Seducție (Finalizată)

Capitol 21 - Eva

21-Eva

Nu ştiu dacă am procedat bine atunci când l-am sunat pe Ralf şi i-am spus tot ceea ce Diana nu avea curaj să-i spună. Sunt încântată că a recunoscut cu subiect şi predicat faptul că o iubeşte şi ca îşi doreşte sincer o relaţie cu ea, dar tare mi-e frică să nu fie prea târziu. O cunosc pe Diana îndeajuns de mult încât să-mi fac griji. Nici măcar nu mai sunt stresată de întâlnirea mea, atât sunt de prinsă în grijile pentru ceea ce se întâmplă în acest moment acasă. Maşina care mă duce la aeroport rulează cu greutate în traficul aglomerat de seară. Acum parcă Bucureştiul nu mi se mai pare atât de fascinant. Îmi privesc telefonul pentru a nu ştiu câta oară, dorindu-mi să o sun pe Diana să aflu ce face, dar renunţ înainte de a o face. Trebuie să am încredere că nu se va supăra pe mine şi că la un moment dat va înţelege intervenţia mea.

-Sunteti bine domnişoară? se aude vocea şoferului, care mă scoate din gânduri.

Îl privesc câteva momente înainte de a-i răspunde.

-Da, sunt bine. De ce?

Întrebarea mea sună ciudat şi chiar deschide un dialog, dar chiar simt nevoia să mă detaşez de problemele care mă frământă.

-Pentru ca în ultimele minute cred că aţi oftat de cel puţin zece ori, răspunde şoferul cu seninătate.

-Serios? Sunt puţin obosită, poate de aceea, spun uşor.

Adevărul este că nu mi-am dat seama să o fi făcut, dar nu este exclus. Stresul mă omoară. Dacă mai pun la socoteală şi faptul că deşi am jurat că nu voi mai avea parte de niciun client, iată-mă în drum spre o întâlnire, mai că-mi vine să oftez de un milion de ori. Ştiu că aş fi putut să refuz, dar luându-mă după Diana şi ideile ei crete, am ajuns în postura incomodă de a nu mai putea da înapoi. Ce-mi rămâne de făcut este doar să mă rog ca persoana căruia îi voi fi companie, să fie una drăguţă şi agreabilă, uşor de suportat. Nu sunt în dispoziţia cea mai bună, astfel încât să pot fi simpatică cu cine ştie ce ciudat.Maşina frânează brusc în faţa intrării Aeroportului Otopeni, iar eu mă pregătesc să cobor. Îmi verific telefonul, geanta, îmi trec o mână prin păr pentru a-l aranja, apoi cobor.

Persoana cu care mă întâlnesc mă aşteaptă în fata cafenelei din dreptul terminalului 4. Îmi înfăşor mâna pe mânerul trolerului şi pornesc hotărâtă către locul de întâlnire.

Nu ştiu la ce mă aşteptam să găsesc odată ajunsă acolo, însă nicidecum o femeie. Are scris numele meu pe o hârtie A4, şi asta mă face să zâmbesc. Zici că sunt vreo personalitate sau mai ştiu eu ce.

-Buna seara, eu sunt Ava, spun când sunt chiar lângă ea.

-Buna seara domnişoară, îmi raspunde tânăra, deşi îmi pare că am fi de aceeaşi vârstă. Nu o corectez, până la urmă nu e ca şi cum vom ajunge să fim prietene. Avionul ne aşteaptă, urmaţi-mă, adăugă tânăra şi eu îi răspund printr-un surâs.

Nu a spus nimic de check-in, de cumpărat bilete şi asta mă face să mă simt ciudat. Nu am călătorit eu cu avionul, dar mai am câtuşi de puţin habar despre cum trebuie să decurgă lucrurile.

-Nu ne facem ckeck-in-ul? întreb în timp ce continui să merg alături de tânăra care acum îmi dau seama că nici măcar nu s-a prezentat.

Dacă face parte dintr-un soi de grup infracţional care răpesc tinere? Încep să-mi fac griji pentru siguranţa mea, iar acest lucru se observă din faptul că încetinesc ritmul de avasare, rămânând uşor în urmă. Am timp să o iau la fugă şi să mă întorc acasă înainte să fie prea târziu, îmi spun în minte.