~All Or Nothing~ One Direction&Little Mix •În Curs De Editare•

9.El este

9.El este

•Needitat•

—Nu regret nimic. Spun și intru în mașină.

Gonesc spre aeroport și mă grăbesc spre intrarea în avion. Aștept puțin timp, iar avionul decolează.
Adio, Zayn! Adio, Seattle! Sicilia, păzea că vin!

»

După ore de zbor în care ba am dormit, ba am vorbit cu tata pentru a pune la punct detaliile aterizări mele, în sfârșit am ajuns în țara mea natală.

Mi-a fost așa de dor de tot, de momentele petrecute în familie. De momentele în care mă jucam cu mama, în care îi făceam cina tatei, în care ne îmbrăcam în prințese, iar tata ne spunea că suntem prințesele lui. Îmi este dor de tot, și nu pot să cred că am pierdut totul.

În aeroport, un băiat cu o plăcuță pe care scria numele meu se uita împrejur.

—Bună, sunt Perrie.

—Bună Perrie, eu sunt Luke. Tatăl tău mi-a spus că ai revenit în țara natală?
Întrebă în timp ce ne deplasăm spre mașină.

—Da. Nicăieri nu-i ca acasă, așa-i?
Încerc să fac o glumă, dar nu cred că mi-a ieșit.

Urcăm în mașină iar restul drumului este tăcut. Mă bucur că nu a întrebat altceva, cel puțin ceva legat de decizia mea de a reveni în Sicilia.

Odată ajunși la casa tatălui meu, ies în grabă din mașină și nu știu cum, sunt deja în casa tatălui meu.

—Tată? Întreb aproape țipând. Am nevoie să-l văd, am nevoie să-l strâng în brațe și să-i reamintesc cât de mult îl iubesc.

—Prințeso? Strigă el și iese din bucătărie.
Îl iau în brațe atât de strâns, încât începe să nu mai respira normal.

—Te iubesc așa de mult, tată.

—Și eu, fata mea. Hai să ne așezăm. Îmi zice și ne așezăm pe canapea.

—Nu ești bine, nu?
Mă întreabă iar eu îl i-au din nou în brațe, și încep să-i povestesc totul.

—Și ce ai de gând să faci?

-Să rămân aici. Să rămân, să las totul în spate și să uit. Vreau să încep o viață nouă.

—Te-a luat Luke de la aeroport?

—Da, este drăguț, nu l-am mai văzut până acum.

—Tu glumești, nu?
Mă întreabă cu o față stupefiată.

—Nu, de ce aș glumii?

—Adică tu nu îl mai ți minte pe cel mai bun prieten ăl tău din copilărie?

—Poftim? Tată, cum adică cel mai bun prieten al meu?
Tată? Este Luke, Luke al meu? Întreb iar lacrimile își fac apariția dar nu le las să iasă.

—Da, Perrie. El este!

—Tată, Luke a murit. Ști bine, am făcut accident în care eu am fost în comă iar el a murit.

—Te înșeli. El nu a murit! El trăiește și a fost chiar lângă tine.

—Vorbești serios?

—Foarte. Îmi confirmă.

—Unde este el acum?

—Probabil este în curte, cu ceilalți colegi ai lui.
Îmi spune iar eu ies în grabă în curtea din spate. Imediat ce îl văd îmi fac loc printre mulțimea de oameni și-l îmbrățișez. Nu pot să cred că-i el. Că este aici lângă mine și că este bine.