Seducție (Finalizată)

Capitol 3- Eva

3. Eva

Îmbrăcată așa, mă simt deja foarte încrezătoare în forțele proprii. Cine a spus ca haina nu face pe om, s-a înșelat. Schimbă percepția în fața celor din jur și în același timp dă  celui vizat, o încredere în plus. Ma simt bine. Diana a ales sa se îmbrace intr-o rochie gri argintiu, mulata si foarte scurta. Ii vine foarte bine. Nu stiu cum va putea face fata frigului de afară, însă nu vreau sa-i stric placerea, asa ca nu aduc niciun comentariu legat de asta.
-Încotro? intreb atunci când suntem in fata blocului așteptând taxiul.
Diana isi infasoara paltonasul mai strans în jurul trupului, dardaind de frig.
-Sa mâncăm ceva. Știu eu un loc unde fac niște salate super misto.
-Bine. Mor de foame.
Nu mint cand o spun, pentru ca imi dau seama ca de la covrigul de dimineata nu am pus nimic in gura. Am dormit si asta a compensat oarecum.
Taxiul comandat telefonic, opreste in fata noastră, iar Diana sare prima in el. O urmez, râzând. Trebuia sa o pun sa se imbrace mai gros, acum sunt convinsa ca n-am procedat bine cand am ales sa nu o fac.
-La Casa Jienilor, ii spune soferului, iar eu habar nu am unde vine acest restaurant.
-Care dintre ele? intreaba acesta.
-Pe Fainari.
Masina demareaza si se incadreaza pe soseaua umeda. Nici nu am bagat de seama pana acum ca a plouat.
Luminile orașului sunt aprinse, dar forfota de pe stradă contrazice faptul ca e noapte. Este un trafic infernal, imi dau seama dupa nervozitatea șoferului care bombane in barba la fiecare semafor ce-l prinde pe culoarea roșie.
-Ti-e frig? intreb uitandu-ma chioras catre Diana.
-Acum nu-mi mai este. Baba sufera la frumusețe, imi raspunde ranjind.
-Corect, insa decât bolnavă mai bine inhaimurata.
Nu sunt nici eu prea imbracata, bluza pe care am imprumutat-o de la Di, este cu maneca scurta, insa am o geaca destul de calduroasa, care imi tine de cald.
-Va trebui să încep sa-mi caut de muncă, ma trezesc vorbind in timp ce ma uit pe fereastră.
-Hai sa nu vorbim in noaptea asta despre locuri de munca, despre familie sau alte probleme. Hai sa ne distram si sa ne bucuram ca in sfarsit suntem impreuna, raspunde Diana.
-Bine, dar tot trebuie sa imi caut de munca, o tachinez eu.
-Esti atat de enervanta câteodată.
-De-aia ma iubesti, ii zic.
Muzica de la radioul din masina se aude in surdina. Nu-mi dau seama ce melodie este, insa Di are urechea mai fina decât a mea.
-Puteti da mai tare, va rog? il intreaba pe sofer.
Acesta mormaie un răspuns neînțeles, însă apasa pe butonul de volum, iar masina se umple dintr-o data de ritm.
-Cine canta?
-Carla's Dreams. Imi plac mult.
-A, da! Si mie, raspund si apoi tac pentru a asculta melodia.
Versurile ei ma duc undeva departe. Sub pielea mea... este versul care ma face sa imi imaginez cum ar fi sa ma iubeasca cineva atat de tare incat sa-si imprime prezența mea sub pielea lui. Oare este posibil asa ceva?
Cum ar veni sa traiasca cineva doar sa ma faca sa ma simt bine, sa puna dorințele mele mai presus de ale lui?
Nu stiu, pentru ca pana la varsta asta n-am întâlnit acea persoana. Si deocamdata nici nu imi doresc sa o întâlnesc. Asta m-ar distrage de la planurile mele. Vreau sa ma concentrez pe viitorul meu. Trebuie sa ma angajez cat mai curand. Nu pot sta pe capul Dianei la infinit. Oricat de mult m-ar iubi, si oricat de sigura as fi ca nu e capabila sa-mi reproseze vreodata acest lucru, nu pot. Dupa ce rezolv cu facultatea si imi gasesc ceva de munca, imi voi cauta o camera undeva și ma voi linisti, insa pana atunci, nu!
-La ce te gandesti? ma întreabă Diana, privindu-ma cu circumspecție.
-La planurile mele de viitor.
-Ai asa ceva?
Intrebarea ei ar putea suna usor malițios in urechile celor care nu o cunosc, insa eu știu ca face mișto de mine.
