*Multumiri*

5.3K 461 125
                                    

Cu fiecare poveste pe care o scriu, îmi doresc să vă port pe noi valuri ale iubirii şi ale pasiunii. Nu ştiu dacă-mi reuşeşte de fiecare dată, deşi mă străduiesc să-mi creionez personajele cele mai inteligente, senzuale, nechibzuite şi totodată seducătoare, astfel încât aventura să devină o poveste de neuitat. Sper să-mi fi reuşit.

Cam asta a fost Seducţie.

Ideea cărţii a plecat de la un vis şi de la pasiunea mea (pe care nu mă străduiesc deloc să o ascund) pentru poveştile de dragoste cu final fericit. Sunt o romantică incurabilă, iar filmul meu preferat (Pretty woman) este o dovadă foarte clară asupra acestui lucru.

Nu prea am ce să dau din casă cu privire la planul "Seducţie" pentru că m-am ţinut de el aşa cum mi-am propus de la început, fără să mă abat de la schiţa. Dacă v-a plăcut sau nu, asta rămâne să aflu după ce voi citi comentariile. Nu spun că n-ar fi fost loc de mai bine, dar eu atât am fost în stare. Una peste alta sunt multumita de cum a iesit.

Pentru că aţi citit şi aţi votat Seducţie, vă mulţumesc! Înseamnă mult pentru mine! Nici n-am crezut că povestea se va bucura de aşa multe aprecieri în aşa scurt timp.

Pentru că m-aţi încurajat prin cuvinte frumoase şi mesaje care mai de care mai pline de haz, vă mulţumesc! Mi-aţi adus zâmbetul pe buze şi mi-aţi dat curaj.

Aş dori pe această cale să-mi exprim profunda recunoştinţa faţă de voi cei care mi-aţi fost alături pe toată durata acestei călătorii. Sunteti multi asa ca imi este imposibil sa va nominalizez direct, dar sunt sigura ca va stiti voi foarte bine care sunteti. Aţi aşteptat să postez, v-aţi bucurat şi aţi plâns alături de personajele mele, iar asta nu poate decât să mă bucure. A fost frumos şi sincer vă spun că-mi va fi dor de fiecare dintre voi.

Nu sunt scriitoare! Îmi place să cred că sunt o povestitoare cu o imaginaţie bogată. Am multe lipsuri, o grămadă de greşeli, dar mă bucur că aţi trecut cu vederea şi aţi apreciat povestea aşa cum e ea. Nu am fost niciodată bună la gramatică, aşa că nu mă îmbăt cu apă rece ca e perfect. :)

Probabil că voi apuca vreodată să editez la poveste, dar nu promit nimic. Sunt prea leneşă. :))

Ca întotdeauna sunt extrem de recunoscătoare familiei mele pentru sprijin şi încurajare. Fără ei n-aş fi putut să duc la bun sfârşit această carte. Beby mic si beby mare, va iubesc!

Ca un recensemant, Seducţie întruneşte 250 de pagini, 142.558 de cuvinte şi aproximativ 630.000 de caractere.

Cam asta a fost povestea ... în speranţa că ne vom citi in aceeasi formulă la următoarea... vă îmbrăţişez cu drag şi vă pup de nu vă vedeţi.

Cu drag, Maria!

Seducție (Finalizată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum