Blestemul Sabiei de Foc (Percy Jackson fanfiction)

Capitolul 10

Perspectiva Hope

–Liam, lovește monstrul nu pe mine, idiotule! țip eu evitând un alt fulger trimis de fratele meu.
Sunt lovită de coada spinoasă a monstrului. Evit o a doua lovitură și mă ascund după un zid. Hermes era acolo, tocmai terminase de vorbit printr-un mesaj Iris.
–Vin întăriri,mă anunță el.
–Ar face bine, spun eu uitându-mă la rana lăsată de monstru pe mâna mea dreaptă,din care curgea un fel de mâzgă neagră.
Vă întrebați probabil cum am ajuns aici. Ei bine...
Imediat după ce ipocritul de Apollo a luat-o pe Allison, unul dintre frații Stoll (nu am idee care dintre ei era), m-a anunțat că Chiron avea nevoie de toți copiii celor 3 Barosani în casa cea mare.
Evident, a trebuit să merg. Însă când am aflat motivul,am încremenit. Chiron ne chemase pe toți semizeii puternici: Percy și Annabeth,Jason,Piper, Nico și Katherine, Liam,Acacia, Clarisse și Will, dar și Artemis și Hermes erau acolo. Aparent,Percy și Annabeth fuseseră contactați de doi frați,Sadie și Carter Kane, care sunt magicieni. Și mai mare mi-a fost mirarea când am aflat că aceștia au fost atacați de un scorpion gigantic, același care l-a omorât pe Orion, dar de data asta nu era singur, ci însoțit de o mantocoră și sfinxul.
Evident,nevrând să alerteze și ceilalți semizei,Chiron ne-a trimis pe noi să îi ajutăm pe Kane.
Hermes ne-a făcut rost de un autobuz, probabil furat, și am pornit-o spre Brooklin. Spre casa familiei Kane,un conac uriaș, aflat sub atac.
Imediat ce am ajuns, am intrat în luptă alături de magicieni. Nu am avut timp de prezentări, însă nu a fost nevoie ca să îmi dau seama de prezența unui zeu. Oh,Anubis... Cât trecuse oare... Oricum!
Acum,înapoi la momentul de față. Hermes m-a lăsat de izbeliște și a plecat spre Kat. Evident... Iubita înaintea surorii mai mici.
Nu mă puteam mișca. Probabil că lovitura mantocorei era otrăvitoare... Ei bine,a fost o viață bună, tot ce mai îmi trebuie e un pahar de vin roșu și pot muri cu demnitate.
–Hope?! aud pe cineva strigându-mă speriat.
Liam își face apariția un moment mai târziu. Își rupsese blugii în luptă,părul îi era foarte murdar, iar tricoul îi fumega, însă părea să nu-i pese.
A venit lângă mine și m-a luat în brațe. WoW,asta e ceva nou. Părea...îngrijorat.
–Hei,frate. Cum mai merge? spun zâmbind slab.
–Tu ești țicnită,șoptește el. Nu ar fi trebuit să vii.
–Ai ambrozie? Sau nectar? reușesc eu să spun.
Se scoticește prin buzunare, însă nu găsește nimic. Se uita în jurul lui, asigurându-se, iar apoi pocnește din degete și în clipa următoare avea în mâna două cuburi de ambrozie și o sticlă de nectar.
–Tata te-ar omorî...
–Tata poate să se ducă naiba! spune el furios. Îmi pasă doar să te scot de aici, în clipa de față!
Eram uimită... Fratele meu chiar se preocupa de mine. Întotdeauna ne certăm și spunem că nu ne suportăm, însă lui chiar îi pasă de mine.
Mă ridică în brațe, în stilul miresei și se pregătea să mă ducă la loc sigur când se aude un vâjâit puternic. O săgeată explozivilă...
Mă uit spre cer și o văd pe Allison, cu Apollo, în carul lunii, cu arcul în mână. Purta o rochie albă, jachetă de piele și cizme cu toc, ceea ce nu era potrivit unei lupte, însă era preocupată de altceva. Lansa săgeată după săgeată în scorpion. Însă nu erau săgeți obișnuite, ci explozive, făcute de însuși Hefaistos. Zeul fierar nu a făcut astfel de săgeți decât pentru ea,nici măcar Apollo sau Artemis nu au așa ceva.
–A sosit cavaleria! strigă Apollo.
Fratele meu mai mare sare din carul lunii,cu sabia în mână și se avântă în luptă. Ok asta e deja bizar, Apollo nu își prea folosește des sabia.
Allison lansa în continuare săgeți din carul lunii, si nimeni nu mă poate contrazice când zic: E arcaș la fel de bun ca Artemis și Apollo.
Liam se încruntă și îl aud spunând o înjurătură încet.
–Haide,trebuie să te duc de aici! spune el.
Însă nu a mai apucat căci sfinxul a fost aruncat exact lângă noi de magicieni. Sunt sigură că ei nu asta au vrut să facă, căci nu era tocmai un loc potrivit pentru o luptă cu un monstru gigantic...
–La naiba! spune Liam. Stai aici!
Nu așteaptă răspunsul meu. Mă lasă jos, între două coloane și pleacă să ajute.
Încerc să mă ridic, însă infecția nu îmi permitea. Mă uit în jurul meu după ajutor. Ugh! Urăsc să fiu neajutorată!
Will Solace era undeva în cealaltă parte a câmpului de luptă cu Nico,luptându-se cu mantocora care mă doborâse, iar Jason și Acacia zburau pe undeva. Serios... Mă gândesc serios la paharul ăla de vin...
Uitându-mă în sus o observ pe Allison privindu-mă îngrijorată. I-am făcut semn că-s ok, iar ea s-a întors ezitând la trasul cu arcul.
Voiam să mă dau bătută când îl observ pe Apollo. Mă văzuse și el și încerca să își croiască drum spre mine.
–Hei,Apy! spun eu.
–Fetiță prostuță... Îmi vine să te bat însă o las pe mai târziu.
Își pune mâinile pe rana mea și o vindecă. Avantajul de a avea fratele zeul medicinei.
–Parcă tati îți interzise folosirea puterilor.
–Dacă nu ar fi vrut să asiste la înmormântarea ta,ar face bine să tacă!
Mă ajută să mă ridic și plecăm amândoi să îi ajutâm pe magicieni.