Seducție (Finalizată)

Capitol 4- Diana

4. Diana

Sunt atât de încântată de faptul că Eva a decis să meargă în locul meu diseară, încât abia îmi pot stăpâni reacţiile. O văd cât este de îngrozită şi nu pot să nu zâmbesc. Aşa am fost şi eu la prima întâlnire. Am avut însă noroc cu Ralf care a ştiut să mă pregătească. La fel voi face şi eu acum cu ea.

-Trebuie să-l sun pe Ralf să-i spun că am găsit înlocuitoare. Va fi atât de încântat, încât sunt sigură că ne va da un comision.

Eva este în pragul unei crize, dar nu ştiu dacă de plâns sau de râs, o simt, aşa că aleg să las telefonul din mână şi să mă aşez înapoi lângă ea pe pat.

-Uite care-i treaba, nu trebuie să faci asta dacă nu vrei. Nu vreau să faci asta doar ca să mă răsplăteşti pentru faptul că stai aici cu mine. Nu contează asta să știi. Tu eşti mai importantă aşa că vreau să-mi spui ce te frământă ca să-ţi pot explica totul. Îţi e frică? Ruşine? Este doar o cină de afaceri, nimic mai mult. Nu te-aş lăsa să te duci, dacă aş fi convinsă că se va ajunge mai departe. Înţelegi?

Eva da din cap că da, însă continua să-şi frământe mâinile.

-Cam am ceva emoţii, spune după câteva momente. Adică e ceva aşa nou pentru mine. N-am idee de ce mi-e teamă, am încredere când spui că nu trebuie să mă culc cu el, dar aşa... dacă nu-i va plăcea de mine? Dacă fac vreo gafă? Dacă...

-Daca eşti proastă? întreb râzând.

Eva ridică din umeri şi îşi trece mâna prin păr, ducând o şuviţă după ureche. Mai nou face asta când este stresată. Înainte avea prostul obicei de a-şi mânca părul. Când eram mai mici şi se stresa din diferite motive, îşi luă o şuviţă pe care şi-o punea între buze şi o molfăia, până mă ducea la disperare. Mă bucur că a scăpat de ticul ăsta.

-Nu o să fii proastă şi nici nu o să greşeşti, şi dacă cumva vei face vreo gafă, nu contează. Important este ca tu să traduci şi să conduci discuţia de la cină, iar la capitolul comunicare ştiu că eşti foarte bună. Eşti bună atunci când îţi propui ceva. Eu am încredere în tine. N-aş fi acceptat propunerea ta, dacă aş fi avut un mic gând că ai putea da greş, spun cu sinceritate.

Chiar cred asta despre ea. Eva este precum un cameleon. Pare atât de fragilă şi delicată la exterior, însă este o persoană foarte ambiţioasă şi capabilă. Când îşi pune ceva în cap reuşeşte. Este genul de om pe care atunci când îl cunoşti ţi se pare uşor încrezut, datorită reţinerii ei şi a atitudinii atotştiutoare (cu mine nu se comportă aşa, pentru eu ştiu şi ce număr poarta la chiloţi, o cunosc prea bine), însă este totodată atât de specială încât nu poate trece neobservată. Cine ajunge să o cunoască, îi este imposibil să nu o iubească. Se deschide greu în faţa celor din jur, iar asta e un plus pentru cină de diseară. Ştiu că se va purta ca o profesionistă, aşa că îmi pun toate speranţa că va fi bine.

-Bun. Deci, ce facem de acum? Când e cina? Crezi că Ralf va fi de acord să merg eu în locul tău? mă întreabă după câteva clipe în care sunt sigură că a cântărit tot ce am spus.

-Ralf! sar ca arsă cu telefonul în mână. Am uitat să-l sun.

Formez repede numărul lui şi acesta îmi răspunde imediat.

-Am găsit, îi zic în loc de salut.

-Serios? mă întreabă dregându-şi vocea, şi respirând adânc ca şi când l-aş fi întrerupt din nu ştiu ce maraton.

-Ce faci? Alergi? Poţi vorbi?

-Da, am terminat acum. Te ascult. Cine e fata?

-Nu ştiu dacă ţi-am povestit vreodată despre sora mea, de fapt nu e chiar sora mea, dar eu aşa o consider, zic şi mă uit la Eva pentru a-i vedea reacţia.