Seducție (Finalizată)

Capitol 19- Eva

19.Eva

Sunt atât de agitată încât nu-mi găsesc locul.

-Unde dracu este Diana? mă întreb, pentru a nu ştiu câta oară.

M-am trezit de dimineaţă sperând că o voi găsi în patul ei, însă după câte se pare camera nu a fost folosită. I-am trimis primul mesaj imediat după ce mi-am dat seama că nu şi-a petrecut noaptea acasă. Al doilea i l-am trimis când am intrat pe facebook să văd noutăţile şi am dat de fotografiile în care apare lângă acel tip pe care nu-l cunosc, iar ultimul în momentul în care am văzut ce poze a putut tâmpita să posteze. Nu ştiu cine dracu e ăla de îi linge buricul şi nici nu vreau să aflu, însă mă interesează să ştiu dacă e bine. Respir adânc şi încep să râd, normal că e bine, de ce n-ar fi bine? Nu, nu e bine. Barbatul din poze nu e Ralf. Asta nu are cum să fie bine, spun pentru a zecea oară de când am văzut fotografiile. Nu era suficient că îmi tremurau chiloţii pe mine pentru întâlnirea de astăzi de la facultate, acum am o grijă în plus. Diana!

Îmi bag mâna prin păr şi îmi aranjez ultima şuviţă neastâmpărată. Îmi rujez buzele, îmi iau geanta şi geaca şi ies din casă. Drumul până la facultate îl parcurg cu metroul şi asta nu pentru că n-aş avea bani de taxi ci pentru că simt nevoia să fac câţiva paşi pe jos. Vreau să-mi oxigenez creierii înainte de a da din nou ochii cu Lucas. Cât voi lucra cu el, cred că voi ajunge să fac ture de stadion în fiecare dimineaţă. O să am nevoie de mult oxigen, nu de alta.

Când ajung la facultate, secretara îmi spune că întâlnirea s-a contramandat.

-Domnul cu care decanul trebuia să se întâlnească, (adică Lucas, dar nu sunt tâmpită să spun că-l cunosc) şi-a contramandat venirea pentru că a trebuit să plece urgent din ţară, îmi zice aceasta. O să-ţi trimit mail, dacă se stabileşte o altă zi, pentru o alta intalnire.

-Multumesc spun, ieşind din birou surâzând.

Nu ştiu absolut nimic despre plecarea lui Lucas, aşa că nu sunt sigură dacă e minciună sau nu, dar orice ar fi eu răsuflu uşurată că am scăpat.

Plec de la facultate şi pe drum formez din nou numărul de telefon al Dianei. Nu-mi răspunde şi deja încep să-mi fac griji serioase. Nu e stilul ei să nu răspundă la telefon. Şi din gaură de şarpe dacă n-are semnal, face pe dracu în patru să găsească o soluţie, deci în condiţiile astea sigur a păţit ceva. Trebuie să fac ceva, nu pot să stau şi să aştept. Primul lucru inteligent care îmi trece prin cap este să-l sun pe Ralf. Acesta îmi răspunde după câteva momente cu o voce răguşită.

-Buna Ralf, Ava sunt, adica Eva, bomban ca o ametita. Te sun pentru că... fac o pauză căci nu ştiu cum să formulez astfel încât să nu par penibilă... (Ştii iubita ta sau presupusa iubită, da ştii tu, aia care şi-a pus poze aseară pe facebook când se sărută cu unu, a dispărut).

-Ma suni pentru că? întreabă Ralf.

-Diana, e vorba despre Diana. Nu o găsesc.

Din aparat se aude un hohot de râs isteric, urmat de câteva înjurături de neînţeles.

-Ralf, eşti bine? întreb neştiind ce se întâmplă.

-Diana este acolo unde vrea ea. Înfiptă în cine ştie ce măciucă, spune sec şi pe un ton dur.

Înghit în gol, poate că până la urmă nu a fost o decizie bună să-l sun. E rănit şi e absolut normal, însă am nevoie de ajutorul lui, aşa că insist.

-Nu răspunde la telefon, nu răspunde la mesaje, e ca şi cum ar fi intrat în pământ, zic disperată. Nu-i sta in fire a faca asa ceva. A patit ceva, zic cu o voce lalaita dar serioasa.