-Am, ce sa fac! ii raspund laconic.
-Si care ar fi alea? Sa întâlnești un prinț pe cal alb si sa te mariti? Ai chef si de vreo doi, trei țânci?
-Inca nu. Copiii ii las in baza ta deocamdata.
-Aoleu, da-ti peste gura. Trebuie sa bat in lemn, zice prefacandu-se ca loveste de trei ori in capul meu.
-Haha, hazlie mai esti! ii spun impingandu-i mână la o parte.
Taxiul opreste in fata unei cladiri vechi, cu structura din lemn, dar pentru ca nu are loc de parcare, stationeaza chiar in mijlocul strazii. Masinile din spate claxoneaza, insa soferul nu pare sa le bage in seama. Diana ii achita contravaloarea cursei, apoi ma ia de mana si coboram. Intram in restaurant si un barbat ne iese imediat in intampinare.
-Buna seara, doriti o masă? intreaba acesta masurandu-ne din cap pana in picioare.
-Da, de doua persoane, spune Diana ridicandu-si semeț barbia.
O vad asa cum nu am mai vazut-o. Sigura pe ea, mult mai încrezătoare si fara pic de timiditate. Ma gandesc ca locuitul in capitala a schimbat-o si ma bucur ca schimbarea a fost in bine.
Barbatul ne conduce la o masa asezata langa fereastra. Nu prea avem priveliste pentru ca geamul da intr-o strada ingusta, iar peste drum sunt numai blocuri. Vedem insa masinile care trec.
Atmosfera este intimă. Desi, absolut toate mesele sunt ocupate, nu este harmalaie. O muzica ambientala se aude de undeva din apropiere, dar sunt prea lenesa sa descopăr de unde. Nu ca ar conta.
-Ce vrei sa mancam? intreb atunci cand barbatul ne inmaneaza meniurile.
Diana il deschide lent, si asta ma face sa zambesc. Se pare ca molcomia ardeleanului din ea nu a disparut definitiv.
-Am sa-mi iau o friptura la cuptor cu cartofi natur.
O privesc cu ochii mari, pentru ca asta nu seamana cu ceea ce a zis ea ca ar manca.
-O alegere buna. Cea mai buna salată, comentez eu ranjind.
Chicoteste și ridica din umeri.
-Maine e sâmbătă, am timp sa merg o tura la sala sa dau jos ce pun pe mine. Deci, astazi am dezlegare la friptura.
-Era parca dezlegare la peste, o sacai eu.
-Ai uitat ca urasc pestele? ma intreaba si pentru o secundă chiar cred ca vorbeste serios.
N-am uitat, n-am cum sa o fac. Cand eram clasa a zecea am mers la ziua unui coleg de scoala. Parintii lui s-au straduit sa-i organizeze un bairam asa cum cica se facea pe timpul lor. Adica au facut mancare la propriu. Platouri de salata de beouf, sendvisuri cu cascaval si sunca, bulete de peste, chiftelute, saratele, fursecuri, sucuri si bere cu lamaie. Nu cred ca ei aveau le vremea aceea bere cu lamaie, dar banuiesc ca s-au adaptat cerintelor noastre. Cand am ajuns acolo eram rupte de foame, pentru ca in prostia noastra n-am vrut sa mancam nimic toata ziua ca sa nu ne arate rochia cu burta. Cat de imbecile!
Bineinteles ca de cum am simtit mirosul de mancare ne-am aruncat asupra platourilor mai ceva ca niște ulii. Diana a mancat aproape toata farfuria cu bulete din peste. Dupa ce ne-am ghiftuit, ne-am dus in sufrageria ce tinea loc de ring de dans. Ne-am zbenguit, am băut bere si ne-am distrat. Când a venit momentul tortului, luminile s-au stins brusc iar mama sărbătoritului a intrat in camera tinand in mana un tort imens de ciocolata. Banuiesc ca era de ciocolata, pentru ca n-am mai apucat sa-l gust.
Diana era putin luata de la bere, asa ca in ritm de multi ani trăiască, ea a continuat sa se zbantuie ca o descreierata. Chiar in momentul in care colegul nostru s-a aplecat sa sufle in tort, Diana mea, si-a dus mana la piept si a facut semn ca ii vine sa vomite. Am tras-o de mana spre baie, insa nu atat de repede pe cat ar fi trebuit. Un jet de voma a tasnit din ea direct pe tort, pe mama sarbatoritului si implicit pe sarbatorit. La mulți ani, Radu! De atunci, Diana uraste pestele.
-N-as putea uita asta nici intr-o mie de vieti, ii spun zambind partas.