The Originals: My Life As Hope Mikaelson

Return to New Orleands

Se pare că aseară am dormit toată ziua. Am ratat toată ziua mea,iar nimeni nu m-a trezit macar sa-mi ureze la multi ani. Nici măcar Stefan. Nimeni. Probabil au crezut că sunt prea ocupată,sau au intrat și au văzut că dorm dusă așa că au preferat sa nu mă mai trezească.
În orice caz,astăzi vreau să fac ceva important, ca apoi să plec cât mai departe de New Orleands. Mă voi întoarce evident aici pentru că locul asta e casa mea.

°°°°°°°°°°°°°

Am coborat scarile fara nici un pic de entuziasm. La caputul lor se afla Damon cu un rucsac negru,îmbracat într-un tricou verde cu blugi albastrii. Arăta de parcă nu dormise de luni întregi. Mi s-a făcut milă de el. În tot timpul asta,eu mă gândeam numai la mine,iar el fără să-mi spună nimic statea si suferea în tăcere.

M-am apropiat spre el.

-Damon,esti OK? Întreb apucându-l de mână si tragandu-l înapoi cu fata spre mine.

-Mai bine ca oricând. Vocea lui sarcastica răsună rar.

-Uite Damon. Îmi pare nespus de rău că te-am adus aici si n-am făcut nimic pentru tine.

-În regulă. Acum,dacă nu te superi plec. Te las cu fratiorul meu.

-Nu pleci până nu-mi dau seama ce e cu cosmarurile alea.

-Hope te rog. O să fiu bine. Sunt un vampir. Crede-mă totul o să fie bine.

-Nu! Vin-o cu mine! Azi vom termina tot,iar mâine poti pleca,daca vei vrea.

-Bine,bine.

L-am dus spre camera mea. Am intrat si m-am așezat în pat uitandu-mă la el si neștiind ce să fac. Nu știu care e problema cu cosmarurile lui,dar probabil daca aș fi ramas mai mult în cealalta dimensiune mi-as fi dat seama.

-Și... De când ai coșmaruri?

-De când ai apărut tu.

-Asta a fost dureros. Dar ca să știi... Și eu am avut ceva ce te implică,Damon.

-Visele mele nu sunt chiar niste vise. De fapt sunt niste voci pe care nu le cunosc. De obicei mă aflu într-o încapere neagra,iar vocile îmi umplu capul. Apoi...te văd pe tine. Și vocea ta ce inspira groaza.