-Dacă o să mai stau mult aici o să ajung să înnebunesc! De o jumătate de oră ar fi trebuit sa fim la ora de Transfigurari. In schimb, noi ce facem?! Stăm in camera de zi, plictisiti, in prima zi de școală!Auzind pentru a zecea oară mormaitul nemultumit al lui Albus in ultimele minute, m-am ridicat repede de pe scaun și, folosindu-ma de manualul de Ierbologie, l-am lovit cu putere in cap.
-Ajutor! Katelyn a turbat de plictiseală! Vrea să mă omoare! a tipat atunci băiatul, rostogolindu-se de pe fotoliul pe care era așezat și începând să alerge prin Camera de Zi.
- Oh, nu! I-a spus Katelyn! a râs geamana mea. Cred ca ăștia doi o să ajungă să se bată, cel putin.
-Albus are noroc dacă o să mai trăiască in următoarele zece minute, nu dacă va scapa fără să fie bătut de o fată! am strigat eu, accentuând numele său.
Am sărit peste o masă și aproape am dărîmat o elevă din anii mai mari in încercarea mea disperată de a ajunge la el.
-Katie, îmi pare rău! a tipat Al în momentul în care l-am doborât la podea. Eram doar plictisit, nu știam că o să te enervez așa de tare!
-Prea târziu, dragul meu prieten! am ranjit și m-am pregătit să îl lovesc cu manualul.
Ca prin magie, m-am simțit ridicata de pe Albus. Totuși, spre deosebire de magie, am simtit că două brate apartinand cuiva m-au ridicat, salvîndu-l de la cel putin un cucui.
-Poti să îl lași în pace acum, bine? a întrebat vocea lui Derek din spatele meu în timp ce m-a "eliberat" din bratele sale.
-Sigur! am aprobat rapid, dând din cap si rosind ușor. Nu aveam de gând să îi fac nimic, de fapt. Doar încercăm să ne distrăm și noi putin...
Al s-a ridicat în picioare repede și a dat palma cu Derek.
-Oficial, ești modeleul meu in viata, frate! a spus Al. Dacă ai reușit sa o faci pe ea să își schimbe atitudinea de la 'o sa te omor' la 'doar încercam să ne jucam' ești mai mult decât vrăjitor, poti sa faci miracole!
Râsul lui Derek a umplut toata camera.
-E un talent înnăscut, ce pot sa spun! a spus acesta. Fără nicio legătură, eu sunt Derek. Ne-am întâlnit în tren.
-Eu sunt Albus. Iar persoana nebună de care tocmai m-ai salvat este Katie!
-Persoană nebună? am întrebat, ridicându-mi o sprînceană. Pe cine faci tu nebună?
-Știi ceva, Al? Pari de treabă. Ai spus ca sunt modelul tău. Așa ca uite un mic sfat: ai grijă ce spui, nu o sa fiu mereu in jur ca să o pot opri din a te bate! a spus Derek. Sau, și mai rău, poate data viitoare își amintește ca e vrăjitoare și te blestemă cu bagheta aia puternică a ei.
Spunând ultimele cuvinte, băiatul a făcut cu ochiul și s-a îndepărtat de noi, așezându-se lângă grupul său de prieteni.
Văzându-i pe Scor si Bri râzând pe înfundate și stând pe canapeaua de pe care mă ridicasem eu în încercarea mea de a-l lovi pe Al, ne-am îndreptat către ei.
Albus s-a așezat înapoi pe fotoliul său iar eu m-am așezat lângă Scor.
-Chiar trebuie să râdeti de ce tocmai s-a întâmplat? am întrebat.
-Păi nu dă vina pe noi, a fost amuzant! a chicotit Bri, iar eu mi-am dat ochi peste cap din nou.
-Ba nu a fost. Nu am reușit să îl bat pe el.
-Eh, și? Măcar acum cineva știe cum te cheamă! a șoptit ea cu subînțeles.
-Apropo de Derek ăla, sau cum îl cheamă... Nu îmi place de el! mormăi Scor, stând sprijinit de spatele canapelei.
