignorant... Și... Ok,ăsta e deja un secret, tata te consideră deja fiul lui de suflet. Și de când suntem împreună...nu au avut nicio problemă cu asta, cred că ne susțin relația. Nu-s genul de părinți care să îmi impună așa ceva,sau orice altceva.
Zâmbesc. Unchiul Poseidon chiar a avut grijă de mine pe cât a putut de mult. E un tată a 6 copii (cel puțin), dar mă primește cu inima deschisă în familia lui. Când am fost transformat prima dată în muritor, în același timp cu el, a avut mare grijă de mine. Cred că asta ne-a apropiat. Iar acum,Allison este puntea care ne unește.
–Ok,rândul meu! zice ea. Înapoi la albastru!
Râd. Este așa copilăroasă și curioasă.
–Da,într-o anumită măsură are legătură cu tine. Cu ochii tăi mai precis. Dar îmi place și deoarece este o culoare relaxantă. Nuanța mea preferată de albastru e cea a ochilor tăi superbi.
O văd roșind. Nu e obișnuită cu complimente... O să mă asigur că o bombardez cu ele.
"Ce diabolic ești,uneori." răde Abeus.
–Ok,râd eu. Rândul meu... De când îți place de mine?
Roșeața din obrajii mei se intensifică. Își mută privirea spre lac, și,pe moment,am senzația că am lovit un punct sensibil. Sunt puțin uimit când o aud zicând:
–De la 9 ani. De atunci tu ai fost... Crush-ul meu. Primul serios. Nici eu nu știu când ai trecut de la idolul meu, cel pe care voiam să îl impresionez și să îl fac mândru de mine, la cel pe care îl vedeam ca pe prințul meu pe cal alb. Pe la 13 ani, acum doi ani, cred că am început să te văd ca pe Stiles Stilinski în jeepul lui albastru.
Roșesc și eu. Asta e foarte drăguț. Nu știam că așa mă vedea.
–Mereu am fost mândru de tine. Nu trebuia să faci nimic să mă impresionezi, tu însăți ești impresionantă. Prin orice mic lucru pe care îl făceai îmi sălta inima în piept de mândrie! Primul pas, primul cuvânt, prima săgeată trasă, prima dată când ai cântat vocal, prima lecție de echitație, primul recital... Totul.
Zâmbește înduioșată și se așează mai aproape de mine, cu spatele sprijinit de pieptul meu și cu capul pe umărul meu. Îmi înfășor un braț în jurul ei protectiv și o sărut în creștet. E așa micuță.
–Dacă tot ai lovit acea zonă sensibilă... Tu când ai început să mă... "Placi". When did you fall for me?
–Greu de zis, oftez gânditor. Mereu am avut tipul acela de dragoste frățească pentru tine, însă cred că s-a intensificat la un moment dat... Oh da! În seara aceea,la petrecerea aia de acum 1 ani, când ai ieșit în grădină doar fiindcă era gălăgie și preferau să asculți cântecul greierilor decât muzica aceea oribilă și fiindcă dansasei cu un idiot de zeu pervers!
–Îmi amintesc seara aceea. Am mers să mă dau pe leagăn, iar tu ai venit după mine și ai stat cu mine toată seara ca să nu fiu singură.
–Nu ai vrut să îmi spui despre dans la început. Și după multe discuții am ajuns la un subiect picant despre zeul ăla... Nu îmi amintesc cine... Te invitase la dans și mâinile lui nu prea stăteau unde ar fi fost politicos, călătorind de pe talia ta pe coapse și mai jos. Atunci am realizat că eram gelos și că aș fi vrut să fiu eu acela care dansa cu tine și care te ținea tandru, nu ca idiotul ăla care te incomoda.
Zâmbește roșie ca o tomată. Închide ochii rememorând tot. Se întoarce cu fața spre mine și mă sărută scurt și gingaș.
–Ai zis că am fost primul crush serios. Cine au mai fost norocoșij care ți-au atras atenția, întreb după ce ne desprindem.
