Seducție (Finalizată)

Capitol 20- Diana

20-Diana

O ajut pe Eva cu bagajul, însă gândurile mele zboară în toate direcţiile. Are dreptate, trebuie să rezolv problemele în care m-am băgat... dar cum? Nu e ca şi cum aş avea o baghetă magică din care trosnesc, plosc şi tadam... eu sunt cu Ralf, Cristi nu există şi nici n-a existat vreodată...

La dracu! De ce e atât de greu?

-La ce te gândeşti, mă întreabă Eva.

-A? La nimic, de ce?

-Pentru că mi-ai băgat chiloţii în portfard, poate? zice Eva, arătând spre mâinile mele care întradevăr se chinuie să îndese câteva perechi de chiloţi în gentuţa de farduri.

Încep să râd şi ridic din umeri.

-Scuze, mormăi, făcând pe nevinovata.

-O să te descurci trei zile fără mine? întreabă Eva şi simt în glasul ei că-şi face griji pentru mine.

-Da, nu-ţi face probleme. Te-ai gândit ce-o să-i spui şefului tău pentru a te scuti de următoarele trei zile de muncă? o întreb, aşezând lenjeria intimă la locul ei în geamantan de aceasta data.

-La dracu, la dracu, la dracu, înjura Eva ducându-se glonţ către telefon. Ce mă fac cu serviciul? Am şi uitat, futu-i.

Mă duc lângă ea şi-mi aşez mâinile pe umerii ei, liniştind-o.

-Calm, calm, spun uşor. Să ne gândim la ceva plauzibil. Spune că ai făcut o formă naşpa de varicelă.

-Varicelă? Aia e cu bube pe corp, nebuno! spune Eva începând să râdă.

-Da, nu merge. Atunci ce zici de boala vacii nebune? întreb începând să râd.

Eva mă trosneşte peste picior cu mâneca bluzei pe care o aranja pentru bagaj, râzând la rândul ei. Mă bucur că am reuşit să o scot din starea de stres. Nu e chiar atât de grav. Nu spune ea mereu că orice problemă are şi o rezolvare?

-O să sun să spun că sunt bolnavă, răcită... nu ştiu, ceva de genul ăsta.

-Perfect! zic bătând din palme.

Continui să-i strâng hainele în timp ce ea formează numărul de telefon al Antoniei, tipa de la resurse umane si care a angajat-o. Nu întreb de ce dracu nu-l suna direct pe şeful ei, dar nu-i spun asta, pentru că bănuiesc, ştie mai bine ca mine ce are de făcut.

-Cum e? zic când apare din nou lângă mine ţinându-şi telefonul strâns în mână.

-Lucas nu e la muncă zilele astea, aşa că Antonia a spus că e ok, se descurca fără mine. Chiar m-am simţit prost pentru că am minţit-o, ştii e o tipă aşa de treabă. M-a întrebat dacă am nevoie de ceva şi chiar s-a oferit să vină să aibă grijă de mine.

Nu aud ce înşiră Eva acolo pentru că mintea mi-a rămas blocată pe primul cuvânt rostit de ea. Lucas. Lucas. Lucas. Ridic mâna spre ea, făcând-o să se oprească. Rămâne cu privirea fixă pe mâna mea încruntându-se.

-Ce? întreabă neînţelegând de ce am oprit-o.

-Ai zis Lucas? Am auzit bine?

Eva se schimbă la faţă şi apoi vine spre mine disperată cu ochii aproape ieşiţi din orbite.

-Doamneeee, nici n-am apucat să-ţi spun. S-au întâmplat atât de multe încât nici măcar n-am mai vorbit... Lucas, e şeful meu de la galerie, spune Eva pe nerăsuflate.

Eu sunt cu gura căscată la propriu.

-Si să ştii că n-am de gând să rămân la el. E aşa un nesimţit... continuă Eva fără să respire. M-am culcat din nou cu el, în lift... sunt o depravată sincer, încep să cred, dar nu contează... el e aşa un nesimţit.