Blestemul Sabiei de Foc (Percy Jackson fanfiction)

Capitolul 8

Perspectiva Allison

Toți erau în picioare acum, gata de luptă. Chiron s-a asigurat că rezidenții nou-veniți ajung în siguranță în casa cea mare prin ieșirea din spate, însă în rest,toți se pregăteau să intre în luptă. Erau vreo 100 de câini infernali, o ceată de empuse și ciclopi.
–Allison, du-te cu ceilalți rezidenți tineri! Nu ești în siguranță! spune tata așezându-se în fața mea.
–Nici gând! Nu am de gând să stau pe tușă și să aștept să fiu fie măcelărită, fie salvată! strig eu.
–Allison, începe Percy.
Știam că voia să mă convingă să merg cu Chiron, însă a fost oprit de Apollo.
–Nu vă îngrijorați. O iau cu mine. Avem nevoie de toți arcașii disponibili, spune Apollo.
Tata ezită un moment, însă apoi acceptă. Își ia tridentul și merge spre unchii Zeus și Hades.
–Ai grijă ok? spune Percy luându-mă în brațe.
–Și tu,șoptesc eu.
Ne desprindem unul de celălalt. Percy îl privește pe Apollo rapid, iar apoi își scoate sabia și merge spre Annabeth, Jason și Piper.
–Știi că ești fooooarte încăpățânată, nu? spune Apollo.
–Mi se spune des, răspund eu.
Schițează un zâmbet, iar apoi atenția ne e captată de Zeus.
–Semizei! Nu vă putem cere să luptați în această seară! Retragerea vă va fi iertată! Nu știu motivul acestui atac, însă știu că trebuie opriți, deci... La luptă eroi!
Cred că este cel mai bun discurs al lui Zeus din ultimul mileniu. Toată sala este învăluită în strigăte de luptă urmate de ieșirea tuturor din pavilion. Era îmbulzeală și aș fi căzut mai mult ca sigur dacă nu era Apollo.
M-a prins de mână și m-a tras după el spre ieșirea din spate.
–Mergem pe deal? întreb eu.
–Nu. Toți arcașii sunt acolo. Noi mergem pe acoperișul pavilionului.
Ceea ce înseamnă că suntem cel mai aproape de luptă, și, în același timp, cei mai expuși pericolului. Nu am comentat. Nici eu,nici Apollo nu suntem fani ai statului deoparte.

Nu sunt tocmai expertă la descrierea luptelor. Îi vedeam pe semizei și zei luptând cu monștrii, săgețile zburau pretutindeni, cele mai multe erau ale mele și ale lui Apollo.
Tata și Zeus erau undeva în mijlocul luptei. Zeus îi prăjea pe monștrii cu fulgerul, iar tata fie îi înjunghia cu tridentul fie, din când în când,creea un cutremur. Dacă îl căutai pe Hades, trebuia doar să urmezi dâra de monștrii ce fugeau speriați. Coiful lui împrăștia teroare și îl făcea invizibil, iar din când în când se întrevedea imaginea lui, savurând un măr sau ceva de genul, în timp ce se plimba printre monștrii.
–Nu îl văd pe Hermes, spun eu ochind un câine infernal.
–Vezi acei ciclopi cărora le cad bâtele sau se împiedică? Acolo e Hermes,îmi răspunde Apollo zâmbind.
Îi zâmbesc,neluându-mi ochii de la ținta mea.
–Apropo,mersi de seara trecută. A fost distractiv,îi spun eu.
–Cu plăcere,babe.
"Îmi place cum îți spune babe!" chițăie Angela.
"Suni exact ca Afrodita!"
–Deci,cum a fost ziua ta? întreabă Apollo.
–Am stat cu tata și Percy,răspund eu lansând alte două săgeți. I-am spus adevărul lui Percy...
–Se vede că ai stat pe lângă zeul adevărului! râde el.
–Cunoscut și ca iubitul meu, răspund eu.
Tocmai ce încărcasem o altă săgeată și mă pregăteam să o lansez spre un ciclop când îi văd pe Hope și Jason doborâți de un câine infernal. Lansez Săgeata spre câine. Nimerisem zona gâtului monstrului, însă știam că nu ajută cu mult, iar cei doi erau neînarmați.
"Angela,sabie te rog?"
"O să se înfurie Poseidon și Apollo, dar fie. Să o facem."
Înainte ca Apollo să aibă timp să obiecteze, sar de pe acoperiș (încă nu știu cum am făcut asta fără să îmi rup ceva, fiindcă e extrem de înalt pavilionul) și pornesc spre locul unde erau Hope și Jason.
Am fost extrem de rapidă. Nu am mai alergat atât de repede de când eram mică și făceam curse cu Hermes, Apollo și Triton, unde, sunt 100% sigură că eram lăsată să câștig.
Am ajuns exact în momentul în care monstrul scăpase de săgeata din gât și se pregătea să le aplice lovitura finală celor doi copiii ai lui Zeus. M-am pus între monstru și verii mei, am ridicat sabia și am retezat laba monstrului.
Nu am așteptat să privesc cum monstrul se zvârcolea de durere, și i-am retezat capul.
S-a evaporat într-un nor negru. Exact așa cum fac toți monștrii.
–Sunteți ok? întreb eu întorcându-mă spre verișorii mei.
–WoW,Allison,mai dă și altora șansa să fie eroi! exclamă Jason.
Râd și îi ajut să se ridice. Mulțumesc zeilor! Nu erau răniți.
Când am auzit sfârâitul unei săgeți mi-am dat seama că am dat de bucluc. Săgeata a trecut exact pe lângă urechea mea. Ținta,am observat eu, era un ciclop ce se pregătea să îmi zdrobească creierii cu bâta lui.
–Allison Mikaelson! Cum poți fi așa de iresponsabilă! exclamă o voce.
Nu trebuia să mă întorc pentru a știi că era Apollo. Un Apollo furios din cale-afară.
–Vorbim mai târziu! intervine Hope. Avem niște monștrii de distrus.
Un strigăt ascuțit străbate câmpul de luptă.
–Piper! strigă Jason.
Voiam să merg să o ajut, însă patru mici siluete mi-au luat-o înainte. Nu erau oameni... Erau...
–Aia nu e pisica ta? întreabă Apollo.
–Bolt! strigă Hope.
Micuța mea pisicuță, un cățel negru, o pisicuță negră ca tăciunele și un huski, probabil Bolt, fugiseră spre locul în care era Piper. Forma lor s-a modificat. Nu mai erau animăluțe pufoase și inofensive, ci erau niște luptători gigantici de 3 metrii.... Aurora era o femeie gigantică albastră cu păr lung și ochi aurii strălucitori, purta o tunică grecească de luptă și sandale, și avea un trident în mână.
Bolt era un bărbat cu cap de vultur, în totalitate auriu, cu armură grecească și o suliță în mână.
Pisicuța,care probabil era a lui Kat, era o femeie în totalitate neagră, cu armură și coif și mânuia o sabie. Câinele negru s-a transformat într-un războinic cu coif și armură, exact ca pisicuța, însă acesta avea un scut și o suliță cu două vârfuri.
Cei patru au salvat-o pe Piper de câinele infernal cu care se luptase, iar apoi s-au avântat în luptă.
–Am iluzii? spune Jason.
–Nicidecum. Sunt cadouri de la zei. În vechime, astfel de ființe protejau templele zeilor, însă muritorii au uitat de ei, iar unii au dispărut sau au fost distruși de-a lungul timpului. Cred că sunt singurii rămași, ne spune Apollo.
–Ok, Mr Wikipedia. Avem treburi mai importante! intervine Hope.