The Originals: My Life As Hope Mikaelson

Kath,Kath,Kath

-Katherine Pierce ?

Îmi simțeam glasul tremurand iar corpul parcă fugea în slow motion îndepărtâdu-se de ea. Inima îmi spunea să o înfrunt,să vorbesc cu ea,însă creierul îmi spunea să o iau la goană.

-Chiar daca fugi,nu poti fugii la nesfârsit,Hope.

-Poate ai dreptate.

Am preferat să rămân,să o înfrunt. O priveam în ochii plini de sine. Unii ar zice că e răutate dar eu spun că se respectă. Femeia asta se respecta.

Ce am învățat în toți acești ani este ca n-ai cum să judeci o persona dupa latura exterioara pe care o arata. Pe interior se poate dovedi mai sensibila decat noi toti.

-Ce cauți aici,Katherine?

-O,ai auzit de mine! Ar trebui să mă simt flatată?

-Suntem moarte!

-Da...eu sunt aici ce ceva timp.

-Nu ne vom mai întoarce...

-Putem spune si asta.

-Cine mai e aici?

-Nu prea îmi pasă... Spune ea închizând ochii cu greutate apoi deschizându-i și afișând un zâmbet forțat.

-Deci sunten doar noi două...

-Nu prea cred...

Ceva o reținea să-mi spună cine se mai află cu ea. Ochii săi,pentru prima oară am văzut o lacrimă.

M-am apropiat de ea și am atins-o ușor pe umăr.

-Spune-mi.

-Nu știu cine e. Nu pot să ies din zona asta.

Am încercat să pun piciorul pe zona indicată de Katherine si într-adevăr,era un câmp de forță magic.

-Mă torturează,Hope...

Am privit-o întrebătoare observând lacrimile ce îi curgeau șiroaie,inundându-i tot chipul perfect.

-Ce te torturează?

-Întrebarea e cine mă torturează. Daca mi-ai spune,ti-aș fi recunoscătoare.

E ceva la locul asta care nu-mi place.

-Unde suntem mai exact? Întreb plină de sperantă

-În întuneric.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Ochii mei se închid. Mă trezesc în alt loc însă acelasi context întunecat. De data asta cu un miros mai dulceag de cireșe cu vanilie. Toată încăperea era numai cireșe,vanilie și întuneric.

Poate asta vorbește de la sine. Poate aici este altcineva. Ce s-a întâmplat cu Katherine? Încă pot simți mirosul locului în care statea ea. Mirosul înțepător de sânge.

Mă mișc doi centimetri. Nu văd nimic. Nici măcar un pat. Nimic. Aud o voce șoptită,fără vlagă.

-Ce cauți aici?

Mi se face pielea de găină. Vocea nu-mi suna deloc cunoscută. Cu toate astea îi răspund la fel de firav precum mi-a fost adresată întrebarea.

-Am murit.

Un hohot de râs a cuprins totul. Ecoul era chiar mai înfricoșător decat persoana în sine.

-Țoți suntem,drăguță.

Deodată o lumina s-a aprins pe mijlocul coridorului,luminând totul. Eram într-un fel de închisoare magică cu celule pe de o parte si de alta.

Lânga celula mea,în partea dreaptă stătea Lucien. Îmi amintesc de el. L-am văzut în una dintre amintirile lui Marcel.

O zăresc si pe Katherine în fața mea.

Iar în stânga mea... Nu știu cine stătea. Ochii îi erau albaștri. Un albastru pur. Se vede că era vampir.

-Unde suntem? Întreb convinsă ca toti mă vor lua în glumă.

-Nu contează unde suntem,contează unde vom fi în minutele următoare. Spune băiatul din stanga.

-Cine ești?

-Thomas. Tu?

-Hope Mikaelson. Spunându-mi tot numele,din instinct, am crezut că o să-l facă să-și aducă aminte de mine. Apoi mi-am dat seama cât de egoista sunt. Poate nu sunt chiar atat de "faimoasă".

•
•
•

-Cum ai ajuns aici? Îl întreb eu pe Thomas după ceva timp

-Ce întrebare e asta? Evident că am fost omorât. Toti am fost.

-Da,doar că tu nu pari rău.

-Locul asta te face să înnebunești.

-Ce se întâmpla aici mai exact?

-Nimic. Asta se întâmplă. Nimic.

Mi-am închis ochii simțit parfumul celulei lui,sprijinindu-mi capul de gratiile de lângă el. Eram la câtiva centimetri distantă.

Avea un parfum de afine și ciocolată. Am stat asa cateva minute simtind delicat cel mai frumos parfum pe care l-am mirosit vreodata.

-Ție nu ti-e frică? Spun dupa alte cateva minute bune.

-Sunt deja mort. Daca unora le e frică de moarte... Eu sunt deja mort. Deci de altceva să-mi mai fie frică?

-De când esti vampir?

-De cateva decenii.

-Cine te-a transformat?

-Nu-mi place să răspund la întrebari despre mine.

Într-adevar avea o aura întunecată.

-Tu ce ești? Mă întreabă el sarcastic.

-Hibrid. Îi răspund rece.

Ochii lui se măresc,dar expresia de "Nu-mi pasă" rămâne prezentă pe fața lui.

-Și cum e ? Adică cum se simte atunci când esti varcolac?

Niciodata nu mi s-a mai pus astfel de întrebare.

-Știu să mă controlez. În plus încă n-am declanșat blestemul. N-am omorât pe nimeni.

-Vrei sa-ti zic cine m-a transformat în vampir?

-Sigur.

-S-a întamplat demult. Mama nu se simtea bine așa că m-am dus după ea la spital. Când am ajuns,era prea târziu. Era deja moartă,iar sângele era peste tot. Se vedea clar că a fost omorâtă. M-am dus să întreb cine a făcut una ca asta,iar asistentele se comportau foarte ciudat. Pe vremea aia nu stiam că erau constrânse.

-Îmi pare rău. Vampirii sunt nemiloși. Dar,cine a făcut asta?

-Stefan Salvatore.