Blestemul Sabiei de Foc (Percy Jackson fanfiction)

Capitolul 25

Perspectiva lui Katherine

Stăteam liniștită în camera mea și mă gândeam la ultima conversație cu Nyx. Avea atâta dreptate... Calypso a murit,și e numai vina zeilor...
Gândurile îmi sunt întrerupte când Allison intră în cameră cu un zâmbet larg pe chip.
–Hei,Kat. Deranjez?
–Nicidecum,răspund ezitând.
Îi fac loc lângă mine fiicei lui Poseidon. Ochii ei albaștrii păreau să îmi citească mintea,ce pune la cale...
Vocea înabușită a Amelissei încerca să îmi spună ceva,însă de când am acceptat să o ajut pe Nyx, i-am blocat accesul la mintea mea și vocea ei a rămas o mică șoaptă în spatele capului meu.
–Știi,Kat... Mă gândeam... Moartea lui Calypso, putea fi evitată dacă zeii nu erau așa de cruzi încât să o întemnițeze pe acea insulă... Cred că primordialii au dreptate.
Auzind asta am rămas complet surprinsă. Kalliope nu e genul care să mintă și părea foarte sinceră.
"Da..." aud vocea lui Nyx. "Știam eu că e destul de inteligentă..."
Fără să mă gândesc o iau de mână și îi spun zâmbind:
–Atunci ce mai așteptăm? Vino cu mine Kalliope, să punem capăt tiraniei zeilor! Să punem capăt tuturor crimelor lor! Nu aduc nimic bun! Niciunul!
Atunci zâmbetul îi dispare și mă privește compătimătoare.
–Oh,Katherine... Cum poți gândi așa...? Nu ești tu. Nu ești tu! Dionysos m-a avertizat, Nyx încearcă să ne controleze, împotrivește-te...
Atunci îmi dau seama. Ea s-a prefăcut ca să mă facă să mărturisesc. Atunci mă înfurii și fără să îmi dau seama o prind de încheieturi mult mai tare decât înainte, arzându-i pielea.
O aud țipând de durere,dar nu îmi pasă. E exact ca ei,prefăcută.
Se zbate din strânsoarea mea și până să îmi dau seama ce face sunt lovită de un val de apă rece ca gheața. Îi dau drumul la mână și cad pe podea. Înainte de a avea timp să mă ridic, ea își pune un genunchi pe pieptul meu țintuindu-mă acolo și îmi prinde mâinile cu a ei. Se pregătea să mă lovească probabil,însă nu mai apucă.
–Este vreo problemă aici? întreabă Apollo punând o mână pe umărul ei.
Hermes intră imediat după și nu e așa blând ca Apollo. O împinge pe fiica lui Poseidon și mă trage în brațele lui.
–Ce vrea să însemne asta?! cere el explicații. Ce vrea să însemne asta, Kalliope?!
Apollo se pune în fața iubitei lui și îi ia apărarea:
–Să nu îndrăznești tu să țipi la ea, Hermes! Putem purta o conversație normală!
–Normală?! Kat este udă leoarcă și cu câteva secunde în urmă era lovită de iubita ta!
Decid să fac pe nevinovata. Mă prind de tricoul lui și încep să plâng.
"Foarte bine fata mea." mă laudă Nyx.
Allison își freca încheieturile furioasă în timp ce Apollo și Hermes se certau.
–Liniște! strigă ea. Sunteți orbi?! Nyx o controlează!
–Încetează cu aceste minciuni, Kalliope! mârâie Hermes.
–Dacă mințeam ai fi fost primul care să sesizeze! răspunde ea serioasă.
Apollo e primul care se uită la mine și se încruntă. O trage lângă el pe Kalliope ca să o protejeze. Neghiobul, nimeni nu poate să protejeze pe nimeni.
Îi predau controlul fără să îmi dau seama lui Nyx. Mă desprind de Hermes și îl împing spre ceilalți doi.
–Zei neghiobi... V-a luat așa mult să vă dați seama, mă trezesc spunând. O să muriți cu toții curând... Și atunci noi vom conduce!
Hermes avea o figură înspăimântată ce a devenit terifiată când picioarele mi s-au ridicat de la sol și tricoul și blugii scurți pe care îi purtam au fost înlocuiți de o rochie neagră și cizme cu toc înalt de aceeași culoare.
Apollo și Kalliope încercau să ascundă teama și surprinderea, însă erau neînarmați și știau că într-o luptă nu aveau nicio șansă.
–Kat,nu ești tu acum... Împotrivește-te controlului lui Nyx! spune Kalliope cu voce tremurândă. Te rog...
–Tăcere trădătoare mincinoasă! Te consideram prietena mea,spun cu dispreț.
  Cu o mișcare a mâini îi dobor cu puterile lui Nyx. M-a uimit puțin când am văzut o strălucire slabă pe umărul verișoarei mele și am fost complet șocată că ea nu a căzut inconștientă ca Apollo și Hermes.
Nu am stat să aflu ce se petrece și m-am teleportat în tabăra primordialilor din Kansas.
Am ignorat privirile tuturor monștrilor și nici nu-mi păsa când făceau plecăciuni și îngenuncheau în fața mea. Destinația mea era cortul principal,al lui Nero.
Imediat ce m-a văzut, împăratul Romei a făcut ochii mari. Nu se aștepta să fiu acolo.
–Nyx...
–Prefer Katherine, Nyx doar vorbește prin mine.
–Desigur,Majestatea Ta... Cu ce ocazie...
–Sunt aici? Mi-a fost descoperită identitatea printre semizei. Dar nu asta contează. Sabia mea?
–E aproape gata,stăpână. În curând o să le facem felul zeilor.
Îl aprob dintr-un semn din cap. Apoi, cu un aer superior comand:
–Să fie instalat cortul meu. Acum!
Nero a plecat împleticindu-se să comunice comanda mea. Nu puteam să nu mă gândesc cât de urât e în comparație cu Apollo. Nasul lui ca un gogoșar, ochii negri și mari, corpul mult prea gras și deplorabilul simț al modei.
Un sentiment ciudat îmi apare în stomac când mă gândesc la Apollo... Vinovăție?
"Nu te gândi cu mila la ei! Sunt niște tirani! Nu au dreptate!" îmi comandă Nyx.
Probabil că ar trebui să îi uit,dar e greu...