-De ce nu? am întrebat deodată eu, Bri si Al.
-Pur și simplu nu îmi place. In plus, de unde știe de bagheta lui Katie? Ati auzit ce a spus? 'Bagheta aia puternică a ei'...
L-am aprobat pe Scor, știind ca avea putina dreptate.
-Asta nu înseamnă nimic, totuși. Poate ca ne-a auzit vorbind despre bagheta mea și gata.
Aruncându-mi o privire de genul 'dacă așa zici tu...', Scor s-a ridicat in picioare.
-Am nevoie sa merg la baie. Ne vedem mai tarziu.
-Bine. Și, totuși, nu simțeam nevoia să aflăm unde mergi! a spus Bri, ridicându-se la rândul ei in picioare. Între timp, eu merg să citesc sau ceva.
Am aprobat ușor din cap în același timp cu Al și am continuat să mă holbez la flăcările care dansau în șemineu până când, cel mai probabil, am adormit.
***Sunetului deschiderii tabloului Camerei de Zi a fost cel care a reușit să ma trezească dintr-un vis in care jucam carti cu urs panda.
Am deschis repede ochii și l-am văzut pe domnul profesor Neville intrând în camera în care mă aflam, cu bagheta încă în mâna, cu roba putin deranjata și cu părul in toate direcțiile.
-Ce s-a întâmplat? a fost prima întrebare care a reușit sa spargă liniștea bruscă și apăsătoare care se lăsase in toata încăperea.
Răspunsul lui Neville nu a întârziat sa apară.
-A fost o problemă cu niște fantome care au luat-o razna. S-a mai întâmplat deci nu va îngrijorati. Este totul bine, am reușit să rezolvăm problema.
Cred ca a fost un moment de ușurare pentru toti cei prezenti, am reușit sa scăpăm de tensiunea care se acumulase.
-Oricum, deși acum ar fi trebuit să aveti ora de Transfigurari, eu am fost profesorul care v-a trimis aici așa ca doamna directoare a stabilit ca eu sa fiu si cel care va dă vestea cea buna...
E uimitor cum câteva cuvinte au reușit sa ne facă pe toti să ajungem din nou în acea stare de așteptare pe care o simtisem și mai devreme. Totuși, măcar de această dată, era o stare veselă în acelasi timp.
-Orele de azi sunt anulate, dragilor. Puteti să vă petreceti restul zilei oriunde în incinta castelului, atâta timp cât nu faceti lucruri interzise.
Ati auzit vreodată sunetul scos de un stadion plin de fani atunci când echipa lor preferată câștigă un meci?
Cred ca se poate compara cu ceea ce au trebuit să suporte urechile mele pentru câteva secunde.
Și nu a fost plăcut deloc. Credeţi-mă!
Oricum, trecând peste chinul pe care l-am îndurat, a fost o zi extraordinară. Am petrecut cu totii toata ziua afară, jucându-ne jocuri mai mult sau mai putin stupide, împreună cu Rose și James.
_________________
Am terminat sa scriu acest capitol... Poate mai reușesc sa scriu unul până la Crăciun, ca si cadou pentru cei care citesc.
Sper ca va place, deși nu se întâmplă aproape nimic. Am decis să nu se întâmple ceva foarte interesant în fiecare capitol, pentru a face cartea mai lungă decât volumul 1.
Dar va rog sa fiti atenti si la aceste capitole, pot să contina informatii importante.
Ce parere aveti despre Derek? Și ce rol credeti că va avea în poveste?
Dacă nu reușesc sa mai scriu încă un capitol, va doresc Crăciun Fericit!
Va iubesc! Chiar si pe cititorii fantomă! :))
❤❤❤
CITEȘTI
Umbre Ale Trecutului // Hogwarts New Generation #2
FanfictionUn nou an, o noua aventură pentru surorile Evans și pentru prietenii lor. Ajutate de tânărul James Potter, de fratele său, Albus Potter, de Rose Weasley si de Scorpius Malfoy ele vor avea parte de aventuri uimitoare si vor descoperii lucruri marete...