8. Mijlocul de a face foc fara fum

77 1 0
                                    

Mijlocul de a face foc fara fum

A doua zi, greaca se sculă foarte dimineaţă şi îşi făcu toaleta cu îngrijire mult mai mare decât în celelalte zile; după aceea ea chemă pe ţigancă şi-i porunci să aducă două cafele, două dulceţe, un ciubuc şi o narghelea. Chemă apoi pe Păturică şi, după ce rămase cu dânsul, îi făcu semn să şadă lângă dânsa pe sofa.

Păturică, deşi dorea de mult timp să ajungă aci, deşi în calitatea sa de om cu multă minte înţelegea pricina care o silea să devie atât de blândă cu dânsul, nu primi totuşi să şadă.

— Ci şezi, Dinicule dragă, îi repetă greaca cu graţie.

— Vai de mine, cuconiţă, cum aş putea să şed lângă milostiva mea stăpână?

— Tu mi-ai dat să înţeleg că doreşti foarte mult de casa mea. Mi-am împlinit datoria şi nimic mai mult. Aşa este, dar o slujbă ca aceasta cată să fie răsplătită şi eu voi să te răsplătesc; vino dar să luăm dulceaţă şi cafea împreună.

— Nu cutez, milostivo. Greaca, văzând rezistenţa ciocoiului, se ridică după sofa şi, după ce dete o aruncătură de ochi la fereastră, îl luă de mână, îl puse lângă dânsa şi, ca să-i insufle mai mult curajul, îi dete cu propria ei mână dulceaţa şi cafeaua.

În timpul cât ţinu băutul cafelei, greaca examină cu mult interes trăsăturile feţei lui Păturică şi rămase foarte mulţumită, căci, fie zis între noi, băiatul nu era de loc urât. După ce dar se gândi puţin, faţa ei luă un aer dulce şi amoros.

Ce se va fi petrecut în inima ei în acele momente, nu ştim; judecând însă după cele dinafară, am putea zice numai că inima ei nu era stăpânită în acel minut de amor, ci mai cu seamă de temerea de fi respinsă, dacă cumva din nenorocire pasiunea ei n-ar fi intrat în planurile ambiţioase ale ciocoiului.

În fine se sculă de pe sofa plină de tulburare şi, ieşind din cameră, zise mai întâi câteva cuvinte servitoarei sale credincioase; apoi se întoarse ţinând în mâini o sticlă cu anason de Chio din care bea numai postelnicul şi un taler plin cu alune prăjite.

“Să vedem zice ea în sine va putea el să-şi păstreze acest cumpăt sfieţ şi rece, când această băutură va arunca tulburarea în minţile şi în simţurile lui?” Şi punându-se iarăşi pe sofa, într-o poziţiune voluptoasă, turnă licoarea de foc cu mâna ei cea albă şi o prezentă cu graţie lui Păturică.

— Ţine zise ea bea acest spirt în sănătatea mea!

Dinu luă paharul şi zise:

— În sănătatea cucoanei Duduca, cea mai frumoasă din toate femeile Bucureştiului.

— Astea sunt linguşiri, ştrengarule! răspunse greaca luând o poziţiune şi mai invitătoare.

— Nu, nicidecum; ba încă dacă voieşti să spun adevărul, eşti mai frumoasă decât Afrodita din mitologie.

— Greaca turnă încă un pahar şi, sorbind puţin dintr-însul, îl dete lui Păturică cu mâna tremurândă.

Ciocoiul, bând şi acest pahar, simţi un foc strecurându-se prin tot trupul său şi o tulburare voluptoasă îi cuprinse minţile; el privi pe Duduca cu o sete de amor nedescriptibilă. Atunci greaca, văzându-se sigură de triumf, dete glasului său o intonaţie şi mai dulce şi, privind pe Dinu cu ochi galeşi, îl întrebă:

— Ia spune-mi, Dinicule dragă, ai iubit tu vreo femeie pân acum?

— Pe nici una, frumoasa mea stăpână.

— Nu mă-nşeli oare?

— Nu, zău, nicidecum.

— Ştii tu că eu de mult te iubesc şi nu cutezam să-ţi spun, căci mă temeam să nu fii vreun berbant; dar fapta ta de astă-noapte, dragostea şi credinţa despre care mi-ai dat dovadă m-au făcut să-mi iau hotărârea… Vino dar, dragă, în braţele mele! Nu te sfii, Dinule; eu te iubesc, căci eşti tânăr şi frumos, eşti plin de foc şi de mândreţe.

Apoi, lăsând să iasă din adâncul pieptului ei un suspin înfocat, se aruncă în braţele ciocoiului şi-l strânse cu ardoare pe sânul ei. Gurile lor se lipiră; ochii lor, jumătate închişi de delirul pasiunii, clipeau din când în când cu scântei de amor şi voluptate… Erau beţi de fercire!…

Două ore în urma acestei scene de desfrânată şi urâcioasă trădare, Dinu Păturică putea să se laude că a învăţat pe dinafară alfabetul norocului. Greaca asemenea dobândise un complice cu care să poată mânca în siguranţă starea postelniclui. Numai postelnicul, sărmanul! el culegea în acele momente roadele oarbei sale încrederi.

"Ciocoii vechi si noi sau ce naste din pisica soareci mananca"Where stories live. Discover now