I think in black

189.

Aripa mi-a fost frântă de prejudecăţi şi gânduri. În ciuda acestei rupturi neaşteptate, sunt mai liberă ca vântul. Prin mine, doar prin mine au loc miracole. Nu în afara mea, în jurul meu sau pentru mine. Din aripa-mi sfâşiată se scurg pe pământ seminţe de lumină şi, oricât de greu mi s-ar parea, ştiu că vor încolţi aripi Pământului. Dar trebuia să ma lovesc ca să înţeleg mai bine înălţimile. Mi-am dorit mereu să simt zborul, chiar astfel rănită, şi cum altfel să poti învăţa dacă nu căzând! Abia când am daruit iubire ultimei fiinţe la care ma puteam gandi ca are nevoie, aripa mea a început să-şi revină. Abia când mi-am adus aminte de mine, de rolul meu, am reuşit să fac pasul peste marele prag. Redevenind cea dintru începuturi mi-am amintit şi de căderea dintâi. Atunci m-am ridicat uşor, era vorba de mine. Seminţele risipite din aripa-mi frântă aveau un rost, acela de a ma ajuta să ridic întreg Pământul, alături de alţi îngeri anume veniţi pentru asta.
Chiar dacă am spus uneori că nu mai pot face faţă, chiar dacă am spus câteodată că mi-e prea greu, sunt recunoscătoare prezenţei la ultima luptă astăzi, acum, aici. Dacă aripa nu mi-ar fi fost frântă as mai fi avut vreun merit? As fi înţeles mesajul adevărat? Vremurile sunt grele, dar vremurile sunt noi. Paşii sunt înceţi, dar paşii sunt sus. Drumurile sunt nesigure, dar drumurile nu sunt drepte. Pragurile sunt înalte, dar pragurile sunt şi jos şi sus. Am deschis în sfârşit poarta cu cheia pe care o purtam de atâtea vieţi la gât şi când lumina a început să danseze nimic din ceea ce povară a însemnat pentru mine n-a mai existat. Când Pământul nu s-a mai cutremurat sub picioarele mele am ştiut că in sfarsit mi-am schimbat cursul vieţii. Si acum stiu ca fara cadere, zborul nu se invata. Dar si cand zbori...