Blestemul Sabiei de Foc (Percy Jackson fanfiction)

Capitolul 14

Perspectiva lui Apollo

Au trecut 3 zile de la petrecerea de pe plajă. Totul a fost normal: antrenamente, stat cu copiii mei, întâlniri secrete cu Allison... Oh! Și câteva certuri cu Arty. Cum o fac eu să înțeleagă că eu sunt fratele mai mare?
Ok, în fine. Ziua de astăzi a început ca oricare alta. Râsete și zâmbete largi, discuții despre monștrii și arme, jocuri în aer liber, sunetul slab al săbiilor ce se duelează încă din creierii nopții în arenă...
M-am ridicat din pat la îndemnul lui Abeus. Cum l-am recuperat? Evident că iubita mea a trebuit să îl conducă mai întâi prin toată tabăra cu Valdez în timp ce cântau "Light'em up" și "This girl is on fire", însă apoi, după ce am amenințat că îi spun lui Chiron că ei fuseseră cei care șterseseră CD-urile lui cu Frank Sinatra, mi-au înapoiat carul soarelui. Însă trebuie să recunosc, Allison în carul soarelui, zâmbind și râzând era o imagine cu adevărat fantastică...
"Șefu,iar visezi cu ochii deschiși?" mă trezește Abeus.
"Da, sunt treaz acum. Cât e ceasul?"
"Aproape ora mesei. Mai aveți exact...5 minute."
Mă ridic din patul meu și merg la baie. Evident că era o coadă infernală, însă,eu fiind tatăl lor, rezidenții m-au lăsat primul.
M-am îmbrăcat într-un tricou al taberei și blugi scurți, m-am încălțați cu o pereche de converse și nu am uitat să îmi pun o pereche de ochelari de soare. Evident!
În drum spre sala de mese le zâmbesc și îi salut politicos pe toți cei pe care îi întâlnesc. Cine ar fi crezut că a fi în tabără poate fi așa cool?
–Hei,Apollo! salută o fiică a Afroditei. Arăți extrem de hot azi.
Mă încordez. Evident că unele fiice ale Afroditei au încercat continuu să flirteze cu mine. Ele nu știu că sunt cu Allison,nimeni nu știe...
O salut printr-un semn politicos din cap și îmi continui drumul.
–Ce ar zice Allison dacă ar vedea asta? aud pe cineva întrebând.
Lângă mine era Nico di Angelo. Mă privea amuzat. Diavol mic...
–Nici nu vreau să aflu ce ar zice...
–Nu te îngrijora,Pollo! Și cu ea flirtează o groază te tipi.
Mă opresc ca trăsnit de fulgerul tatei. Simțeam cum îmi clocotește sângele,adică ichorul,în vene. Mă avânt spre cabana 3.
–Glumesc! Ho! Desigur, e unica fiică a lui Poseidon, evident că are mulți pretendenți, însă ea îl refuză.
Mă calmez puțin.
–Serios?
–Evident. Ea pe tine te iubește. Doar nu credeai...
Nico nu mai apucă să termine ce avea de spus căci este întrerupt de niște țipete furioase.
Allison și Leo vin în fugă. Țineau în mână un câte tanc de haine fiecare. Ciudat,veneau din direcția băilor...
–Ce ați făcut? oftez eu.
Amândoi râdeau cu poftă. Nu îmi răspund niciunul și își continuă fuga. În urma lor venea o gloată de semizei și magicieni revoltați, a căror corpuri erau acoperite doar de perdele de duș. O disting pe Hope care înjura cât putea de tare.
–ALLISON MIKAELSON! TRECI IMEDIAT AICI! ÎMI VREAU HAINELE! MI IMMORTALS! ΕRRE ES KORAKAS!
–Ok... Asta chiar e hilar, spune Nico.
–De accord, îl aprob eu.
Leo și Allison ajung până la grajduri de unde ies într-un car, carul cabanei Hefaistos. Și-au luat zborul în carul tras de pegași mecanici și au început să cânte: "I set fire to their rain" de Adele. Allison a format o mică ploaie deasupra cetei de semizei dezbrăcați, iar Leo luase foc. La propriu.
–Nu ar trebui să îi oprești? întreabă Nico.
–Și să le stric distracția? Nu prea cred. Hermes m-ar omorî.
Cei doi căzuți în cap, fiica lui Poseidon și respectiv fiul lui Hefaistos au început să arunce hainele în timp ce dansau în car. Erau hilari. Zâmbetul ei era atât de larg și ochii ei străluceau parcă! Puteam să o privesc toată ziua.
Într-un final cei doi coboară, la auzul cornului pentru micul-dejun.
Când au pus piciorul pe pământ au fost asaltați de rezidenții furioși așa că am decis să merg înainte și să nu îi aștept.
Eram cam la intrarea în pavilion când cineva mi se urcă în spate. Un chicot dulce este urmat de două mâini firave ce îmi acoperă ochii.
–Ghici cine!
–Hmmm... Daphne? glumesc eu.
–Nup. Mai încearcă.
–Artemis? Stai nu. Ea mi-ar fi scos ochii deja. Atunci... Trebuie să fie Allison Mikaelson, frumoasa fiică a lui Poseidon.
Ea râde și își ia mâinile de la ochii mei. Îmi dă un pupic pe obraz și se dă jos.
Îi zâmbesc și îmi pun mâna în jurul umerilor ei. Nu vreau să dau de bănuit semizeilor, însă, pe de altă parte nici nu îmi mai pasă. Putea fi interpretat și ca un gest prietenesc,nu?
–Drăguță farsa de mai devreme, îi spun eu în timp ce ne apropiam de masa cabanei Poseidon.
–A fost distractiv, rânjește ea.
–Tu chiar vrei încă o lună de spălat vase? Stoll au încetat, tu și Leo nu.
–Poate vrei să îți retragi cuvintele, spune ea rânjind.
–Ba nu vr-
Exact în momentul acela au întrat în zbor cei doi copii ai lui Hermes, în zbor. Țineau în mâini toiage și alte chestii de magicieni și se prefăceau că se luptă.
O ceată de magicieni intră în cantină înjurându-i. Dacă nu ați văzut măcar odată magicieni furioși,imaginați-vă pinguini apărând de nicăieri,flăcări albastre în vârful degetelor unor copii de 10 ani și alte fenomene sinistre de genul.
–Ce ziceai? zâmbește Ally.
–Ei bine, măcar Herme-
Din nou, sunt întrerupt de chiotele vesele ale fratelui meu care intră în cantină,zburând de asemenea, și ținând o grămadă de arcuri și tolbe argintii și ferindu-se de vânătoresele furioase. În momentul acesta,mi-am amintit de un arc al lui Artemis care înjura ca un marinar. Exact așa înjurau acum sora mea și ''fiicele ei adoptive'' 
–Da,îmi retrag cuvintele. Data viitoare vă ajut și eu.
–Cu cât mai mulți cu atât mai bine, zâmbește ea.
Ne așezăm la masă cu Percy, Annabeth,Anubis și Sadie. Devine un obicei să stăm împreună.