–O să râzi de mine! se rușinează ea.
–Jur pe Styx că nu! râd eu de reacția ei.
–Vezi? Râzi și acum!
–Scuze,Sunshine. Ok,acum te ascult. Promit,nu râd.
–Când eram mică visam să mă căsătoresc cu Peter Pan, iar pe la 6 ani am început să am ceva pentru Hercule. Eram fascinată și impresionată de aventurile lui, dar apoi Zoe mi-a povestit cum e el de fapt și am început să-l urăsc. Nu era un crush bazat pe o pasiune pentru cine e el de fapt, ci una pe respectul pentru ce a făcut. Cred că toți copii au o pasiune pe eroi la un moment dat.
Zâmbesc încercând să ascund faptul că eram gelos. Hercule...
–Și...acum ți-a trecut pasiunea pe el?
–Ce întrebare e asta,Apollo?! Evident! E un nemernic! Tot ce a rămas din sentimentele mele pentru el este ura. De ce,ești gelos?
–Eu?! Nu! De unde ai scos asta?!
–Ești un mincinos teribil,râde ea.
După o liniște comfortabilă, ea întreabă:
–De ce eu,Apollo? Dintre toate fetele... Nu-s nici frumoasă, nici...
–De ce tu?! Kalliope, ascultă-mă atent! Ești cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată! Mai frumoasă și decât Afrodita! Dacă mă uit la zeița iubirii crede-mă, te văd doar pe tine. Dar nu te iubesc pentru Frumusețe! Te iubesc pentru cine ești! Ești așa drăguță cu toată lumea, ești prietenoasă, inteligentă, modestă... Când sunt cu tine uit de toate problemele care mă apasă,mă simt liber. De 15 ani de zile nu mai sunt cum eram! Tu mă schimbi în bine pe fiecare zi,sunt dependent de tine! Nu știu ce m-aș face dacă te-aș pierde... Ba da,de fapt știu! Jur, dacă te-aș pierde vreodată, personal aș căuta sabia aia nenorocită și mi-aș înfige-o în inimă! O viață fără tine, e imposibil de trăit pentru mine.
Se uită la mine mai roșie ca niciodată și cu o privire uimită. Apoi, fără să ezite o secundă, își lipește buzele de ale mele. Răspund la sărut și o trag mai aproape, lipind-o de pieptul meu și îmi înfășor brațul în jurul taliei ei. Mâinile ei fragile se încolăcesc în jurul gâtului meu, jucându-se în părul meu.
Când ne desprindem respiram amândoi sacadat și aveam obrajii roșii.
–Nici eu nu aș suporta o lume în care tu nu ești cu mine,spune ea.
Zâmbesc și îi dau un pupic pe frunte. Știam că ea avea să fie diferită de Daphne și Hyacinthus. Va fi cea potrivită. 
Toată ziua am stat în gradină vorbind despre chestii normale, despre care vorbește orice cuplu, uitând amândoi de primordiali și zei,și toate astea. O după-amiază prrfectă.
Seara am mers în dormitor unde ea m-a rugat să unesc paturile pentru a forma unul mare. Nu am obiectat, chiar am fost bucuros să o fac.
A adormit în brațele mele, exact ca atunci când era mică. Nu se schimbase deloc de atunci. Și nu avea să o facă vreodată,ea rămâne micuța mea Kalliope.

Am considerat că ei aveau nevoie de un moment al lor, din moment ce mai sunt doar 4-5 capitole din această carte.
Inspirația pentru momentul cu jocul,se datorează Erikăi (_sun_flower )
Și cu acest prilej urez un călduros și gigantic "LA MULȚI ANI", prietenei mele miaeuu
Și da,este o referență la Teen Wolf,deal with it. Multe chestii vor fi/sunt inspirate din TW (cum ar fi numele Allison și Liam) 😇😜
Kisses! Talk to you guys later😘