Seducție (Finalizată)

Capitol 11-Eva

11. Eva

Diana e nebună sau ce dracu tot îndrugă acolo?

-Ce client? întreb şi atunci îmi dau seama că ea nu are habar despre situația mea cu Lucas.

-Ai băut ceva? mă întreabă la randul ei şi simt cum mă măsoară din priviri.

-N-am băut nimic. Un pahar de rom cu cola. Nu sunt beată. Cât e ceasul? De ce ai venit aşa devreme? zic sacadat când îmi dau seama că Diana în loc să se afle cu Ralf, stă lungită pe patul meu.

-Am avut unele divergenţe, îţi povestesc mai târziu, acum lămureşte-mă... despre ce mama dracului tot vorbeşti? spune Diana.

Îmi strâng picioarele la piept şi mi le înfăşor cu braţele, apoi încep să mă bălăngăn în faţă şi în spate. Îmi dau seama că am acest prost obicei ori de câte ori mă simt neajutorată. Sunt atât de proastă. Cum am putut să cred că Lucas e altfel de restul? Ce m-a făcut să îmi imaginez altceva decât era evident? Tâmpită, tâmpită, tâmpită!

-Hei, mă strigă Diana. Ai de gând să mă lămureşti sau o să te tot batăi că o psihopată?

Îmi şterg urmele lacrimilor de pe faţă şi încep să-i povestesc. Îi spun despre întâlnirea cu libidinosul gras şi scârbos, îi spun despre modul în care acesta m-a făcut să mă simt, însă evit să-i spun că din clipa aceea mi-am jurat că nu voi mai face niciodată aşa ceva. Am terminat-o cu întâlnirile înainte de a le începe de-adevăratelea, după tot ce s-a întâmplat... e gata.

Numai vreau să mă simt niciodată aşa cum m-am simţit în noaptea asta. Umilită e puţin spus. Ieftină.

Îi povestesc apoi cum am ajuns acasă şi m-am pus în pat. Fac o pauză înainte să încep să-l menţionez pe Lucas pentru numai gândul la el mă face să tremur.

-Ce doamne iartă-mă te laşi afectată de spusele unui laba tristă ca Petrică puţă mică? mă întreabă Diana încercând să mă facă să râd.

-Nu e numai asta! spun ridicând din umeri şi oftând adânc.

Reiau de unde am rămas şi contrar aşteptărilor mele pe toată durata poveştii, Diana nu mă întrerupe. Nici măcar nu clipeşte, ceea ce mi se pare foarte ciudat.

-Si apoi mi-a spus "Plec, ne mai vedem"... închei cu glasul gâtuit şi cu lacrimile în ochi.

Aştept o reacţie din partea ei, însă parcă priveşte prin mine. Trosnesc din degete în faţa ei, încercând să-i atrag atenţia.

-Nu zici nimic? Hei, pământul către Diana...

Tresare ca şi când tocmai am trezit-o dintr-un soi de transă.

-De unde pula mea a avut ăla chei? Aura nu avea voie să aducă clienţi aici, aşa că bănuiesc că îi era ceva mai mult. Şi cum dracu te-ai lăsat aşa repede dusă de val? Doamne Eva nici nu-mi vine să cred că ceea ce-mi povesteşti este adevărat. E de-a dreptul...

-Inspaimantator? întreb eu.

-Penibil, răspunde ea. Din toate lucrurile pe care le puteai păţi... asta e cea mai rea.

-Stiu, îi zic şi mă trântesc înapoi pe pat ascunzându-mi fată sub palme.

-Oricum, bănuiesc că te-ai protejat, da?

Pufnesc şi mi-e şi ruşine să recunosc că nu mi-a stat capul nici măcar o secundă la protecţie în acel moment.

-Ne-am protejat, deşi, eu nu-mi amintesc să i-o fi cerut-o, recunosc fără ruşine.

-Tu ţi-ai pierdut minţile? Cum e posibil să nu te gândeşti la consecinţe? Nici nu-l cunoşteai pentru numele lui Dumnezeu.

Ştiu că are dreptate însă mă enervează că-mi aminteşte cât de proastă am putut fi.