Umbre Ale Trecutului // Hogwarts New Generation #2

Capitolul 5

  -- Ma poate ajuta cineva cu asta? am întrebat încercând sa îmi scot cufărul din mașina sau mai bine spus limuzina care ne adusese până la gara King's Cross.

  Imediat am simțit cum cufărul este ridicat foarte ușor.

  --Ești vrăjitoare, mai tii minte? am auzit vocea plină de amuzament a lui Harry.

  --Tata!

  Incantarea celor doi frati era uriașa la vederea tatălui lor.

  --Salut, copii. Ma bucur sa va vad pe toti întregi... Îmi era putin frică (,) că Malfoy avea să va omoare in timpul acestor două săptămâni dar se pare ca ii priește căsătoria...

  --Potter, mă jignesti! se prefăcu Draco rănit, intrând in jocul lui Harry.

  -- Oh, Sfinte Merlin, îmi pare rău! Ma vei putea ierta vreodată? își ceru scuze Harry.

  -- Posibil... râse atunci Draco si dădu mâna cu el. Unde sunt Ginny și Lilly?

  --Au mers sa se întâlnească cu Hermione și Ron . Dar sotia ta?

  -- Astoria e cu Thalia, explica simplu Draco. Copii, către peronul 9 3/4 va rog!

   Am început sa ne facem loc prin gara aglomerată in timp ce Harry îl felicita pe Draco pentru fetita sa.

  --Cine vrea sa treacă prin perete primul? a intrebat James.

   Îmi era încă putin frică sa nu ma lovesc de zid in loc sa trec prin el așa ca am decis sa rămân la urmă.

   Odată ajunși pe peronul vrăjitorilor, bagajele ne-au fost încărcate in tren și ne-am luat la revedere de la familiile Potter, Weasley si Malfoy care stăteau pe peronul aglomerat.

  --Pa, Jamie! strigă Lilly chiar inainte ca James sa urce in tren.

    James își dădu o palmă peste frunte si îsi salută surioara mai mică. Harry zambea alături de Ginny si chiar inainte ca trenul sa pornească Al a scos capul pe geam.

  -- Ne vedem la Hogwarts, tata! strigă el și închise geamul.

  Harry dădu sa strige ceva dar Ginny il opri și ne făcu cu mâna.

  In compartiment eram doar eu, Al, Scor si Bri, în timp ce Rose și James stăteau cu alti Cercetasi.

  -- Abia aștept să ajungem! încerca Bri sa înceapă o conversatie văzând ca nimeni nu spune nimic.

  --Si eu. Vreau sa văd ce materii noi o sa avem anul ăsta...

   Ma rugăm sa se întâmple ceva pentu a întrerupe conversatia monotonă care se desfășura in compartiment si din fericire, mi s-a îndeplinit dorinta.

--Salut! a spus o voce necunscuta in timp ce deschidea ușa compartimentului.

   Ne-am intors cu totii catre posesorul vocii si am rămas muta: era un băiat înalt, cu părul saten și in uniforma verde cu arigintiu a Viperinilor.

  --Eu sunt Derek si sunt in anul 5. Strang semnături pentru permiterea celor din anii 2 si 3 sa meargă in Hogsmeade. Vad ca sunteti in anii mai mici, vreti sa semnati?
  
  Nu știam despre ce e vorba dar am acceptat sa semnez văzând încântarea baietilor.

  Mi-a întins pana de scris si un pergament, indicându-mi locul in care trebuia să semnez si a zâmbit.

   Bri a semnat si ea înainte ca el sa ne salute și sa iasă din compartiment.

  -- Katie, Bri, mai aveti putin si salivati...

  Observatia lui Scor ne-a facut sa nu ne mai holbam la usa pe care Derek tocmai ieșise.

  -- Ba nu! am încercat sa ma apăr. Aveam... O halucinație de gemene!

  --Exact! Nu e deloc o minciună penibilă inventată pe moment! adaugă repede geamana mea.

  Am înteles imediat ca amândouă suntem penibile la mintit si Am inceput sa ne căutăm ceva de făcut pentru a evita alte momente jenante.

  Restul drumului a fost liniștit, Scor si Al au discutat despre Vajhat, Bri a reușit sa citească in ciuda galagiei provocate de compartimentele vecine iar eu ma uitam pierdută pe geam.

  -Voi doi, afară pe coridor două minte. Va rog! am spus observând ca ne apropiem de castel.

  -De ce? Am spus ceva greșit?

  Singurul răspuns la întrebarea lui Al a fost râsul meu si al surorii mele si împingerea celor doi afară din compartiment.

  -Nici un cuvant despre holbat! am spus imediat ce ușa a fost închisă.

  -Nici nu aveam de gând! a râs, căutându-si roba neagră cu însemnul Viperinilor.

  Am oftat, îmbrăcandu-ma si am ieșit cu Bri pe culoar pentru a le da voie si băietilor să se schimbe.

  Am avut dreptate in legatura cu îmbrăcatul căci in mai putin de o jumatate de oră am simtit cum trenul se oprește si am auzit vocea lui Hagrid care dirija elevii către castel.

  Spre deosebire de anul trecut, nu am luat bărcile către castel, acestea fiind rezervate celor din anul 1 dar am urcat in niste trăsuri care mergeau singure.

  -Um... Fetelor? Scor? Vedeti si voi calul ăla negru cu aripi care trage trăsura, nu?

-Nu stii cum sa îti spun asta cât mai frumos, Al, dar... Nu. Nu e niciun cal! Trasurile merg singure! i-am explicat încercând sa nu par îngrijorată pentru sănătatea lui mintală.

  -Ba nu, e chiar acolo! a arătat cu degetul către partea din fata.

   Văzând ca in continuare nu il credem, a înghitit în sec si a continuat sa se holbeze la aer până când am ajuns la intrarea castelului.

  Părea chiar mai impunător decat anul trecut si eram complet muta de admiratie.

  Am intrat in Sala cea Mare unde lumînările plutitoare aruncau umbre peste mesele încă goale.

  Ne-am așezat la masa de lângă perete, însemnată ca fiind a Viperinilor și am așteptat să se facă liniște in sală.

  După ce elevii mai mici au fost sortati pe case Al s-a uitat cercetător prin sală si privirea i s-a oprit la masa profesorilor.

  -Unde e tata? a întrebat el disperat și îngrijorat.

_________________

Păreri. Vreau păreri.

  Ce credeti, de ce nu e Harry Potter la masa profesorilor? Vreau sa stiu ce credeti!

  Sper ca nu va dezamăgesc cu astfel de capitole.

❤❤❤