Ceasul de cristal

XX.Sfarsit

Dupa multe zile,in sfarsit am putut pleca de la spital.Intr-o jumatate de ora ajung acasa. Cobor din masina si ma uit la casa mea,care mi-a lipsit mult.

Tata descuie usa,apoi o deschide.Intru in casa, ma uit împrejurul meu si ma descalt. Merg la etaj,apoi intru in camera mea.

-Ce dor mi-a fost de tine!imi şoptesc uşor, de parca ar fi oameni in camera,pe care nu as vrea sa-i deranjez.

Mi-au lipsit culorile de pe fiecare perete,pozele ce stau pe birou,patul meu moale,perna mea,absolut tot.

Merg la baie si ma imbrac in pijamale. Deschid usa incet,deoarece sunt foarte obosita si sar in patul meu mare si călduros.In câteva minute adorm si cad intr-un somn adănc.

***

-Bunico!Bunico!Nu!Nu pleca!strig in timp ce ma fâţâi in pat.

Ma ridic deodată si suflu greu.Beau apa din paharul de pe noptiera.Si ma întind din nou in pat.

A fost un vis ciudat.In vis a aparut bunica.Mi-a spus ca tot ce s-a intamplat si am trăit in acea lume a fost adevarat. Am imbratisat-o dar,apoi ochii i s-au facut negri,iar pielea i s-a facut alba,de parca era o fantoma.Si atunci a disparut.

Am inchis ochii,m-am intors pe partea dreapta si am adormit,din nou.

***

-Buna dimineata!le spun parintilor ce stau la masa din sufragerie.
-Buna dimineata!imi raspund si ei cu zambetul pe buze.

Ma aşez pe scaunul meu si imi pun mâncare in farfurie.Mirosul acela si gustul aromat al mancarii...numai mama putea sa gateasca astfel.

***

Dupa ce mananc tot din farfurie,decid sa merg sa ma plimb putin prin cartier.Imi iau un tricou colorat,pantalonii mei scurţi si o pereche de tenisi albi.Imi pun telefonul in buzunarul din dreapta si ceasul in buzunarul din stanga.

Ies din casa si incep sa ma plimb si sa ma uit la copii care se joaca in parc,la casele care erau acum cateva saptamani mohorate si pustii,sunt acum pline cu copii si viu colorate.

Dupa ce trec de casa mea,observ niste cutii pe gazonul verde al casei domnului Horia,care acum sta intr-un azil de bătrâni.

-Poate cineva a cumparat casa,spun eu dand din umeri.

Imi scot telefonul si imi pun castile in urechi.

-Hey!Atentie!Atentie!

Merg mai departe,dar nu aud nimic. Dintr-o data,ceva da peste mine.Pic pe alee,apoi ma uit la chestia care m-a lovit.Era un cărucior cu rotile plin cu cutii si lucruri împachetate in ziare.

-Esti bine?intreaba un băiat.
-Da!spun eu tinandu-ma de cap,apoi ma uit spre cel care m-a ajutat sa ma ridic.

Ce?Nu se poate!Cum sa fie adevarat...

-Eu sunt Alex!Cred ca tu eşti fata care sta in casa aceea,nu-i asa?spune el arătând cu degetul spre casa mea.
-Da!Eu sunt Maia,raspund frecandu-ma la ochi.Baiatul acesta,Alex,semăna izbitor de bine cu Alex din ''visul" meu.
-Ele sunt surorile mele,Lyla si Lora.
-Cred ca mi se face rau!spun eu simţind ca amentesc.
-Stai jos!Lyla,adu-mi un pahar cu apa,striga Alex.

Cred ca am vedenii.Daca tot ce am trăit eu in "lumea" aceea a fost doar un vis,atunci ce cauta ei aici? Alex seamana extrem de mult cu bestia pe care am salvat-o,Lyla,cu câinele care a fost transformat de doamna James,iar Lora, bufniţa care imi era prietena...Nu-mi vine sa cred...

-Poftim,bea apa!spune Alex intinzandu-mi un pahar cu apa rece.

Torn toata apa pe gat pana raman fara aer,apoi ii intreb:

-Voi sunteti noii vecini?intreb eu facand niste ochi mari cat merele.
-Da!spune Lora.
-Pai,atunci ma bucur sa va cunosc!

Ce puteam sa le spun,ca eu ii cunosc si ca ei sunt prietenii mei cei mai buni,pe care i-am salvat si care m-au ajutat in acel "razboi"?Ar fi crezut ca sunt nebuna!

***

Lora s-a tinut toata ziua dupa mine, pana a reuşit sa ma convingă sa mergem la o terasa din oras.

-Ce conţinea acel cărucior?Inca ma doare capul,il intreb pe Alex.

Eu,Lyla,Lora si Alex stam aşezaţi la o masa,fiecare cu o limonada pusa pe masa.

-Obiecte pentru viitorul laborator de chimie care va fi la subsol.Scuze!Din nou!spune Alex.
-Nu-ti mai cere scuze,a fost vina mea ca nu am fost atenta.
-Nu!A fost vina mea ca am scapat caruciorul.
-Gata!Amandoi sunteti vinovaţi!striga Lyla.

Bine ca a intervenit Lyla,altfel ne-am fi contrazis minute in sir.

-Pot sa te intreb ceva?intreaba Lora.
-Desigur!De ce nu?raspund eu zâmbind.
-Ce ai păţit de ai atâtea zgarieturi? ma intreaba apoi îngrijorată.
-E o poveste lunga...raspund incaercand sa evit subiectul.
-Avem destul timp cat sa ne povestesti.
-Bine,fie!cedez eu,hotarand sa le spun.

Telefonul s-a descarcat, asa ca nu am cum sa vad cat e ceasul,apoi imi aduc aminte ca in celălalt buzunar am ceeasul bunicii.Il scot si il pun pe masa.Il deschid si cu parere de rau,deoarece nu mai vad acele desene,ci doar cifrele,ma uit cat e ceasul.

-Ceasul doamnei Emillie!spune Alex holbandu-se la el.Tu eşti Maia,nepoata ei?

In acel moment simţeam cum pamantul se topeşte,iar eu ma scufund intr-o mlaştină fara fund.

-Tu tocmai m-ai întrebat daca sunt nepoata doamnei Emillie?
-Da!exclama el serios.

Inchide ochii,apoi ii deschide brusc!

-Maia!Tu eşti?!Dupa ce ai disparut in acea zi,timpul s-a derulat inapoi pana in ziua in care trebuia sa ai accidentul.
-Accidentul a avut loc,de aceea eu am fost in coma.Si totul nu a fost doar un vis?
-Pentru corpul tau din lumea oamenilor, da a fost doar un vis ,dar spiritul tau a fost in lumea aceea.
-Cum adica spiritul?intreb eu încruntată.
-Fiecare om de pe aceasta lumea are un spirit pe lumea creata de doamna James. Practic este o bucla de timp,care ii tine acolo pe toate spiritele.

Ceasul a inceput sa strălucească, schimbandu-se in cristal.Toti patru am pus mana pe ceas,iar acesta a strălucit mai tare ca niciodată.

-Sfarsit-

------------

Am terminat cartea!Nu-mi vine sa cred!
Vreau sa va mulţumesc tuturor celor care aţi citit-o pana la final!Va mulţumesc pentru toate voturile si comentarile frumoase!