Stateam si ma uitam cat de concentrat era Chanyeol in tastatul pe telefon. Ma intreb cu cine vorbea. Parea sa fie ceva serios.
-Chan esti bine? Spun eu punand mana pe umarul lui.
El fiind foarte concentrat s-a speriat cand l-am atins. Pe mine bufnindu-ma rasul.
-Cu cine vorbesti? Spun eu chicotind.
Chan era inca serios.
-S-a intamplat ceva? Ii spun eu devenind serioasa vazand ca Chan nu are nici o reactie.
-Ai auzit de Dean?
-Nu sunt sigura.
-E cel mai rau de pe aici. El a avut cam toate fetele din liceu asta. Iti sugerez sa stai departe. Iar acum de curand cica s-a batut cu prietenul lui cel mai bun si s-a culcat cu iubita lui pentru ca a incercat sa il calmeze. Pentru o secunda am inceput sa ma gandesc ca baiatul despre care vorbeste este Dean pe care il stiu. Nici o fata pe care a pus ochii nu a scapat. Nu ii pasa de nimeni si nimic. Zici ca are inima din piatra. Dar apoi am inceput sa imi aduc aminte cum m-a adus la scoala sau cand mergeam la cafea. Nu poate sa fie el. El nu e asa. Sau poate e? Nu. Nu cred.
Stateam si il urmaream pe Kai cu prieteni lui. Zambetul acela fals pe care il avea. Se vedea ca nu e bine. As fi vrut sa vorbesc cu el. Dar imi e teama ca nu o sa se deschida in fata mea. Dar pana la urma ce pierd?
-Buna.
-Ia uite cine s-a intors la mine. Spune el arogant.
Mi-am dat ochii peste cap aducandu-mi aminte personalitatea lui. M-am intors si am plecat. Nu existau sanse sa vorbesti cu el.
Perspectiva lui Kai.
Yun a venit la mine pentru prima data. Ochii ei cu care ma privea erau atat de sinceri si inofensivi. Parea ca ma intelegeau perfect doar cand ma uitam la ei. Imi parea rau ca i-am spus asta. Dar nu pot sa imi pierd reputatia. Pana la urma e doar o oare care fata.
Perspectiva lui Yun:
Ma intorcea acasa. Nu era seara. Dar strazile erau pustii. Nici masinile nu treceau pe aici. Imi pusesem castile in urechi cu muzica data la maxim si ma plimbam pe drumul spre casa.
La un moment dat vad un baiat care venea din fata. Pentru o secunda ma bucurasem ca mai trecea cineva pe strada. Dar apoi mi-am dat seama ca acel baiat venea inspre mine. Si nu prarea prea bucuros. Am dat sa ma intorc dar m-am ciocnit de un alt baiat care avea o masca la gura. Voiam sa pleca dar el ma prinsese de maini. Am inceput sa ma zbat. Insa el ma prinsese cu totul. Am inceput sa tip specand ca ma aude cineva dar nu era nimeni pe strada. Ajunsese si celalat baiat. Vazand ca nu tac baiatul cu masca ma loveste in fata, eu lesinand.
Am deschis ochii si in fata mea se bateau niste baieti. Era Chan. Chan se batea cu unul din acei baieti. Celalat era pe jos. Iar eu stateam undeva pe asfalt. Cand a vazut ca m-am trezit a incercat sa tarasca pana la mine. Dar eu nu prea aveam putere sa ma misc. Nu putea sa ma ridic. Din fericire in fata lui a aparut Chanyeol si a inceput sa se indeparteze impreuna cu celalat care abia mergea.
-Esti bine? Vine repede Chan la mine.
Nu spun nimic. Ma uit la el cu lacrimi in ochii. El ma ia in brate iar lacrimile mele incep sa curga.
-Multumesc. Spun eu in soapta.
Chan m-a adus pana acasa. Iar Hyeri m-a ajutat sa ma pansez deoarece eram zgariata pe mana.
Perspectiva lui Kai:
Imi asteptam prietenul cand o vad pe Yun. Era asa pierduta in ganduri. Trece prin dreptul meu si se uita la mine. Dar nu se uita ca se obiceu cu dezgust. Se uita cu speranta. Ceea ce imi aduce aminge de mama mea.
-Buna! Tipa prietenul meu vazand ca nu il observasem. Si trezindu-ma din gandurile mele
Perspectiva lui Yun:
O alta zi plictisitoare la scoala. As fi vrut sa stau acasa. Trec pe langa kai care avea niste ochii asa tristi. Poate el vrea sa para dur. Dar ochii il dau de gol. Chanyeol nu era la scoala. Oare a patit ceva?
Stateam pe bancuta afara. Iar Kai vine si se aseaza langa mine. Voiam sa plec. Dar ma prinde de mana.
-Nu pleca te rog. Imi spun el.
Nu l-am mai auzit vorbid asa.
-S-a intamplat ceva? Ii intreb eu.
-Poti sa vi cu mine undeva?
Nu as fi acceptat. Dar parea ca are nevoie de asta. Asa ca am mers.
M-a dus pe acoperis. Pe acoperisul scolii. Ramasesem putin uimita. Acolo era o canapea, masa, dulap. Aveai tot ce iti trebuie.
-Doar eu stiu de locul asta. Mereu vin aici.
-E linistitor, nu? Il intreb eu.
-Da.
-Mama mea a plecat in strainitate cand eram mic. Si nu am mai auzit nimic de ea. Spune el dupa cateva minute uitandu-se in jos parca dezamagit.
-Cred ca iti este greu. Spun eu punandu-mi mana pe spatele lui.
Lui curgandu-i niste lacrimi pe obraz.
