Seducție (Finalizată)

Capitol 8- Diana

8-Diana

Sunt şocată. Eva crede despre ea că este o curvă? Eu am dreptul să cred asta despre mine. Eu m-am culcat cu bărbaţi pentru bani, ea nu. Eu m-am culcat cu Ralf, ea nu. E nebună sau ce?

Mă duc în dreptul băii şi bat uşor în uşă. Nu-mi răspunde, dar imediat aud duşul pornit aşa că mă rezem de perete şi rămân în aşteptare. Aş putea să intru peste ea şi să-i spun ce gândesc, dar prefer să aştept să iasă. Aşteptarea mea ia sfârşit după doar câteva minute. Eva deschide uşa şi trece pe lângă mine ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

-Ce ai vrut să spui cu faptul că şi tu eşti o curvă?

Eva se întoarce către mine, înfăşurându-şi mai bine prosopul în jurul trupului ei slab.

-Stiu foarte bine ce încerci să faci, spune şi eu nu înţeleg nimic din ce vrea zică.

Mă uit la ea ca la maşini străine, iar ea pricepe că sunt într-o ceaţă totală aşa că continuă.

-Numai vrei să vorbim despre ce simţi pentru că în mintea ta aia bolnavă crezi că dacă te-ai culcat cu Ralf, eşti o curvă şi crezi că nu meriţi să fii iubita şi apreciată şi... şi eşti o tâmpită fără pic de creier, tipa Eva la mine şi acest lucru mă şochează.

Noi nu ne certăm. Niciodată. Nu cred că în clipa asta ne certam, însă faptul că îi văd licărirea din ochi şi nervii nervoşi cum ies la suprafaţă, mă cam baga în fel şi fel de gânduri. Nici nu ştiu ce aş putea să comentez la ce spune. M-a citit din prima şi pe-o parte asta mă bucură. Mă cunoaşte atât de bine, încât nu pot să mă prefac în faţa ei. N-am vrut să vadă cât sunt de vulnerabilă, de slabă şi de fricoasa, aşa că am preferat să-i spun să numai vorbim. Şi da, are dreptate... cred că sunt o curvă. Dar asta nu o face şi pe ea la fel.

-Nu eşti o curvă, repeta Eva, de această dată asta cu glas mai ridicat. Ştiu că nu am dreptul să-ţi spun ce cred, dar tot o voi face. Nu-ţi caut scuze, pentru ce ai ales să fii damă de companie, dar încetează să te autoflagelezi. Nu eşti curva... şi dacă crezi că tu eşti curvă, atunci şi eu sunt. Şi eu fac acelaşi lucru ca şi tine, continua Eva începând să-şi şteargă trupul frenetic, de parcă s-ar răzbuna pe el.

Nu prea ştiu ce să-i spun, pentru că îmi dau seama că are dreptate. Când mi-am pierdut încrederea în mine? Atunci când am spus că-mi doresc să fiu iubită, vorbeam sincer sau doar visam cai verzi pe pereţi, pentru că eram sigură că nu se va întâmpla? Habar n-am. Acum că este posibil ca Ralf să fie interesat de mine, sunt speriată... pentru că vreau ca el să mă vadă aşa cum sunt de fapt şi nu aşa cum mă ştie de la muncă. Eu nu sunt Alice.

-Tu nu eşti curva. Nu te-ai culcat cu nimeni pentru bani.

-Uite poate o s-o fac... la următoarea întâlnire... şi atunci voi fi o curvă... clar? strigă Eva fără să mă privească, începând să se îmbrace.

-Bine, zic cu jumătate de gură. Am înţeles.

-Ai înţeles pe dracu, murmură Eva începând să plângă. Te iubesc mult, eşti sora mea. Suntem împreună în asta şi dacă îmi mai spui vreodată că nu vrei să vorbim despre un subiect te strâng de gât. Deschide ochii şi priveşte-te bine în oglindă. Eşti specială şi diferită. Asta nu te face curva. Ţi-e frică de viitor. E în regulă să fii speriată, nu trebuie să-ţi fie ruşine cu asta. Şi mie îmi este teamă de o grămadă de lucruri, dar ştiu că te am lângă mine, aşa că mi-e bine.

-Am înţeles, repet ducându-mă spre ea şi luând-o în braţe.

Mă aştept să mă îndepărteze, însă nu o face. Îşi şterge lacrimile cu dosul palmei şi se încruntă spre mine.