Aceleasi alei, aceeasi copaci, acelasi lac...in esenta e acelasi parc.
Acelasi parc in care in urma cu un am cladeam cele mai frumoase amintiri si legam cea mai sincera prietenie. Acelasi parc in care am inteles ce e viata si cu ce se mananca, acelasi parc in care am inceput sa...gresesc. Acelasi parc in care statea cu el pana noaptea tarziu si ii ascultam povestile si trairile, acelasi parc in care am spus pentru prima data cuiva tot ceea ce am pe suflet.
Si totusi...nu mai e la fel. S-au schimbat atat de multe...Persoana pe care o voiam langa mine nu mai e, si fara ea esenta parcului s-a risipit. Rasetele si zambetele de acum un an, jocurile si bataile cu apa, serile pierdute si prieteniile legate; toate s-au risipit, au ars impreuna cu cine nu trebuia. Si acum...acum o tristete si o melancolie a luat in stapanire parcul.
Iar eu...eu incerc sa nu cad prada emotiilor extrem de puternice si sa trec cu capul sus, fara a intoarce privirea inapoi.
Poate...sau nu. Mai bine nu...
CITEȘTI
I think in black
Krótkie OpowiadaniaDacă pentru a ne vedea chipul folosim o oglindă, pentru a ne vedea sufletul apelăm la artă. Arta e oglinda sufletului
